1 Când împăratu-a locuit
În casa lui şi a primit
Odihnă de la Dumnezeu
Care l-a izbăvit, mereu,
De-ai săi vrăjmaşi, el l-a chemat
2 La sine, pe Natan, de-ndat’ –
Care era supusul lui
Şi un proroc al Domnului –
Zicându-i astfel: „Mă gândesc
Că astăzi, când eu locuiesc
Într-o clădire minunată,
Chivotul Domnului stă – iată –
Tot într-un cort, şi nu e bine.”
3 „Domnul este, mereu, cu tine” –
A spus Natan – „poţi să lucrezi
Exact aşa după cum crezi.”
4 Cuvântul Domnului s-a dus –
În miez de noapte – şi a spus,
Către Natan: „Să te porneşti
5 La David, ca să îi vorbeşti.
Iată ce-i spui robului Meu:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„Tu crezi, oare, că reuşeşti –
Mie – o casă, să-Mi zideşti,
În care-n urmă, Eu să vreau
Să intru ca, în ea, să stau?
6 Dar află că Eu – negreşit –
În casă, nu am locuit,
Din ziua-n care l-am luat
Pe Israel şi l-am scăpat
Din al Egiptului ţinut.
Eu, nici o casă, n-am avut,
Ci într-un cort, am locuit
Atunci când am călătorit.
7 Prin orice loc, umblat-am Eu –
Călăuzind poporul Meu –
Vreo dată, s-a-ntâmplat cumva,
Să întreb Eu, pe cineva:
„De ce – din cedru – nu-ncercaţi,
O casă, să Îmi ridicaţi,
În care-apoi să dobândesc
Putinţa ca să locuiesc?”
8 Spune-i, lui David, robul Meu:
„Aşa vorbeşte Dumnezeu:
„De la păşune te-am luat
Şi din păstor, te-am ridicat,
Mai mare, peste-al Meu popor.
9 Eu sunt Domnul oştilor
Şi ne-ncetat, te-am însoţit.
Vrăjmaşii, ţi i-am risipit,
Iar numele ţi-am înălţat,
Voind să fie aşezat
În rândul tuturor cei cari,
Peste pământ, au fost mai mari.
10 Un loc anume, am dat Eu,
Pentru întreg poporul Meu.
În locu-acela, l-am sădit,
Căci Eu – acolo – am dorit,
Netulburat, ca să trăiască,
Şi nimeni să nu-l necăjească,
Aşa cum ţineţi bine minte,
Că se-ntâmpla, mai înainte,
11 Sau chiar atunci când, în popor
Era câte-un judecător.
De-ai tăi vrăjmaşi, te-am izbăvit
Şi tihnă, Eu ţi-am dăruit.
Domnul, acuma, îţi vesteşte
Cum că, o casă, îţi zideşte.
12 Când zilele ce-s hărăzite –
A fi, de tine vieţuite –
Se împlinesc, vei fi luat
Şi lângă-ai tăi părinţi, culcat.
Eu am să-ţi dau un copilaş
Şi-am să-ntăresc, prin ăst urmaş,
Împărăţia-n Israel.
13 O casă, o să-nalţe el,
Numelui Meu. Eu – pe vecie –
Scaunul său, pentru domnie,
Am să îl întăresc, căci iată:
14 El Îmi e fiu şi îi sunt Tată.
De face rău, îl pedepsesc
Şi cu nuiaua, îl lovesc.
Nuiaua fi-va omenească,
Iar lovituri ce-o să primească,
Tot omeneşti s-or arăta.
15 Nicicând, nu se va depărta,
De a sa casă, harul Meu,
Precum s-a întâmplat când Eu,
Pe Saul, l-am îndepărtat,
Când al Meu har i l-am luat,
Şi-n locul lui – văzut-ai bine –
Precum că te-am ales pe tine.
16 Casa şi-mpărăţia ta –
În faţa Mea – mereu vor sta,
Iar al tău scaun de domnie
Tare va fi, pentru vecie.”
