1 Casa lui David a-nfruntat,
Casa lui Saul, ne-ncetat.
Războiul celor două case,
Un timp îndelungat durase.
Casa lui David se-ntărea,
Iar a lui Saul, doar slăbea.
2 David, mai mulţi fii, a avut.
Întâiul – la Hebron născut –
E cel care, Amon, se cheamă.
Ahinoam e a lui mamă
Şi se trăgea din Izreel.
3 Chileab venit-a după el,
Iar mama lui era chemată
Abigail, cea cari, odată,
Fusese-a lui Nabal soţie
Şi-i din Carmel, precum se ştie.
Al treilea-i Absalom numit
Şi este fiul zămislit
De fata lui Talmai, pe care,
Gheşurul, împărat, îl are.
El era fiul Machiei.
4 Apoi e cel al Haghitei,
Care Adonia-i chemat.
El de Şefatia-i urmat,
Cari fiu îi e Abitalei
5 Itream venit-a după ei –
Al şaselea – iar a lui mamă
E cea care, Egla, se cheamă.
Ăşti şase fii i s-au născut
Lui David, când el a şezut
În Iuda, de-a împărăţit
Şi la Hebron a locuit.
6 În timpu-n care se purtase
Lupta-ntre cele două case,
Abner – prin tot ce a făcut –
A arătat că a ţinut
Cu a lui Saul casă. El,
Sprijin, i-a fost, în acest fel,
Prin firea sa cutezătoare.
7 Saul avuse-o ţiitoare
Care era, Riţpa, chemată,
Iar Aia îi fusese tată.
Odată, Iş-Boşet s-a dus,
La Abner şi astfel i-a spus:
„Te-ntreb dar, cum ai cutezat
Să faci un astfel de păcat,
Ducându-te la cea pe care,
Saul drept ţiitoare-o are?”
8 Cuvintele domnului său
Îl mâniară foarte rău
Pe Abner, care-a spus răstit:
„Drept cap de câine m-am vădit,
Încât să ţin cu Iuda, oare?
Acuma, pentru-o ţiitoare,
Pe mine, tu mă-nvinuieşti?
Dar nu-ţi dai seama ce vorbeşti?
Bunăvoinţă – ne-ncetat –
Faţă de voi, am arătat,
Faţă de casa cea pe care,
Saul al tău părinte-o are!
9 Mă pedepsească Dumnezeu,
Cu toată-asprimea, dacă eu
Nu fac, de-acuma, ne-ncetat,
Aşa cum Domnul i-a jurat
10 Lui David, când i-a spus, odată,
Că încurând va fi luată
Împărăţia cea pe care
Casa lui Saul, azi, o are,
În timp ce jilţul de domnie
Pe cari stă David va să fie,
Peste Israel ridicat
Şi peste Iuda aşezat,
De la Beer-Şeba începând,
La Dan, în urmă, ajungând.”
11 Când Iş-Boşet l-a auzit,
Nici un cuvânt n-a mai rostit,
Căci el, de Abner, se temea
Şi să-l înfrunte, nu-ndrăznea.
12 Abner, îndată, a trimis,
La David, soli, care i-au zis:
„Cui oare, îi fusese dată
Ţara aceasta minunată?
Fă legământ, astăzi, cu mine,
Şi-am să te-ajut să-ntorci, la tine,
Întreg poporul Israel.”
13 David răspunse-n acest fel:
„Bine! Iată că gata sânt,
Să fac cu tine legământ,
Dacă întâi te învoieşti,
Dorinţa, să mi-o împlineşti.
Să nu te-arăţi, în faţa mea,
Până atunci când vei putea
Să faci, adusă ca să-mi fie,
‘Napoi, Mical – a mea soţie –
Care, de Saul, mi-a fost dată,
Şi care-apoi, mi-a fost luată.”
14 La Iş-Boşet, soli, a trimis
David apoi şi-astfel i-au zis:
„Să-mi dai nevasta, negreşit,
Cu care fost-am logodit
Şi-o sută de prepuţuri, eu –
De Filisteni – socrului meu,
A trebuit apoi, să-i dau,
Ca pe Mical, să pot s-o iau.”
