1 În anul următor, apoi –
Pe vremea când, pentru război,
Toţi împăraţii îşi strângeau
Oştirea şi se pregăteau –
Ioab, cu toată oastea lui,
Din ţara Israelului,
A fost trimis să cucerească
Şi-n urmă-apoi să pustiască
Întreg ţinutul cel pe care
Poporul lui Amon îl are.
El, de la David, a primit
Poruncă de-a fi-ncercuit
Cetatea Raba. Imediat,
Ioab, la luptă, a plecat,
În timp ce David a rămas
Singur acasă-n acel ceas.
El, la Ierusalim, şedea
Şi de acolo cârmuia.
2 Era-ntr-o zi, mai către seară,
Când David a ieşit afară,
Ca să se plimbe. El avea
Un obicei, căci se suia
Pe-acoperişul casei sale,
Ca să se plimbe-apoi, agale.
Astfel, pe casă, s-a suit
Şi de acolo a zărit
Cum o femeie se-mbăia.
La chip, aceasta se vădea
Foarte frumoasă ca să fie.
3 David – atunci – a vrut să ştie,
Cine e ea, şi-a întrebat,
Pe slugi, iar ele-au cuvântat:
„Este Bat-Şeba, acea care
Pe Eliam, părinte-l are.
Femeia, după cum se ştie,
E a lui Urie soţie,
Iar soţul ei este Hetit.”
4 David, apoi, a poruncit
Slujbaşilor, ca să se ducă,
Degrabă, şi să o aducă
La el. Ea a venit, îndat’,
Şi-apoi, cu David, s-a culcat.
Când timpul ce e hărăzit,
De curăţire, s-a-mplinit,
Femeia a putut să iasă
De la-mpărat, şi-a mers acasă.
5 Ea a rămas însărcinată
Şi, vorbă, i-a trimis, îndată,
Lui David şi l-a înştiinţat,
Despre-acest fapt. Când a aflat
6 David, aceasta, i-a trimis
Poruncă, lui Ioab, şi-a zis:
„Hetitul Urie-i la tine.
Grabnic, să îl trimiţi la mine!”
Ioab, îndată, a făcut,
Aşa precum i s-a cerut.
7 La David, Urie s-a dus
Şi veşti, atuncea, i-a adus,
Despre Ioab şi oastea lui
Şi despre-ale războiului.
8 David a cuvântat apoi:
„De mult timp, dus eşti, la război.
Spală-ţi picioarele acum
Şi pregăteşte-te de drum,
Căci împăratul tău te lasă,
Să te întorci la a ta casă.”
Urie-atuncea a plecat,
De la-mpărat, fiind urmat,
De-un mare dar, din partea lui.
9 Porunca împăratului,
N-a împlinit-o: nu s-a dus
Acasă – precum i s-a spus –
Ci el, la porţi, a poposit,
Unde, în urmă, a dormit,
Cu oameni-mpăratului,
Care şedeau la poarta lui.
10 Îndată, slujitori s-au dus,
La David şi astfel, i-au spus:
„Urie nu te-a ascultat,
Căci, către casă, n-a plecat.”
David, când l-a chemat, la el,
Pe Urie, i-a zis, astfel:
„Nu vii tu, oare, de pe drum?
De ce nu te-ai întors acum,
La casa ta, să-ţi întâlneşti
Nevasta şi să te-odihneşti?”
11 Urie zise: „Nu puteam,
Să merg acasă, când ştiam
Cum că chivotul Domnului
Şi oastea Israelului,
Cu cea din Iuda-n corturi şade.
Nu pot să fac, ce nu se cade.
Când domnul meu Ioab – şi-ai lui –
Stau peste faţa câmpului,
Cum te gândeşti că aş putea,
Să intru eu, în casa mea?
Află-mpărate că nu vreau
Nici să mănânc şi nici să beau!
De-asemenea, nu voi putea
Să intru la nevasta mea,
Căci ştiu că toţi ai mei fârtaţi,
Pe câmp, în corturi, sunt aflaţi.
Viu este împăratul meu
Şi al tău suflet, însă eu –
Lucrul acesta – n-am de gând
Ca să-l înfăptuiesc, nicicând!”
