1 Pe vremea-n care a domnit
David, o foamete-a venit.
Trei ani, aceasta a ţinut.
David, atunci când a văzut
Lucrul acesta, L-a-ntrebat
Pe Domnul, care-a cuvântat:
„Din pricina lui Saul vine
Foametea asta, peste tine,
Căci sângeros s-a arătat.
Saul şi-ai lui nu au cruţat –
Aşa după cum bine ştiţi –
Poporul de Gabaoniţi.
Acum dar, din pricina lor,
E foamete, peste popor.”
2 David, la sine, i-a chemat
Pe cei din Gabaon, de-ndat’. –
Gabaoniţii nu erau
Israeliţi, dar locuiau,
În Israel; ei, negreşit,
O rămăşiţă s-au vădit,
Din neamul Amoriţilor.
Tot al lui Israel popor,
Cu legământ, a fost legat
De ei, că îi va fi lăsat
În pace ca să vieţuiască
Şi-n Israel să locuiască.
Însă ăst legământ făcut,
De Saul nu a fost ţinut,
Căci mare râvnă-avuse el
Atât faţă de Israel,
Cât şi de Iuda, totodat’.
De-aceea fost-a încălcat
Ăst legământ ce s-a făcut,
Iar Domnului nu I-a plăcut. –
3 „Ce pot să fac eu, pentru voi?”–
I-a întrebat David, apoi,
Pe cei din Gabaon. „Ce vreţi
Sau ce nemulţumiri aveţi?
Ce ispăşire pot să fac,
Pentru ca să vă fiu pe plac,
Iar moştenirea cea pe care
Al nostru Dumnezeu o are
S-o binecuvântaţi şi voi,
Ca foamea să-nceteze-apoi?”
4 Gabaoniţii-au glăsuit:
„Noi, de la Saul, negreşit
Nu vrem aur şi-argint. Apoi,
Nu trebuie-a ucide noi,
Pe nimenea din Israel –
Ni-i treaba noastră, de altfel.”
„Dar totuşi, ce doriţi să fac,
Să pot ca să vă fiu pe plac?” –
Mai zise David. „Negreşit,
5 Omul acela a voit
Ca mai întâi să ne slăbească
Şi-n urmă, să ne nimicească
Din mijlocul lui Israel.
6 De-aceea, ne-am gândit astfel:
Ne dai, din casa cea pe care
Saul, în Israel, o are,
Un număr de şapte bărbaţi.
Aceştia fi-vor spânzuraţi,
În faţa Domnului apoi –
La Ghibea – chiar de către noi.”
7 David, atuncea, a făcut
Aşa precum ei au cerut,
Căci el, şapte bărbaţi, le-a dat.
Mefiboşet a fost cruţat –
Cum împăratu-avuse-n plan –
Căci fiu i-a fost, lui Ionatan,
Cu care David a făcut
Un legământ, la început.
8 Riţpa era femeia care,
Pe Aia, drept părinte-l are.
Saul, cu ea, s-a însoţit
Şi doi feciori a dobândit:
Armoni-ntâi, fiind urmat
Şi de Mefiboşet, îndat’.
O fată, Saul mai avea.
Merab, aceasta se numea,
Soaţa lui Adriel, cel care,
Pe Barzilai, părinte-l are.
Se ştie despre Adriel,
Că din Mehola, fost-a el.
Merab, cinci fii, a zămislit.
David, atunci, a poruncit
Luaţi să fie primii doi,
Precum şi ceilalţi cinci apoi.
9 Gabaoniţii i-au luat
Şi-n urmă ei i-au spânzurat,
Pe munte-n faţa Domnului,
La vremea secerişului,
Căci tocmai timpul se-mplinea,
În care orzul se cocea.
10 În grabă-atunci, Riţpa – cea care
Pe Aia, drept părinte-l are –
Un sac, în mână, a luat
Şi sus, pe stâncă, s-a urcat.
Pe sac, acolo, a şezut
Când secerişul a-nceput
Şi tot acolo-a stat apoi,
Când s-au pornit primele ploi.
Pe morţi, femeia i-a păzit,
Căci ne-ncetat a izgonit
Şi păsările cerului
Şi fiarele pământului,
Din jurul trupurilor lor,
Ziua şi-n timpul nopţilor.
11 David fusese înştiinţat
De felu-n care s-a purtat
Riţpa – acea femeie care,
Pe Aia, drept părinte-l are.
