1 Iată cuvântul rostuit –
De către David – la sfârşit,
Cuvântul spus de-acela care,
Drept tată, pe Isai, îl are,
Cuvântul celui înălţat
Sus – sus de tot – şi aşezat
Să fie uns, pentru Cel care,
Drept Dumnezeu, Iacov Îl are,
Cuvântul spus de către cel
Care-a cântat, în Israel:
2 „Duhul lui Dumnezeu vorbeşte
Prin mine. El mă-nsufleţeşte,
Iar vorbele Celui Prea Sfânt,
Pe limba mea, acuma, sânt.
3 Iată că Domnul, Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are,
Prin mine, azi, a glăsuit.
Stânca lui Iacov mi-a vorbit:
„Acela cari împărăţeşte
Şi cari, dreptate, împărţeşte,
Frică având de Dumnezeu,
4 Ca şi lumina e, mereu,
Ca razele de dimineaţă,
Când soarele dă lumii viaţă,
Zâmbind pe-aripile de zori
Peste un cer lipsit de nori,
Ca soarele ce-a apărut
După ce ploaia a căzut
Făcând ca iarba să-ncolţească
Şi-ntreg pământul să-nverzească.
5 Chiar dacă nu-i asemenea –
În a Lui faţă – casa mea,
Totuşi, cu mine, a făcut
Un legământ, veşnic ţinut,
Care a fost tare zidit
Şi-n toate, bine întărit.
Nu o să facă Domnul, oare,
Din ei – în urmă – a răsare
Tot ceea ce, neîndoios,
Are să fie de folos
Ca bucurie să îmi dea,
Lucrând spre mântuirea mea?
6 Cei răi, ca nişte spini doar, sânt,
Pe cari îi lepezi, la pământ,
Căci mâinile – pe ei – nu-ţi pui,
Să nu simţi acul spinului.
7 Cei ce-i ating se înarmează
Cu-un fier, sau poate-i cercetează
Doar cu mânerul suliţei.
Apoi, cu toţii, strânşi sunt ei,
Aduşi într-un anume loc,
În care, fi-vor arşi, în foc.”
8 Iată pe cei cari îl slujeau,
Pe David, şi viteji erau:
Ioşeb-Başebet – dovedit
A fi de neam Tahchemonit –
Fruntaş fiind al oştilor,
În rândul căpitanilor.
Opt sute-au fost cei ce-au pierit
Când, suliţa, şi-a învârtit.
9 Urmează Eleazar – cel care,
Pe Dodo, drept părinte-l are,
Şi pe Ahohi. El a stat
Alăturea de împărat,
Fiind în rândul celor trei
Oşteni ai săi. David, cu ei,
Să ţină piept a reuşit –
Pe înălţimi – când potopit,
De Filisteni – într-un război –
Fost-a poporul, dând ‘napoi.
10 Atuncea, Eleazar a stat,
Plin de curaj şi a luptat:
Pe Filisteni, el i-a lovit
Până când i-a înţepenit
Mâna, pe fierul sabiei.
În acea zi, pentru Evrei,
Domnul o izbăvire-a dat.
Poporul care a plecat,
La Eleazar, s-a-ntors, apoi,
Doar să ia prada de război.
11 Apoi, venea Şama – cel care,
Pe Aghe, drept părinte-l are
Şi din Harar era venit.
Toţi Filistenii s-au unit,
La Lehi, unde se găsea
Un câmp pe cari linte creştea.
Israeliţii au fugit,
Căci Filistenii i-au răzbit.
12 Şama, pe câmp, s-a aşezat
Şi de duşmani l-a apărat.
Cu Filistenii s-a bătut,
Iar Domnu-atuncea a făcut
Să vie, peste Israel,
O izbăvire-n acest fel.
13 Trei dintre cei treizeci, pe care,
David, drept căpitani, îi are –
Pe vremea secerişului –
În faţa împăratului –
La peştera care-i aflată
În Adulam – s-au dus, căci iată,
Mulţi Filisteni s-au adunat
Şi-n valea Refaim, au stat.
14 David – pe-atunci – în cetăţuie,
A trebuit ca să se suie.
La Betleem, fusese pusă
O strajă, de duşmani adusă.
15 David găsi de cuviinţă,
Ca să îşi spună o dorinţă.
„Cine-mi va da, apă, să beau?” –
A-ntrebat el. „Dar apă, vreau,
Doar din acea fântână, care,
La Betleem e, la intrare.”
16 Atunci, cei trei viteji s-au dus
Şi-n grabă, apă, i-au adus.
Prin tabăra de Filisteni,
Trecuseră cei trei oşteni.
Dar împăratul n-a băut
Din apă, ci toţi au văzut
Că a vărsat-o, pe pământ,
În faţa Domnului Cel Sfânt.
17 „Să nu credeţi că sete-mi vine!
Departe-i acest gând, de mine!
Nu gust, din apă, căci nu vreau,
Din al lor sânge, ca să beau.
Căci oamenii aceşti s-au dus
Şi în joc, viaţa, ei şi-au pus,
Ca să-mi aducă apă, mie!
Cum să fac astă mârşăvie?”
