1 Când Iş-Boşet a auzit
Precum că Abner a murit,
Simţi că tot curaju-i piere
Şi că lipsit e, de putere.
Atunci, întregul Israel
Speriat fusese, ca şi el.
2 Fiul lui Saul a avut
Doi căpitani, cari au şezut
În fruntea cetei de război.
Bana e primul, iar apoi
Recab, al doilea, s-a vădit.
Al lor părinte s-a numit
Rimon şi din Berot venise,
Căci el, din Beniamin, ieşise.
Berotu-atuncea se vădea
Cum că, de Beniamin, ţinea,
3 Iar Berotiţii au fugit
Şi-n Ghitaim, au locuit,
Unde şi azi e un popor,
Alcătuit din neamul lor.
4 Saul, mai mulţi fii, a avut,
Iar cel dintâi fecior născut
Fusese Ionatan numit.
Şi el, un fiu, a dobândit.
Băiatul cari i s-a născut,
Cinci anişori doar a făcut,
Când de la Izreel venise
Vestea că Ionatan murise,
Şi Saul, de asemenea.
Doica pe care o avea –
Când astă vestea aflat –
Luă copilul, de îndat’,
Căci ea, să fugă, ar fi vrut.
Băiatul, însă, a căzut –
Pe când fugeau ei – după care,
Olog rămase, de picioare.
Acel copil nenorocit,
Mefiboşet, era numit.
5 Recab şi Bana – amândoi –
Pe la amiază-au mers apoi,
La Iş-Boşet, care dormea –
Aşa precum obişnuia
Întotdeauna – după masă.
6 Cei doi pătrunseră în casă,
Căci negustori de grâu s-au dat.
Apoi, când s-au apropiat
De Iş-Boşet, ei l-au lovit,
În pântec, iar el a murit.
În urmă, ei s-au strecurat
Afară, şi-astfel, au scăpat.
7 Pe împărat, ei l-au găsit
Chiar în odaia de dormit,
Iar după ce îl omorâră,
I-au tăiat capul şi fugiră
8 La David – la Hebron – de-ndată,
Zicându-i când sosiră: „Iată,
Aici e capul celui care
Te-a duşmănit, fără-ncetare.
Saul şi casa lui, mereu,
Te-au prigonit, dar Dumnezeu –
Faţă de ei – te-a răzbunat.”
9 David, atunci, s-a ridicat
Şi-a glăsuit către cei doi:
„Un lucru vreau, ca să ştiţi voi:
Viu este Domnul Dumnezeu –
Care-i izbăvitorul meu –
10 Că eu, pe cel ce a venit
Spunându-mi: „Saul a murit”,
L-am prins şi l-am ucis apoi.
Omul venise-atunci, la noi,
Crezând că prin ce o să-mi spună,
Îmi va aduce-o veste bună.
Eu, cu oştenii ce-i aveam,
Pe-atuncea la Ţiclag şedeam,
Şi moarte – pentru ştirea lui –
I-am dat, drept plată, omului.
11 Acuma, nişte oameni răi,
Umblând pe-ntunecate căi,
Ucis-au un nevinovat,
În casa lui, în al său pat.
Încredinţaţi să fiţi dar voi,
Că vă voi cere, înapoi,
Sângele celui ce-a pierit!”
12 David, apoi, a poruncit,
Ucişi să fie, de îndat’.
Mâini şi picioare, le-a tăiat,
Iar lângă iazul cel pe care
Hebronu-n faţa sa îl are,
În urmă, el i-a spânzurat.
Au mers apoi, şi au luat
Capul lui Iş-Boşet, pe care
L-au îngropat cu cinste mare,
Chiar în al lui Abner mormânt,
În al Hebronului pământ.