12 Când împăratu-a auzit
Vestea aceasta, a pornit,
Spre Iabesul care-i aflat
În Galaad, şi a luat
Ale lui Saul oase. Ele
Puse au fost, lângă acele
Pe care Ionatan le-avuse.
La Iabes, oasele-au fost duse,
Fiind, de la Bet-Şan, luate,
Când – după luptele purtate,
Sus, pe Ghilboua – a căzut
Saul, de Filisteni, bătut.
Atunci, luaţi au fost cei doi,
Ca spânzuraţi să fie-apoi,
Pe zidurile înălţate
Lângă-a Bet-Şanului cetate.
13 Acele oase, le-a luat
David şi-apoi a adunat
Şi oasele bărbaţilor
Care, Gabaoniţilor –
Cum au cerut – le-au fost lăsaţi,
Spre-a fi, pe munte, spânzuraţi.
14 Oasele-n urmă le-a adus
David, cu sine, şi le-a pus
Într-un mormânt, în locul care,
Chis îl avea, de-nmormântare.
În Beniamin, locu-i aflat,
Într-un ţinut, Ţela, chemat,
Căci Chis e al lui Saul tată.
Astfel, s-a împlinit, pe dată,
Porunca împăratului.
Apoi, mânia Domnului –
Încet, încet – s-a potolit,
Iar foametea n-a mai lovit.
15 Încă un timp a mai trecut,
Iar Filisteni-au început
Un nou război, cu Israel.
David îşi strânse, lângă el,
Oştirea şi i-a înfruntat.
Mai multe lupte s-au purtat,
Iar David fost-a obosit.
16 Işbi-Benob, când l-a zărit,
În grabă s-a apropiat
Şi să-l ucidă a-ncercat.
De neam, fusese Filistean
Şi se vădea viteaz oştean.
Işbi-Benob e-acela care,
Pe Rafa, drept părinte-l are.
O suliţă, el mânuia.
Trei sute sicli cântărea,
Fiind făcută din aramă.
O sabie – de bună seamă –
La cingătoare, mai avea
Cari a fi nouă se vădea.
17 Işbi-Benob a fost zărit
De Abişai, care-a venit
În mare grabă, de îndat’,
Să-l sprijine pe împărat.
Pe Filistean, el l-a ucis
Şi-apoi, oamenii săi au zis
Către-mpărat: „Dă-te-napoi!
Să nu mai ieşi, nicicând, cu noi –
Ca să te lupţi – ca nu cumva,
Să te omoare cineva!
Păzeşte-te dar, căci altfel,
Ne stingi lumina-n Israel!”
18 După aceea, a urmat
O luptă cari, la Gob, s-a dat,
Iar Sibecai l-a doborât
Pe Saf şi-apoi l-a omorât.
Saf era Filisteanul care,
Pe Rafa, drept părinte-l are,
Iar Sibecai s-a potrivit,
De neam, să fie Huşatit.
19 În Gob, s-a nimerit să fie
Şi cea de-a treia bătălie,
Iar Elhanan – acela care
Pe Iare-Oreghim îl are
Ca şi părinte – l-a lovit
Pe Goliat, din Gat venit;
O suliţă, omul avea,
Cu un mâner ce aducea
Asemeni unui sul ţesut.
Dar Elhanan nu s-a temut.
Asupra lui a tăbărât,
De-ndată, şi l-a omorât.
De Elhanan, se povestea
Că, de la Betleem, venea.
20 O bătălie s-a mai dat,
Care avut-a loc, la Gat.
Oştirile de Filisteni,
Un om aveau printre oşteni,
Cari o statură mare-avea.
La mâini – şi-apoi asemenea
Şi la picioare – s-a văzut
Că mule degete-a avut.
La mâini avea – la fiecare –
Tot câte şase; la picioare,
Tot şase degete avuse,
Căci în ăst fel, el se născuse.
Se ştie dar, că numărate,
Sunt douăzeci şi patru, toate.
De neam, din Rafa, era el,
21 Iar pe poporul Israel,
Mereu doar l-a batjocorit.
Atunci, în faţă i-a ieşit
Chiar Ionatan, acela care
Pe Şimea, drept părinte-l are,
Frate cu David. Mâniat,
Pe Filistean l-a atacat.
Jos, la pământ, la doborât
Îndată, şi l-a omorât.
22 Ăşti patru oameni se vădeau
Că ai lui Rafa fii erau
Şi că, în Gat, au fost născuţi.
Când Filisteni-au fost bătuţi
De Israel, aceşti feciori –
De ai lui David slujitori –
Au fost înfrânţi şi, negreşit,
Toţi patru, astfel, au pierit.