1 La David, slujitori s-au dus
Şi-apoi, în acest fel, i-au spus:
„Iată că Filistenii sânt,
Cu oştile, pe-al nost’ pământ.
Spre Cheila, ei s-au îndreptat,
Iar câmpul care s-a aflat
În jurul ei, l-au jefuit,
Şi tot în cale-au pustiit.”
2 În faţa Domnului a stat
David atunci, şi L-a-ntrebat:
„Ce trebuie să fac, acum?
Vrei să mă pregătesc de drum
Şi-apoi să plec ca să mă bat
Cu cei care ne-au atacat?”
Domnul a zis: „Du-te şi-i bate,
Să izbăveşti astă cetate –
Precum şi-al ei întreg popor –
Din mâna Filistenilor!”
3 Dar oamenii ce i-a avut
David în preajmă, s-au temut
Şi astfel i-au vorbit apoi:
„Chiar şi aici – în Iuda – noi
Suntem speriaţi. Dar ce-o să fie,
La Cheila, când, pe-a cea câmpie,
Piept o să dea al nost’ popor,
Cu oastea Filistenilor?”
4 David, din nou, L-a întrebat
Pe Domnul, care-a cuvântat:
„Te scoală şi – de bună seamă –
La Cheila du-te, fără teamă!
Pe Filisteni, acuma, vreau,
În mâna ta, ca să îi dau!”
5 David, oştenii, şi-a luat
Şi către Cheila s-a-ndreptat.
Pe Filisteni, el i-a lovit
Şi astfel le-a pricinuit
O mare-nfrângere apoi,
Luându-le vite şi oi.
Toţi oamenii care erau –
Care în Cheila locuiau –
În felu-acesta au scăpat
De cei care i-au atacat.
6 Abiatar – acela care,
Pe-Ahimelec, tată, îl are –
Cu el, efodul, şi-a luat,
Când înspre Cheila s-a-ndreptat.
7 Saul a prins atunci, de veste,
Că în cetatea Cheila este
David cu-ai săi, şi-a cuvântat:
„Iată că Dumnezeu i-a dat,
În mâna mea, căci au venit
La Cheila. S-au adăpostit –
Acum – într-o cetate care
Porţi şi zăvoare-n ziduri are.”
8 Şi Saul a chemat apoi,
Întreg poporul, la război,
La Cheila ca să se pogoare,
Pe David, să îl înconjoare.
9 De-al său plan, David a aflat
Şi-apoi, la sine, l-a chemat
Pe preotul Abiatar,
Zicând: „Adă efodul dar!”
10 Apoi, a spus în acest fel:
„O, Doamne al lui Israel,
Iată că fost-am înştiinţat,
Precum că Saul s-a-ndreptat
Spre Cheila, ca să mă găsească
Şi pentru ca să nimicească
Cetatea, din pricina mea,
Cu tot ceea ce este-n ea.
11 Locuitorii cei pe care
Cetatea Cheila în ea-i are,
În mâinile-mpăratului,
Au să mă dea? Cu oastea lui,
Saul va coborî apoi –
Cum am aflat – până la noi?
O, Doamne al lui Israel,
Spune-mi dar, ce va face el?”
Domnul răspunse: „Saul vine,
Până la Cheila, după tine.”
12 David a întrebat apoi:
„Dar ce se va-ntâmpla cu noi?
Ce pot eu oare, să păţesc?
Dar cei care mă însoţesc?
Locuitorii cei pe care
Cetatea Cheila în ea-i are –
Pe mine şi pe toţi ai mei –
Au să ne vândă, oare, ei?
În mâna împăratului
Şi-n mâna oamenilor lui,
Au să ne dea, cumva?” „Să ştii”–
Domnul a zis – „că ai să fii,
Pe mâinile lui Saul, dat.”
13 David, atuncea, s-a sculat,
Cu toţi cei care-l însoţeau –
Cari şase sute se vădeau –
Şi, din cetate, au ieşit.
Apoi, în jur s-au răspândit,
Căci au voit ca să găsească
Un loc, să se adăpostească.
Deci fiecare a făcut
Atuncea, doar ce a putut.
Saul, îndată, a aflat
Precum că David a scăpat,
Din Cheila şi că a fugit.
Din al său drum, el s-a oprit
Şi-n Cheila nu a mai pătruns.
14 David – în urmă – s-a ascuns
Şi pe un munte-a locuit
Într-un pustiu, Zif, denumit.