12 David răspunse: „Iată, ai
Îngăduinţă ca să stai
Şi azi, aicea, însă vreau
Ca mâine, drumul să îţi dau.”
Urie-n urmă a plecat
Şi la Ierusalim a stat
În ziua ‘ceea – negreşit –
Şi-adoua zi. A fost poftit
13 La masa împăratului,
Alături de slujbaşii lui.
David – atunci – l-a ospătat
Şi-n urmă-apoi l-a îmbătat.
Când înserarea a venit,
Urie-afară a ieşit,
Însă acasă n-a plecat,
Ci cu slujbaşii s-a culcat.
14 David – către Ioab – a scris
O carete-apoi, şi l-a trimis
Pe Urie, ca să i-o dea.
15 Iată ce-a scris David, în ea:
„În prima luptă ce-o purtaţi,
Pe Urie să-l aşezaţi
În locul care o să fie,
Cel mai greu loc, din bătălie,
Şi să vă trageţi înapoi,
Ca astfel el să moară-apoi.”
16 Ioab, cu oştile lui toate,
Împresurase o cetate.
Pe Urie l-a aşezat
În locul cel mai greu aflat,
Unde oşteni viteji luptau,
Care, cetatea, apărau.
17 Oastea aflată în cetate
A năvălit, pe ne-aşteptate,
Peste Ioab şi oastea lui.
Din numărul poporului,
Mulţi au căzut, în acest fel,
Iar Urie-a murit şi el.
18 Ioab, un sol, a repezit,
La David, şi i-a povestit
Tot ceea ce s-a întâmplat.
19 Când solu-acela a plecat,
Ioab îi zise: „Ia aminte,
Să ştii dar, ce fel de cuvinte
Trebuiesc spuse la-mpărat!
Dacă, cumva, vei fi-nteebat:
20 „De ce-aţi pornit către cetate,
Când aţi ştiut că nu se poate
S-o cuceriţi? Nu aţi văzut,
Arcaşii care au şezut,
Pe ziduri? Nu ştiţi cine, oare,
21 A reuşit să îl omoare,
Pe-Abimelec, cel cari, drept tată,
Pe Ierbeşet, îl are? Iată
Că o femeie s-a urcat,
Pe ziduri, şi a aruncat
O piatră mare, peste el
Şi la Tebeţ, pieri astfel!”,
Tu spune-i: „Robul tău Hetit,
Zis Urie, a mai pierit
În bătălia ce s-a dat.”
22 În grabă, solul a plecat
Şi-n urmă, el a împlinit
Ceea ce i s-a poruncit.
23 El zise, către împărat:
„Oameni-acei s-au arătat
Mult mai puternici, decât noi.
Cu mare greu, i-am dat ‘napoi,
Căci ei, în câmp, ne-au atacat.
De ziduri, ne-am apropiat,
24 Însă arcaşii ne-au lovit
Şi mulţi de-ai noştri au pierit.
Printre cei care au căzut,
Pe Urie, noi l-am văzut.”
25 David îi zise, solului:
„Mergi la Ioab şi-astfel să-i spui:
„Să nu te necăjeşti, cumva,
Că s-a-ntâmplat aşa ceva!
Iată că sabia-l doboară
Acum pe unu, şi-l omoară
Pe altu-apoi. Te întăreşte,
Ia-ţi oamenii şi te porneşte,
Din nou, la luptă, căci vei bate –
Cu oastea ta – acea cetate!
Tu, solule, să îl veghezi,
Mereu, şi să-l îmbărbătezi!”
26 Soaţa lui Urie-a aflat
Tot ceea ce s-a întâmplat.
Pe-al său bărbat, ea l-a jelit,
27 Iar după ce s-a împlinit
Timpul ce fost-a pentru jale,
David găsi, apoi, cu cale,
Ca să o cheme la palat.
În casa lui, s-a aşezat
Femeia, şi i-a fost soţie.
Apoi – aşa precum se ştie –
Un fiu, lui David, i-a născut.
Ceea ce David a făcut
Cu Urie şi soaţa lui,
N-a fost pe placul Domnului.