1 David a zis: „E cineva,
Care a mai rămas, cumva,
Din a lui Saul casă, oare?
Să mergeţi dar, în căutare
Şi de cumva o să-l găsiţi,
Cu el, la mine, să veniţi,
Pentru că am în gând, un plan,
Din pricina lui Ionatan.
Acelui om, vreau să-i fac bine.
Plecaţi şi-aduceţi-l la mine!”
2 Saul, un slujitor, avea.
Acesta, Ţiba, se numea.
Slujbaşii, iute-atunci, s-au dus
Şi-apoi pe Ţiba l-au adus.
„Ţiba, te cheamă?” – l-a-ntrebat
David, pe om, iar el, de-ndat’,
Răspunse: „Da, aşa îl cheamă,
Pe al tău rob, de bună seamă.”
3 „Spune-mi, mai este cineva –
Dintre-ai lui Saul fii – cumva,
Faţă de care s-arăt eu,
O bunătate, tot mereu,
Asemenea cu cea pe care
Doar Dumnezeu numai o are?”
Ţiba a spus: „Din câte ştiu,
Doar Ionatan mai are-un fiu,
Şi-acela este slăbănog
Căci, de picioare, e olog.”
4 „Unde se află?” – a-ntrebat
David apoi. „El e aflat,
În casa lui Machir, cel care,
Pe Amiel, părinte-l are,
Şi locuieşte-n Lodebar” –
Răspunse Ţiba. „Du-te dar” –
5 Îi zise David – „pân’ la el.”
Pe Ţiba la trimis, astfel,
La Lodebar şi-a poruncit
Ca să-i aducă, negreşit,
De la Machir – de la cel care,
Pe Amiel, părinte-l are –
Pe al lui Ionatan băiat.
Ţiba, îndată, a plecat,
Spre Lodebar, să împlinească
Porunca cea împărătească.
6 Mefiboşet – acela care,
Pe Ionatan, părinte-l are
Şi-apoi pe Saul – a venit,
La David, cum i-a poruncit.
În faţa lui, s-a închinat,
Iar el, pe nume, l-a chemat:
„Vino Mefiboşet!” – i-a spus.
„Iată, sunt robul tău, supus” –
Zise Mefiboşet, speriat.
7 „Apropie-te!” – l-a-ndemnat
David apoi. „De bună seamă,
Nu trebuie să ai vreo teamă,
Pentru că te-am chemat la mine,
Cu gândul de a-ţi face bine,
Aşa precum aveam în plan,
Din pricina lui Ionatan.
Vreau ca să-ţi fie dăruite
Pământurile stăpânite,
Cândva, de Saul. Vei avea –
Mereu – un loc, la masa mea.”
8 Mefiboşet s-a închinat
Şi-apoi, pe David, l-a-ntrebat:
„Cine sunt eu dar, pentru tine,
Încât să te apleci, spre mine?
Căci eu ştiu bine cine sânt:
Un câine mort, de pe pământ.”
9 David, pe Ţiba, l-a chemat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Iată că dau, în stăpânire,
Toată-a lui Saul moştenire,
Celui din casa lui ieşit,
Cari e, Mefiboşet, numit!
10 De-acum, tu trebuie să ştii
Căci cu-ai tăi robii şi cu-ai tăi fii,
Va trebui, sprijin, să-i daţi,
Prin faptul că o să-i lucraţi
Pământul care i-a fost dat,
De-acum încolo, ne-ncetat,
Pentru ca, pâine – tot mereu –
Să aibă-n felu-acesta. Eu
Am să păstrez, de-asemenea,
Un loc al său, la masa mea.”
Ţiba avea mai mulţi feciori,
Precum şi robi, drept slujitori.
El, cincisprezece fii, avea
Şi douăzeci de robi ţinea.
11 În urmă, el s-a închinat
Şi-n acest fel, a cuvântat:
„Află că robul tău, îndată,
Va împlini porunca dată
De către al său împărat.”
De-atunci, Mefiboşet a stat,
Mereu, la a lui David masă
Şi a mâncat la el acasă,
La fel ca şi copiii lui,
Ca fiii împăratului.
12 Mefiboşet, un fiu, avea.
Acesta, Mica, se numea.
Fiii pe care i-a avut
Ţiba – şi cei care-au şezut
În casa lui – s-au dovedit
Că robi au fost necontenit,
Pentru Mefiboşet. De-atunci –
13 Precum a dat David porunci –
Doar la Ierusalim a stat
Mefiboşet, la împărat,
Căci era oaspetele lui,
La masa împăratului.
Mereu, fusese slăbănog,
Căci de picioare-a fost olog.