1 Un timp de şapte luni, a stat
Chivotul Domnului, aflat
Departe de al său popor,
În ţara Filistenilor.
2 Şi Filistenii au adus
Preoţi şi ghicitori şi-au spus:
„Ce facem cu chivotul care
Domnul lui Israel îl are?
Ce trebuie să facem noi,
Ca să-l trimitem înapoi?”
3 Ei au răspuns: „Chivotul care
Domnul lui Israel îl are,
Să nu-l trimiteţi înapoi –
Cu mâna goală – de la voi.
O jertfă-ntâi, să pregătiţi,
Pe care să o dăruiţi
Lui Dumnezeu – jertfă de vină –
În seamă să nu vă mai ţină
Păcatul ce l-aţi săvârşit,
Pe când chivotul I-aţi răpit.
Astfel – să fiţi încredinţaţi –
Că-ndată fi-veţi vindecaţi.”
4 Toţi Filisteni-au întrebat:
„Ce jertfă vom avea de dat,
Pentru ca-ntreaga noastră vină,
În seamă, să nu se mai ţină?”
„Cinci umflături, voi să luaţi,
Din aur” – au zis ei. „Să daţi,
Apoi, cinci şoareci făuriţi
Din aur. Trebuie să ştiţi
Că numărul şoarecilor –
Precum şi-al umflăturilor –
E-asemenea numărului
Mai marilor poporului.
Urgia care v-a lovit
Şi, peste ei, a bântuit.
5 Deci faceţi, nişte chipuri, voi,
Ca umflăturile, şi-apoi,
Şi alte chipuri să lucraţi,
La fel ca şoarecii aflaţi
În ţară de vă pustiesc.
Daţi slavă Domnului ceresc,
Daţi slavă Domnului pe care
Neamul lui Israel Îl are.
Dacă veţi face-n acest fel,
Atuncea noi sperăm că El
O să-Şi ridice mâna-apoi,
Să nu apese peste voi,
Pe dumnezeii ce-i slujiţi
Şi ţara-n care locuiţi.
6 De ce-mpietrită, vreţi să fie
Inima voastră, cum se ştie
Că Faraonul a făcut,
În al Egiptului ţinut?
Asemeni Faraonului,
A fost întreg poporul lui.
Dar Dumnezeu nu i-a lovit
Atuncea? Nu i-a pedepsit
Încât apoi, ei l-au lăsat,
Pe Israel, să plece-ndat’?”
7 Să făuriţi, un car noi, voi
Şi două vaci luaţi apoi.
Tinere, vacile acele
Vor fi şi, ţâţă, vor da ele.
Să nu fi fost puse la plug
Şi nici puse să tragă-n jug.
Să înjugaţi vacile-acele –
La car – luând de lângă ele
Viţeii lor, pe care-apoi,
Acasă îi veţi duce voi.
8 Chivotu-n urmă să-l luaţi,
Şi-n car – atent – să-l aşezaţi.
O ladă, să mai puneţi voi,
Alăturea de el apoi,
În care fi-vor aşezate
Acele lucruri ce-s lucrate
Din aur, care s-au făcut
Aşa precum noi v-am cerut,
Spre a fi jertfă pentru vină,
În seamă să nu vi se ţină
Păcatul ce l-aţi săvârşit.
Când totul fi-va împlinit,
Carul, îl veţi trimite voi,
Să se întoarcă înapoi,
La neamul său, la Israel.
9 Priviţi în urmă, după el:
Dacă chivotul o s-apuce
Pe drumu-acela care duce
Înspre Bet-Şemeş, să ştiţi voi
Că se întoarce înapoi,
În ţara şi la casa lui.
Vom şti că mâna Domnului
E cea care ne-a făcut rău,
Pentru acest chivot al Său.
Dacă chivotul nu se duce
Spre casa lui, ci o s-apuce
Pe un alt drum, vom şti apoi
Căci cel ce ne-a lovit pe noi,
Nu este Domnul. Negreşit,
Atuncea ăst rău a venit,
În ţară, peste fiecare,
Doar dintr-o simplă întâmplare.”
10 Oameni-ndată au făcut
Aşa precum li s-a cerut
Şi două vaci au căutat,
Care erau de alăptat.
