1 A lui Israel adunare,
Despre-a lui Samuel chemare,
Aflat-a-ndată, negreşit.
Israeliţii au ieşit
În faţa Filistenilor,
Să lupte împotriva lor.
La Eben-Ezer s-au oprit,
Iar Filistenii au venit
Pân’ la Afec, unde au stat
Şi tabăra şi-au aşezat.
2 În linie – pentru război –
Ei şi-au pus oastea mai apoi,
Şi astfel, lupta a-nceput,
Iar Israel a fost bătut.
Pierit-au cam la patru mii –
Dintre-ai lui Israel copii –
În luptele care s-au dat.
3 Poporul s-a înapoiat
În tabără, de la război,
Iar cei bătrâni au zis apoi:
„Dar pentru ce ne-a părăsit
Domnul şi azi a-ngăduit
Să fim bătuţi de-acest popor –
De cel al Filistenilor?
Haidem, la Silo să plecăm
Şi de acolo să luăm
Chivotul legământului.
În mijlocul poporului,
Să-l punem, căci în acest fel,
Scăpaţi vom fi – de către el –
Din mâinile vrăjmaşilor.”
4 Mai mulţi plecară, din popor,
La Silo, căci au stabilit
Ca să aducă, negreşit,
Apoi, din casa Domnului,
Chivotul legământului
Al Domnului oştirilor
Cari, în al heruvimilor
Mijloc, şade neîncetat.
Hofni şi Fineas s-au aflat
Lângă chivotul Domnului.
5 Chivotul legământului
A fost luat şi-apoi adus
În tabără, unde l-au pus
În mijlocul poporului.
Poporul, la vederea lui –
De bucurie – a strigat,
Încât pământul s-a mişcat.
6 Strigătul fost-a auzit
De Filisteni, care-au gândit:
„Ce-nseamnă strigătele care
Se-aud acum, atât de tare,
Din tabăra Evreilor?”
Ajunse la urechea lor,
Apoi, un zvon ce i-a-ngrozit,
Cum că chivotul a sosit
În tabăra lui Israel.
7 Când au aflat lucrul acel,
Toţi Filistenii s-au temut,
Pentru că ei chiar au crezut
Precum că Dumnezeu venise,
Dacă chivotul Lui sosise.
Înspăimântaţi, au zis apoi:
„De-acuma, este vai de noi!
8 Vai nouă! Cine oare poate –
Pe noi – acum, a ne mai scoate
Din mâna unor dumnezei
Atât de tari? Noi ştim că ei,
Pe Egipteni, i-au pedepsit
Şi cu urgii mari, i-au lovit.
9 Acuma, întăriţi-vă!
Fiţi oameni! Pregătiţi-vă
Oameni ai Filistenilor,
Ca nu cumva, Evreilor,
Robi să le-ajungeţi mai apoi,
Aşa cum i-aţi robit şi voi!”
10 Din nou, ei lupta-au început,
Iar Israel a fost bătut
Şi fiecare a fugit
La cortul lui. Cei ce-au pierit,
Pedeştri-au fost – treizeci de mii –
Dintre-ai lui Israel copii.
11 Chivotul Domnului – apoi –
A fost luat. Fiii cei doi,
Pe cari Eli i-a zămislit –
Hofni şi Fineas – au murit.
12 Un om, din Beniamin, s-a dus
La Silo, veste, de-a adus.
El, hainele, şi-a sfâşiat,
Ţărână-n creştet şi-a turnat
Şi către Silo a pornit.
13 Pe Eli, omul l-a găsit,
Stând pe un scaun, lângă drum,
Fiind neliniştit de-acum,
Pentru chivotul Domnului.
Omul a spus, poporului
Care-n cetate s-a aflat,
Tot ceea ce s-a întâmplat.
Speriat, poporul a răcnit,
14 Iar Eli – când a auzit
Strigătul lui – a întrebat:
„De ce ţipaţi? Ce s-a-ntâmplat?”
Îndată, omul a venit
În faţă şi i-a povestit
Tot ceea ce s-a petrecut,
Cum Israel a fost bătut.
15 Mulţi ani pe Eli-l apăsau,
Căci nouăzeci şi opt erau.
De-acuma, el îmbătrânise
Şi mult, vederea îi slăbise.
16 Omul, lui Eli, i-a vorbit:
„De la război, eu am fugit.”
Eli a zis: „Ce s-a-ntâmplat?
Vorbeşte fiule, de-ndat’!”
17 Atunci, omul acel a spus:
„Tot Israelul a fost pus
Pe fugă, căci oştirea lor –
De cea a Filistenilor –
A fost înfrântă, iar cei doi
Copii ai tăi pieiră-apoi.
Hofni şi Fineas au murit
Şi-apoi, chivotul – negreşit –
A fost, de Filisteni, luat,
Şi-n a lor tabără, mutat.”
18 Când, de chivot, a auzit
Eli, pe loc, s-a prăbuşit
De pe-al său scaun şi-a picat
Pe spate, căci era aflat
Chiar lângă poartă. S-a lovit
Atunci, la ceafă şi-a murit,
Căci om bătrân se dovedea
Şi greutate mare-avea.
Peste-al lui Israel popor,
Eli a fost judecător
Şi patruzeci de ani a stat,
În fruntea lui şi-a judecat.
19 Nora pe care o avea –
Soaţa lui Fineas era ea –
Însărcinată se găsise.
În clipa-n care auzise
Că al ei socru a pierit,
Că soţul ei s-a prăpădit
Şi că chivotul e luat
De Filisteni, simţi de-ndat’
Că-i vin durerile pe care
Sorocul naşterii le are.
Femeia-n urmă a născut,
Însă grea naştere-a avut.
20 Pe când moartea-i se-apropia,
Femeile, de lângă ea,
Au zis: „Ai un fecior! N-ai teamă!”
Dar ea nu le-a luat în seamă,
Căci nici o vorbă nu le-a spus.
21 Apoi, copilului, i-a pus,
Drept nume, „I-Cabod”. Astfel,
„Nu mai e slavă”-nseamnă el.
În urmă, a adăugat:
„Iată, acum s-a depărtat
Slava pe care Israel,
Oriunde, o avea cu el.”
În felu-acesta a vorbit,
Doar pentru că a fost răpit –
Atunci – chivotul Domnului,
Şi pentru moartea socrului
Şi-al soţului ce îl avuse.
22 Apoi la urmă, ea mai spuse:
„S-a dus slava din Israel,
Pentru că nu mai e, la el,
Mereu, chivotul Domnului,
Căci l-au răpit vrăşmaşii lui.”