1 Saul şi cu ai săi oşteni
I-au alungat pe Filisteni.
Când au sfârşit acel război,
Acasă s-au întors apoi.
Atuncea, cineva s-a dus,
La Saul şi astfel, i-a spus:
„Iată că la En-Ghedi este
David, acum.” Prinzând de veste,
2 Saul, îndată, a luat
Trei mii de inşi şi a plecat
Să-l caute, să îl găsească
Pe David şi să-l nimicească.
Pe vârful muntelui s-a dus –
Pe stâncile cele de sus –
Prin locurile neumblate,
De ţapi sălbatici doar, călcate.
3 În urmă, s-a întors apoi,
Şi-a întâlnit stâne de oi,
Chiar lângă drum. El s-a oprit –
Căci înserarea a venit –
Şi-o peşteră a căutat,
În care, să-nnopteze-a stat.
În fundul peşterii erau
David şi cei ce-l însoţeau.
4 Cei cari, cu David, s-au aflat,
Au zis: „Azi, Domnul ţi l-a dat,
În mână, pe vrăjmaşul tău,
Care voia să-ţi facă rău.
Acuma, iată, vei putea
Să-i faci ceea ce-ţi va plăcea.”
David, atuncea, s-a sculat
Şi-a mers, tiptil, de i-a tăiat –
În timp ce Saul, dus, dormea –
Un colţ din haina ce-o avea.
5 Când lucru-acesta l-a făcut,
Inima, tare, i-a bătut,
6 Iar celor ce l-au însoţit,
În felu-acesta, le-a vorbit:
„Să mă ferească Dumnezeu,
Să-i fac vreun rău, domnului meu!
Asupra împăratului
Cari este unsul Domnului,
Eu – mâna – n-am să mi-o ridic
Să-i fac vreun rău, oricât de mic!”
7 Prin felu-n care a vorbit
David – pe-ai săi – i-a stăpânit
Şi nimeni nu a încercat
Să îl omoare pe-mpărat.
Când zorii zilei au venit,
Saul, la drum, iar a pornit
8 David ieşi, în urma lui,
Să-i strige, împăratului:
„Te rog, ascultă – domnul meu –
Cuvintele ce le spun eu!”
Saul, în urmă, s-a uitat,
Iar David i s-a închinat,
Pân’ la pământ, zicând apoi:
9 „De ce să fim duşmani noi doi?
De ce-i asculţi pe-aceia care
Rostesc doar vorbe-nşelătoare,
Spunându-ţi: „David, robul tău,
Voieşte doar să-ţi facă rău!”?
10 Cu ochii tăi, tu ai văzut
Că azi, în mână, te-am avut.
Iată că Domnul te-a lăsat,
În mâna mea, dar te-am cruţat,
Deşi ai mei m-au sfătuit
Să te omor. Eu n-am voit
Să fac aşa cum mi-au cerut,
Deşi uşor aş fi putut.
Le-am zis atuncea: „Nu pot eu,
Să-i fac vreun rău domnului meu,
Cari este unsul Domnului.
N-am să m-ating, de viaţa lui.”
11 La straiul tău, te rog, priveşte.
Un colţ, din haină, îţi lipseşte,
Iar acel colţ – ia seama bine –
Uite-l, în mână e, la mine!
Ţi l-am tăiat, pe când dormeai.
În mâna mea, tu te aflai,
Iar eu, uşor, aş fi putut,
Să te omor, însă n-am vrut.
Deci după cele întâmplate,
Vei şti că nici o răutate –
Şi nici o răzvrătire – n-are,
Faţă de tine-a mea purtare.
Totuşi, tu – curse – îmi întinzi,
Neîncetat, ca să mă prinzi,
Să îmi iei viaţa, negreşit.
12 Dar pentru tot ce-ai făptuit,
Îl las pe Dumnezeu apoi,
Să judece între noi doi.
El mă va răzbuna, pe mine,
Căci eu nu pun mâna pe tine.
13 Îţi aminteşti – fără-ndoială –
Ceea ce-a spus vechea zicală:
„Răul, doar de la cei răi, vine”.
Deci n-am să pun mâna, pe tine.
14 În contra cui, tu ai pornit?
Pe cine oare-ai urmărit?
Un câine mort, un purice
Ai căutat tu. Pentru ce?
15 Domnul să judece şi-apoi,
Să hotărască între noi!
El vede tot. El va putea
Să apere pricina mea.
Dreptate, îmi va face El
Şi mă va izbăvi, astfel,
Din a ta mână, negreşit.”
16 Când David, vorba, a sfârşit,
Saul – uimit – l-a întrebat:
„David, tu eşti?” N-a aşteptat
Răspunsul, ci a izbucnit
În plâns şi-apoi a glăsuit:
17 „Iată, mai bun eşti decât mine,
Căci ne-ncetat, mi-ai făcut bine,
Chiar şi atunci când ai văzut
Că numai rău eu ţi-am făcut.
18 Azi, bunătate-ai arătat,
Pentru că Dumnezeu m-a dat,
În mâna ta – precum ai zis –
Şi totuşi, tu nu m-ai ucis.
19 Când cineva îşi întâlneşte
Vrăjmaşul, îi îngăduieşte
Apoi, să plece liniştit,
Fără ca să-l fi pedepsit?
Pentru ce-ai făcut azi, mereu,
Să-ţi răsplătească Dumnezeu!
20 Acum ştiu bine, că tu eşti
Acela cari ai să domneşti,
Pete-al lui Israel popor.
21 Când vei ajunge domnitor,
Milă s-areţi, neamului meu.
Jură-mi acum, pe Dumnezeu,
Căci gânduri rele – mai apoi –
Nu vei avea, faţă de noi;
Nu vei stârpi sămânţa mea
Şi n-ai să ştergi – de-asemenea –
Numele care îl port eu,
Din casele tatălui meu.”
22 David, atuncea, a jurat,
Iar el, spre casă, a plecat.
David, în locul întărit –
Cu ai săi oameni – s-a suit.