15 Când Iş-Boşet a auzit
Ceea ce David a dorit,
La Paltiel – acela care,
Pe Laiş, drept părinte-l are –
Soli, a trimis, ca să îi ia
Nevasta, iar apoi s-o dea,
Lui David, căci a lui fusese.
16 Pe urma ei, Paltiel merse,
Până la Bahurim, plângând.
Când l-a văzut Abner, mergând
În urma ei, s-a mâniat
Pe dată, rău, şi a strigat:
„Pleacă, şi pe Mical, o lasă!
Grabnic, întoarce-te, acasă!”,
Iar Paltiel, adânc mâhnit,
Acasă, s-a întors, grăbit.
17 Abner i-a adunat, la el,
Pe cei bătrâni din Israel,
Şi le-a vorbit: „Ştiţi, bunăoară,
Precum că voi, odinioară,
L-aţi vrut pe David, aşezat
Peste popor, ca împărat.
18 Acum e timpul potrivit,
Când poate fi îndeplinit
Lucrul acest, căci Dumnezeu
Astfel a zis: „Prin robul Meu –
Prin David – am să-Mi izbăvesc
Poporul şi-am să-l dezrobesc
Din jugul Filistenilor
Şi-al tuturor vrăjmaşilor.”
19 Abner şi-n Beniamin s-a dus
Şi-aceleaşi lucruri el le-a spus.
Când a sfârşit, a mers apoi,
La David – la Hebron – ‘napoi,
Să-i spună ce a făcut el,
Ce hotărâse Israel,
Precum şi-aceia care vin
Din ramura lui Beniamin.
20 Cu douăzeci de inşi plecase,
Când spre Hebron se îndreptase.
David, cu cinste, l-a primit
Şi un ospăţ a pregătit,
La care fost-a invitat
Abner şi cei ce l-au urmat.
21 Abner, lui David, i-a vorbit:
„Mă voi scula şi, negreşit,
Am să lucrez în aşa fel,
Încât întregul Israel,
La tine, o să se adune
Şi împărat, el te va pune.
Tu, peste toţi, ai să domneşti,
Exact aşa precum doreşti.”
David, de bine, i-a urat
Şi-apoi, să plece, l-a lăsat.
22 Ioab şi cei ce-l însoţeau,
Tocmai atunci se întorceau,
Căci urmăriseră o ceată.
O pradă mare şi bogată
Aveau cu ei, când au sosit.
Abner plecase liniştit –
Cu toţi ai săi – netulburat.
23 Ioab, îndată, a aflat
De la popor, cum că „Abner –
Cel care, fiu, îi e, lui Ner –
A fost până la împărat,
Iar el, să plece, l-a lăsat.”
24 Ioab, atunci, grabnic, s-a dus,
Până la David şi i-a spus:
„Ce ai făcut? Eu ştiu prea bine
Cum că Abner a fost la tine,
Iar tu, să plece, l-ai lăsat!
De ce, aşa, ai procedat?
25 Nu îl cunoşti tu, pe Abner,
Cel care, fiu, îi e, lui Ner?
La tine-acuma, a venit
Să te înşele, negreşit,
Şi paşii să ţi-i urmărească,
Să ştie cum să te lovească!
El vrea să ştie tot ce faci.
Nu am dreptate? De ce taci?”
26 Ioab, în urmă, a plecat
Şi soli trimis-a, de îndat’,
Cari să-l ajungă, iar apoi,
Să îl aducă înapoi
Pe Abner. Oamenii s-au dus,
Pe urma lui, şi l-au adus
Pân’ la fântâna cea secată
Care, drept Sira, e chemată.
David n-avuse nici o ştire
Despre această urmărire.
27 Abner se-ntoarse înapoi
Şi spre Hebron a mers apoi.
Când în cetate a intrat,
Ioab, deoparte, l-a chemat,
Dorind ca să-i vorbească-n taină.
Când a venit, el – de sub haină –
Şi-a scos, îndată, sabia
Şi-n pântec l-a lovit, cu ea,
Încât Abner s-a prăbuşit,
Jos, la pământ, şi a murit.