Viţei-acasă i-au adus,
Iar vacile, la car, le-au pus.
11 Chivotu-n urmă, l-au luat
Şi-atent, în car, l-au aşezat,
Cu lada-n care se găseau
Acele lucruri ce erau,
Din aurul curat, făcute,
Aşa precum au fost cerute.
12 Vacile-apoi au apucat
Pe drumul care s-a urcat
Către Bet-Şemeş; au ţinut
Drumul şi nu s-au abătut,
Cu nici un pas, spre dreapta lui
Şi nici spre stânga drumului.
Spre Israel se îndreptau,
Iar vacile, mereu, mugeau.
Mai marii Filistenilor,
Au mers apoi, pe urma lor,
Pân’ la hotarul cel pe care,
Lângă Bet-Şemeş, ţara-l are.
13 Cei ce-n Bet-Şemeş se aflau,
În vale, grâne secerau.
Când ochii şi i-au ridicat,
În faţă li s-a arătat
Chivotul Domnului, în car,
Mergând înspre al lor hotar.
S-au bucurat când l-au zărit,
14 Iar caru-n urmă s-a oprit
La locul ce era chemat
„Câmpul lui Iosua”, aflat
Chiar la Bet-Şemeş, loc în care
Este o piatră foarte mare.
Oamenii-au mers şi au luat
Carul şi-apoi au despicat
Lemnele ce-l alcătuiau.
Vacile care îl trăgeau,
Au fost aduse Domnului,
Drept jertfă, înaintea Lui.
15 Leviţii au venit îndat’
Şi-apoi, chivotul l-au luat,
Cu lada ce îl însoţea,
În care aur se găsea.
Le-au aşezat pe fiecare,
Pe lespedea aceea mare –
De piatră – care s-a găsit
La Bet-Şemeş. Toţi au venit,
În acea zi, şi au adus
Arderi şi jertfe, ce le-au pus
Apoi, în faţa Domnului,
Spre cinstea şi spre slava Lui.
16 Cei cinci conducători pe care
Neamul de Filisteni îi are,
După ce-au stat şi au văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Înspre Ecron plecară-apoi,
Venind acasă, înapoi.
17 Iată ce umflături au dat –
Care, din aur, s-au lucrat –
Toţi Filistenii, Domnului,
Spre-a căpăta iertarea Lui:
Pentru Asdod şi Ascalon,
Gaza şi Gat şi-apoi Ecron,
18 Erau şi nişte şoareci care,
De aur fost-au fiecare,
Şi cinci era numărul lor –
La fel ca al cetăţilor
Unde aflaţi erau cei cari,
La Filisteni, erau mai mari.
Unele fost-au construite,
Fiind, cu ziduri, întărite;
Dar altele, în schimb, n-aveau
Ziduri care le-mprejmuiau.
Lucrul acest e-adeverit
De piatra ‘ceea – negreşit –
Pe cari chivotu-au aşezat,
Când, de pe car, ei, jos, l-au dat.
Şi astăzi, piatra se găseşte
În locul care se numeşte
„Câmpul lui Iosua”, şi care
E la Bet-Şemeş, la hotare.
19 Domnul, pe cei ce-au locuit
Chiar la Bet-Şemeş, i-a lovit,
Căci în chivot ei s-au uitat.
Moartea – pe loc – i-a secerat,
Atuncea, pe cincizeci de mii
Dintre-ai lui Israel copii,
La care s-au adăugat –
În urmă – şaptezeci, de-ndat’.
Poporu-ntreg s-a tânguit,
Pentru că Domnul l-a lovit,
Îngăduind aşa urgie,
Asupra lui, atunci, să vie.
20 Cei din Bet-Şemeş au văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Şi-au zis: „Cine, de pe pământ,
În faţa Domnului Cel Sfânt,
Poate să stea? Ce facem noi
Şi unde să-ndreptăm apoi,
Acest chivot al Domnului,
Să nu ne-apese mâna Lui?”
21 La Chiriat-Iearim, de-ndat’,
În mare grabă a plecat
Un grup de soli, care-au vorbit:
„Iată, chivotul a sosit,
Căci Filistenii l-au adus,
Şi este la Bet-Şemeş pus.
Veniţi dar, grabnic, pân’ la noi,
Căci trebuie adus la voi!”