1 După această întâmplare,
David a mers, cu oaste mare,
În contra Filistenilor,
Luând astfel, din mâna lor,
Cetatea ce o stăpâneau
Şi capitală o aveau.
2 Pe Moabiţi i-a mai bătut
Şi o măsură le-a făcut,
Căci să-i omoare a voit.
Cu o frânghie a venit
Şi la pământ el i-a culcat,
Pe toţi. Apoi, i-a măsurat,
Cu funia ce o aduse.
Gloata aceea ce căzuse
Întinsă pe pământul care
Două frânghii în lungu-i are,
Urma să fie omorâtă.
Gloata cari fost-a nimerită
Întinsă pe pământul care
Doar o frânghie-n lungu-i are,
A trebuit a fi cruţată.
În viaţă ea a fost lăsată,
Iar Moabiţi-au fost supuşi
Lui David şi, la biruri, puşi.
3 Pe cel chemat Hadadazer
(Sau altfel spus, Hadarezer)
David – în urmă – l-a bătut.
Tatăl pe care l-a avut,
Era Rehob şi împărat –
Hadadezer – în Ţoba-a stat.
Aceste lucruri s-au făcut,
Atuncea când David a vrut
Ca peste râul Eufrat,
Stăpân să fie aşezat.
4 O mie şapte sute-apoi,
De călăreţi – după război –
David a prins. A mai luat
Prinşi, dintre cei care-au luptat
Pe jos. Aceştia se vădeau
Că douăzeci de mii erau.
La caii de trăsură, el
Le-a tăiat venele şi-astfel,
Numai o sută a păstrat
Şi-apoi la care i-a-nhămat.
5 Când Sirienii au văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
O oaste mare-au pregătit
Şi-n mare grabă au venit,
Pân’ la Hadadezer, să-i dea
Sprijin, îl lupta ce-o ducea.
Îndată, David i-a bătut,
Şi mulţi, atuncea, au căzut
Din rândul Sirienilor,
Fiind numărul morţilor –
Dintre ai Siriei copii –
De douăzeci şi două mii.
6 În Siria Damascului,
O straje – din oamenii lui –
David, apoi, a rânduit,
Iar Sirienii i-au plătit
Biruri, în urmă, tot mereu.
Păzit era, de Dumnezeu,
David – oriunde se ducea –
În tot ceea ce el făcea.
7 Hadadezer fost-a-nsoţit
De mulţi slujbaşi, necontenit.
Cei care-n slujba lui erau,
Scuturi de aur doar, purtau.
David, mâna, pe ele-a pus
Şi la Ierusalim le-a dus.
8 Hadadezer a stăpânit,
Două cetăţi, cari s-au numit
Betah şi Berotai. Din ele –
Deci din cetăţile acele –
David a strâns – de bună seamă –
După război, multă aramă.
9 Toi – cel cari fost-a împărat,
Peste Hamat înscăunat –
Atuncea când a auzit
Precum că David a zdrobit
A lui Hadadezer armată,
10 La David a trimis, îndată
Pe fiul său, cari s-a chemat
Ioram. Acesta a plecat,
Având poruncă să-l curteze,
De bine ca să îi ureze
Şi să îl laude apoi,
Pentru că a purtat război
În contra împăratului
Hadadezer, căci Toi şi-ai lui,
Mereu, în luptă, s-au aflat
Cu oastea ăstui împărat.
Ioram, cu el – de bună seamă –
Vase de-argint, aur şi-areamă
A dus şi-apoi le-a dăruit
Lui David, care le-a primit
11 Şi Domnului le-a închinat,
Aşa precum a procedat
Cu arul şi-argintul care
Le-a adunat, fără-ncetare –
De la popoarele bătute –
În urma luptelor avute.
12 Aur şi-argint, el a luat,
Din Siria; a mai prădat
Moabul, căci l-a biruit.
Ai lui Amon fii au venit
La rând apoi, căci i-a bătut.
Aceeaşi soartă au avut
Şi Filistenii şi-Amalec
Şi toţi aceia care trec
Ai lui Hadadezer, cel care,
Părinte, pe Rehob, îl are,
Şi care fost-a împărat,
Fiind la Ţoba-nscăunat.
13 După ce David i-a bătut
Pe Sirieni, el şi-a făcut
Un mare nume, căci apoi,
Cu Edomiţii, în război,
A fost şi, optsprezece mii –
Din ai Edomului copii –
A nimicit, în locul care,
Drept „Valea Sării”, nume-şi are.
14 Străji, în Edom apoi, a pus
Şi astfel, toţi i s-au supus,
Căci Dumnezeu îl ocrotea,
Oriunde şi-n orice făcea.
15 David – cât fost-a împărat
În Israel – a judecat
Şi-apoi, dreptate, a-mpărţit
Poporului, necontenit.
16 Fiul Ţeruei, cel chemat
Ioab, fusese aşezat
Drept căpitan al oştilor.
Mai mare-al scriitorilor,
Fusese Iosafat, cel care,
Pe Ahilud părinte-l are.
17 Fiul lui Ahitub – chemat
Ţadoc – fusese aşezat
Alături de acela care,
Pe-Ahimelec, drept tată-l are
Şi cari se cheamă-Abiatar.
Preoţi erau ei aşadar,
Iar logofăt era Seraia.
18 Tot căpitan, era Benaia –
Iar Iehoiada e cel care,
Acesta, drept părinte-l are.
Mai mare-al Cheretiţilor –
Precum şi-al Peretiţilor –
A fost Benaia aşezat,
Fiind pus, chiar de împărat.
Fiii lui David – negreşit –
Dregătorii au dobândit.