Saul l-a căutat, mereu,
Numai că Domnul Dumnezeu,
Întotdeauna l-a vegheat
Şi-n mâna lui, nu l-a lăsat.
15 Văzând că Saul e pornit
Să îi ia viaţa negreşit,
David într-o pădure-a stat,
Chiar în pustiul, Zif, chemat.
16 În urmă, Ionatan – cel care,
Pe Saul, drept părinte-l are –
S-a dus la David, să-l găsească,
Să-l vadă şi să îi vorbească.
Atuncea când l-a întâlnit,
Prin vorba lui, i-a întărit
Încrederea în Dumnezeu.
17 „Să nu te temi, căci tatăl meu
Nu va ajunge pân’ la tine” –
Îi zise Ionatan. „Ştiu bine,
Precum că tu vei fi acel
Cari va domni în Israel.
De-asemenea, mai ştiu că eu
Al doilea am să fiu mereu –
În ţara noastră – după tine.
Saul le ştie-acestea bine.”
18 În faţa Domnului Cel Sfânt,
Au mai făcut un legământ
Şi-n urmă, ei s-au despărţit.
David rămase-adăpostit
În Zif, iar Ionatan, apoi,
S-a dus acasă, înapoi.
19 Cei care-n Zif au locuit
Au mers la Saul şi-au vorbit:
„Nu ştii că David a ajuns,
La noi şi-acuma e ascuns
Într-o pădure ce se-ntinde
Lângă pustie şi cuprinde
Dealul cari, Hachila, se cheamă,
Şi care e – de bună seamă –
Lângă pustie aşezat?
20 Pogoară-te la el, de-ndat’ –
Căci în pădure îl găseşti –
Şi prinde-l, precum îţi doreşti!
Sau dacă vrei, lasă pe noi,
Şi-n mâini, o să ţi-l dăm apoi!”
21 „Mereu, Domnul să vă vegheze
Şi să vă binecuvinteze” –
Răspunse Saul – „căci văd bine
Că voi aveţi milă de mine!
22 Mergeţi acum şi cercetaţi,
Iar după ce o să aflaţi
Exact, locul în care este,
Veniţi apoi şi-mi daţi de veste,
Căci e şiret, am auzit.
De-aceea, greu e de găsit.
23 Să cercetaţi dar, să ştiţi unde –
Cu ai săi oameni – se ascunde.
Ceva temeinic de aflaţi –
Vă rog – de veste, să îmi daţi,
Căci eu am să pornesc apoi,
Şi am să vin până la voi,
Să-l caut, fără încetare,
Prin miile de fii pe care
Îi are Iuda – negreşit –
Până când îl voi fi găsit.”
24 Oameni-aceia au plecat
Şi către Zif s-au îndreptat.
David şi-ai săi au locuit
Într-un pustiu, Maon, numit.
El se afla într-o câmpie,
La miazăzi de-acea pustie.
25 În urmă, Saul a plecat,
Pe David, de l-a căutat.
David, însă, a prins de veste
Că Saul pe-a sa urmă, este.
Atunci, în grabă, a venit
Şi adăpost el şi-a găsit,
La stânca din Maon. Cu el,
S-au adunat, în locu-acel,
Oştenii care-l însoţeau.
26 Saul şi-ai săi îl căutau
Pe o costişă-a muntelui,
Dar David şi oamenii lui,
Pe altă parte se aflau.
În mare grabă, ei fugeau,
Să scape de urmăritori –
De Saul şi-ai lui slujitori.
Saul, apoi, a-nconjurat
Tot muntele şi-a încercat
Ca, pe fugari, să îi găsească,
Să-i prindă şi să-i nimicească.
27 Un sol, atuncea, a venit,
La Saul, şi a glăsuit:
„Grăbeşte-te să vii, căci iară,
Pătruns-au Filisteni-n ţară!”
28 Saul, când vestea a aflat,
Să-l urmărească, a-ncetat,
Pe David şi pe-ai săi şi-apoi,
Făcut-a drumul înapoi,
Cu toată ceata de oşteni,
Să-ntâmpine pe Filisteni.
„Sela-Hamahlecot” numit,
E locu-n care s-a oprit –
Sau altfel „Stânca despărţirii” –
Căci el a poruncit oştirii,
Să se întoarcă înapoi.
29 David şi-ai săi s-au dus apoi,
Pân’ la En-Ghedi, căci ştiau
Cum că acolo se găseau
Locuri anume – întărite –
Care puteau fi folosite
Drept adăpost şi, negreşit,
Acolo, ei au locuit.