17 Natan, la David, a venit
Şi-n amănunt, i-a povestit,
Vedenia ce o avuse
Şi vorbele, de Domnul, spuse.
18 David, atunci, a alergat,
La Dumnezeu şi L-a-ntrebat:
„O Doamne, Dumnezeul meu,
Dar cine oare, pot fi eu?
Ce-nsemnătate poate-avea,
O casă, cum este a mea,
Încât pe mine m-ai făcut
Ca să ajung unde ai vrut –
În locu-n care-acuma sânt –
Printre cei mari, de pe pământ?
19 Şi încă lucru-acest, văd bine
Că prea puţin e, pentru Tine!
Aşa după cum îmi vorbeşti,
Şi-n viitor Tu te gândeşti
La casa mea. Mi-ai arătat
Bunăvoinţă, ne-ncetat,
Şi-acum, pe mine – care sânt
Un muritor de pe pământ –
Mă-nveţi în ceea ce-a privit
Lucrul ce fi-va împlinit!
20 O Doamne, Dumnezeul meu,
Mai mult, ce pot ca să-Ţi spun eu?
Pe robul Tău, îl ştii prea bine,
Pentru că mă cunoşti pe mine!
21 După cuvântul Tău cel sfânt –
Şi după inima Ta – sânt
Aceste lucruri împlinite
Şi mie-acum, descoperite!
22 Ce mare eşti Tu, Doamne al meu!
Nu este un alt Dumnezeu
Care să fie ca şi Tine,
Şi-am înţeles aceasta, bine,
Când auzit-am şi-am văzut
Toate pe câte le-ai făcut.
23 E, pe pământ, vreun neam la fel
Cum e poporul Israel,
Care a fost răscumpărat,
De Dumnezeu, când l-a luat
Să-l facă-a fi poporul Lui,
Purtând Numele Domnului?
Domnul, un Nume, Şi-a făcut
Şi-n urmă, toţi L-au cunoscut,
Când din Egipt El Şi-a luat
Poporul, iar apoi i-a dat
O ţară mare, minunată,
Din care-a izgonit, îndată,
Popoarele ce-o locuiau
Şi dumnezeii ce-i aveau.
24 Pentru vecie – negreşit –
Pe Israel l-ai întărit
Şi Dumnezeu – precum ai vrut –
Pentru popor, Tu Te-ai făcut.
25 Acuma Doamne, fă să-Ţi fie
Rămas cuvântul, pe vecie!
Cuvântul care l-ai rostit
Faţă de-al Tău rob, împlinit
Mereu să fie! Să veghezi,
Ca după el doar, să lucrezi!
26 Numele Tău slăvit să fie,
În tot pământul, pe vecie!
Să spună orişice popor:
„Iată, Domnul oştirilor
E Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are.”
Veghează Doamne, casa mea,
Ca înaintea Ta să stea!
27 Căci Tu – Doamne al oştilor
Şi-al lui Israel domnitor –
Mie mi Te-ai descoperit
Şi-n felu-acesta, mi-ai vorbit:
„Necontenit, Eu te veghez
Şi-o casă îţi întemeiez!”
De-aceea, eu am îndrăznit,
În faţa Ta, să fi venit,
Să Îţi aduc închinăciune
Şi să-Ţi fac astă rugăciune.
28 Acuma Domne, Tu – mereu –
Eşti singur Domn şi Dumnezeu.
Tot ce ai spus Tu este sfânt.
Cuvintele-Ţi, adevăr, sânt.
Iată că Tu Te-ai îndurat
Şi al Tău har mi-ai arătat,
Căci prin tot ceea ce-ai făcut
Mie mi-l faci de cunoscut.
29 Acuma, Doamne, mă veghează
Şi casa-mi binecuvintează,
Să dăinuiască pe vecie
Şi întărită să îmi fie
În faţa Ta, necontenit!
Tu Doamne, mie mi-ai vorbit,
Iar casa mea, în veci, va sta
Prin binecuvântarea Ta.”