Ioab l-a răzbunat, astfel,
Pe frate’ său, pe Asael.
28 David, atunci când a aflat,
A glăsuit: „Nevinovat
Sunt eu şi-a mea împărăţie –
Faţă de Domnul – pe vecie,
Pentru acest sânge vărsat!
Eu, numai astăzi, am aflat
Cum că ucis a fost Abner,
Cel care, fiu, îi e, lui Ner.
29 Sângele ce s-a risipit,
Peste Ioab doar – negreşit –
Să cadă-ndată! Acest rău,
Pe el şi peste tatăl său –
Adică peste casa lui,
Precum şi peste-a neamului
Care, din el, are să vie –
Necontenit, de-acum, să fie!
În casa lui Ioab – zic eu –
Să fie cineva, mereu,
Cari scurgeri de sămânţă are,
Sau lepră, ori cineva care
Să umble-n cârje rezemat,
Sau cineva care-a picat
Ucis de sabie-n război,
Precum şi cineva, apoi,
Care să rabde ca un câine
Fiind, mereu, lipsit de pâine!”
30 Ioab şi Abişai sunt cei
Cari l-au ucis pe Abner. Ei
L-au răzbunat, în acest fel,
Pe al lor frate, Asael,
Care la Gabaon murise
După ce Abner îl lovise.
31 Către Ioab şi celor care
Îl însoţeau fără-ncetare,
David a zis: „Rupeţi-vă
Straiele şi-mbrăcaţi-vă
Cu saci, de-ndat’! În ăst fel, voi,
Pe Abner, să-l bociţi apoi!”
David, în urmă, a venit
Şi-apoi, sicriul l-a-nsoţit.
32 Când la Hebron l-au îngropat,
David, glasul, şi-a ridicat,
La marginea mormântului,
Plângând cu tot poporul lui.
33 El a găsit, atunci, cu cale,
S-alcătuiască-un cânt de jale,
Pe care-n urmă l-a cântat
Când la mormânt, de veghe-a stat:
„Poate să moară Abner, oare,
Aşa precum mişelul moare?
34 N-aveai nici braţele legate,
Nici gleznele încătuşate.
Închişi acum, sunt ochii tăi.
Precum în faţa celor răi
Se prăbuşeşte cineva
Fără a bănui ceva,
La fel, şi tu te-ai prăbuşit,
De-al morţii braţ fiind lovit.”
Întreg poporul ce s-a strâns
Cu David, la mormânt, l-a plâns,
Pe cel care a fost Abner
Şi care, fiu, îi e, lui Ner.
35 Poporul s-a apropiat
De David şi l-a îndemnat
Ca să mănânce, însă el
A cuvântat, în acest fel:
„Mă pedepsească Dumnezeu,
Cu toată-asprimea Lui, mereu,
Dacă, din pâine, voi gusta
Atâta vreme cât va sta
Soarele-naltul cerului.
Pân’ la apusul soarelui,
Nu vreau ca să mănânc nimic!
Lăsaţi-mă acum, vă zic!”
36 Lucrul acesta a plăcut,
Fiind îndată cunoscut,
De-ntreg poporul, negreşit,
Şi toţi, cu cale, au găsit
Că David, foarte bine face
Şi-atuncea l-au lăsat în pace.
37 Întreg poporul Israel
A înţeles că nu e el
Acela care-a hotărât
Să fie, Abner, omorât.
38 David, pe-ai săi, i-a adunat
Şi-n urmă el i-a întrebat:
„Ştiţi, oare, ce s-a petrecut?
Ştiţi voi că, astăzi, a căzut
O căpetenie-n Israel?
Un mare om, fusese el.
39 Eu, încă, slab m-am dovedit,
Cu toate că am dobândit
Ungerea cea împărătească
Ce trebuia să mă-ntărească,
Iar ai Ţeruei fii – văd bine –
Sunt prea puternici, pentru mine.
Aceluia care-a făcut
Răul pe care l-am văzut,
Să-i răsplătească Dumnezeu,
Doar după fapta lui, mereu!”