1 Aceia care locuiră,
La Chiriat-Iearim, veniră
După chivot. Ei l-au luat
Şi pe un deal l-au aşezat,
Unde-a fost casa celui care,
Abinadab, drept nume, are.
Pe Eleazar – pe fiul lui –
Pentru chivotul Domnului,
Ei l-au sfinţit şi au lăsat
Chivotu-n paza lui, de-ndat’.
2 Cam douăzeci de ani s-au dus,
De când chivotul a fost pus
La Chiriat-Iearim. De El –
De Domnul său deci – Israel,
Aminte îşi aduse iar,
Şi plânse-n urmă, cu amar.
3 Atunci, venit-a Samuel
Şi-a zis, casei lui Israel:
„Dacă, din inimă, vreţi voi
Să vă întoarceţi înapoi –
La Domnul vostru – să luaţi
Domnii străini, la voi aflaţi
Şi Astarteele la care
Se-nchină-a voastră adunare,
Şi aruncaţi-le afară.
La Domnul, să vă-ntoarceţi iară,
Cu inima, şi-apoi să ştiţi
Ca numai Lui să Îi slujiţi.
El va scăpa al vost’ popor,
Din mâna Filistenilor.”
4 Israeliţii au luat
Bali şi-Astartee, de îndat’,
Le-au scos afară, negreşit,
Şi Domnului doar, i-au slujit.
5 În urmă, Samuel s-a dus
În faţa lor şi-astfel, le-a spus:
„Să strângeţi dar, în graba mare,
A lui Israel adunare,
La Miţpa, unde – pentru voi –
Eu am ca să mă rog apoi,
Lui Dumnezeu.” Toţi au făcut
6 Aşa precum li s-a cerut.
La Miţpa, ei s-au adunat
Şi-n faţa Domnului, au stat.
Apă, au scos, au adunat-o,
Şi înainte-I, au vărsat-o.
Întreg poporul a postit
Şi-a zis: „Noi am păcătuit
Mereu, în faţa Domnului.”
Apoi, fiii poporului
Pe care-i are Israel,
Trecură pe la Samuel,
Care, la Miţpa, s-a aflat,
Şi-acolo el i-a judecat.
7 Al Filistenilor popor –
Precum şi domnitorii lor –
Au prins de veste, de îndat’,
Cum că Israel s-a urcat,
La Miţpa. Grabnic, au venit,
Cu oaste mare, şi-au voit
Ca să pornească un război,
Pentru a-l nimici apoi.
Israeliţii i-au văzut
Pe Filisteni şi s-au temut.
8 Atunci s-au dus la Samuel,
În grabă, şi i-au zis, astfel:
„Strigă la Domnul, pentru noi,
Ca să ne scape mai apoi,
Din mâna Filistenilor,
Să nu piară al nost’ popor.”
9 Atuncea, Samuel s-a dus
Şi-un miel sugar, el a adus,
Să-l dăruiască Domnului,
Drept ardere, în faţa Lui.
Pentru Israel, a strigat
La Domnul, cari l-a ascultat.
10 Tocmai atunci când Samuel
Aducea jertfă mielu-acel,
Oastea de Filisteni venea
Şi de popor se-apropia,
Cu gând de-a-ncepe lupta-n dat’.
Domnul, din ceruri, a tunat
Şi mare vuiet s-a făcut.
Când Filistenii au văzut
Lucrul acesta, au fugit
Speriaţi, căci ei s-au îngrozit,
Fiind bătuţi, în acest fel,
De oştile lui Israel.
11 Israeliţii au ieşit,
Din Miţpa, căci i-au urmărit
Pân’ la Bet-car, şi i-au bătut,
Căci Filistenii n-au putut
Să-i ţină piept, lui Israel.
12 O piatră, pus-a Samuel,
Cari între Miţpa-i aşezată
Şi între Şen. Ea e chemată
Eben-Ezer, pe limba lor –
Adică „Piatră de-ajutor” –
Căci Samuel a cuvântat:
„Până aici, ne-a ajutat
Al nostru Domn.” În acest fel,
13 Smeriţi au fost – de Israel –
Toţi Filistenii, negreşit,
Încât ei n-au mai îndrăznit
Să vină în ţinutul lor –
Adică al Evreilor –
Căci împotriva lor, mereu,
A fost mâna lui Dumnezeu,
Atâta timp cât Samuel
A vieţuit, în Israel.
14 Cetăţile ce le-au luat
Din Israel, ‘napoi le-au dat,
De la Ecron dar începând,
La Gat, în urmă, ajungând.
Ele, cu tot ţinutul lor,
Smulse-au fost Filistenilor.
Pacea se-ntinse-n acest fel,
Între-Amoriţi şi Israel.
15 Când Samuel, peste popor,
A fost ales judecător,
Atâta timp cât a trăit,
16 A dat ocol, necontenit,
Pe la Ghilgal, pe la Betel
Şi pe la Miţpa, unde el –
În fiecare an, o dat’ –
Pe-al său popor, l-a judecat.
17 Când sfârşea totul, înapoi –
La Rama – se-ntorcea apoi,
Unde fusese casa lui.
Acolo-n cinstea Domnului,
El, un altar, a ridicat,
Unde pe-ai săi i-a judecat.