18 Peste cei trei, pus cel mai mare,
Fusese Abişai, cel care,
Fiu al Ţeruiei, se vădea,
Iar pe Ioab, frate-l avea.
El, suliţa, şi-a învârtit
Şi-atunci trei sute au pierit,
Dintre vrăjmaşi. În acest fel,
E cunoscut în Israel,
Iar dintre cei trei, s-a vădit
A fi apoi, cel mai vestit.
19 Fiind de vază între ei,
El a ajuns, peste cei trei,
Mai mare de-a fi aşezat,
Însă nicicând, nu s-a-nălţat
Precum au fost cei trei, pe care,
Mai înaintea sa, îi are.
20 De-un alt bărbat a fost urmat,
Care, Benaia, s-a chemat.
Benaia este-acela care,
Pe Iehoiada, tată-l are
Şi se trăgea din Cabţeel.
Un om viteaz fusese el,
Făr’ ai ajunge pe cei care,
Mai înaintea sa, îi are.
Mari fapte, el a săvârşit,
Fiind viteaz şi renumit.
Ucişi au fost, de către el,
Doi fii avuţi de Ariel,
Cel ce-n Moab a fost născut.
Odată, când a început
Să ningă şi s-a pus zăpadă,
Benaia s-a-ntâmplat să vadă
Cum un leu mare a căzut
În groapa care s-a făcut
Pentru a strânge apă-n ea.
Şi-a scos, îndată, sabia
Şi-n groapă el s-a pogorât,
Unde, pe leu, l-a omorât.
21 A mai ucis şi un oştean
Care fusese Egiptean.
Groaznic era la-nfăţişare,
Când îşi rotea suliţa-i mare.
Benaia, un toiag, avea,
Pe care-n mână îl ţinea.
Grăbit, la Egiptean, s-a dus,
L-a trântit jos şi l-a răpus.
Cu suliţa, el îl străpunse,
După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
22 Faptele ce le-a săvârşit
Făcutu-l-au a fi vestit,
Printre cei trei viteji, pe care,
Neamul lui Israel îi are.
23 Din cei treizeci, cel mai vestit,
Benaia fost-a socotit.
Cu toate-acestea, niciodat’,
Benaia nu s-a ridicat,
Spre-a fi, precum cei trei, pe care,
Mai înaintea sa, îi are.
24 Apoi urmat-a Asael;
Al lui Ioab frate, e el.
Prin ceea ce a săvârşit,
Renume, el şi-a dobândit.
Astfel, ajuns-a a fi deci,
În rândul celorlalţi treizeci.
Altul e Elhanan, cel care,
Pe Dodo, drept părinte-l are
Şi de la Betleem venea.
25 Şama, cel care se trăgea
De la Harod, apoi urmează.
Tot din Harod, se-aliniază
Elica-n urmă. După el,
26 Vine Heleţ. Omul acel –
De loc – de la Pelet, venea.
De la Tecoa, se trăgea
Ira apoi, acela care,
Pe Icheş, drept părinte-l are.
27 Abiezer a mai urmat,
Care în Anatot a stat.
Apoi e Mebunai, cel care,
Din Huşa este, din născare.
28 Ţalmon, din Ahoah, urmează;
Şi Maharai se-aliniază,
Cari, din Netofa, a venit.
29 Tot din Netofa, a ieşit,
În urmă, şi Heleb, cel care,
Pe Bana, drept părinte-l are.
La rând venea – apoi – Itai,
Din Ghibea, fiul lui Ribai.
Toţi cei care, din Ghibea, vin,
Sunt ramura lui Beniamin.
30 Benaia se aliniează,
Din Piraton. Hidai urmează,
De la Nahale-Gaş, sosit.
31 Abi-Albon a mai venit,
Care-i din Arba, de ţinut.
Din Bahurim, a apărut
Şi Azmavet. Lui, i-a urmat
32 Şi Eliahba, cel ce-a stat
În Şaalbon. A mai venit
Bene-Iaşen, către sfârşit,
Şi Ionatan. Mai apoi dar,
33 Şama, cel care-i din Harar.
Urmează Ahiam, cel care,
Drept tată, pe Şerar, îl are.
De prin Arar, el se trăgea.
34 În urma lui, apoi, venea
Elifelet, acela care,
Pe Ahasbai, părinte-l are.
El era fiu de Macatit.
Urmează Eliam, venit
Din Ghilo. El este cel care,
Pe-Ahitofel, părinte-l are.
35 Heţrai venit-a, după el,
Care se trage din Carmel.
Parai e cel ce a urmat,
Cari, din Arab, este plecat.
36 Apoi Igheal – din Ţoba – care,
Părinte, pe Natan, îl are.
Bani – din Gad – a mai urmat,
37 Ţelec – de prin Amon, plecat;
Narai, de la Berot, apoi
A mai venit. El – la război –
Dusese armele pe care,
Stăpânul său, Ioab, le are.
38 Cei cari, de la Ieter, veniră,
Gareb şi Ira se numiră;
39 Iar cel din urmă ce-a venit,
E Urie, de neam Hetit.
Treizeci şi şapte, se vădeau
Oamenii-aceştia, că erau.