1 „Un trandafir din Saron sânt,
Un crin din văi, semeţ, în vânt”.
2 „Un crin crescut impunător,
Între mulţimea spinilor,
E-ntre femei iubita mea.”
3 „Iubitul meu e-asemenea
Cu pomul falnic ce-a crescut
Şi într-un măr s-a prefăcut,
Printre copacii cei pe care
Pe-al ei cuprins, pădurea-l are.
Cu mărul, îl aseamăn eu,
Printre ceilalţi tineri, mereu.
Cu drag, la umbra lui eu stau
Şi-apoi din roadele lui iau,
Căci pentru cerul gurii mele,
Întotdeauna dulci, sunt ele.
4 Pe al meu braţ, mâna şi-a pus
Şi-n casa de ospăţ m-a dus.
Iubirea lui, steag, îmi era
Şi peste mine flutura.
5 Turte din struguri să îmi daţi,
Cu mere, să mă-nvioraţi
Ca astfel să mă întăresc,
Căci de iubirea lui bolesc.
6 Stânga, sub cap, să mi-o aşeze,
Cu dreapta să mă-mbrăţişeze!”
7 „Vouă vă jur – fiice pe care,
Ierusalimul meu le are –
Pe căprioarele zglobii
Şi pe cerboaice din câmpii:
Să nu cumva, voi să stârniţi
Iubirea, şi să n-o treziţi
Din somn – luaţi dar seama bine –
Până când singură ea vine!”
8 „L-aud pe-al meu iubit, acum:
Iată-l că vine: e pe drum,
Pe creasta munţilor păşind,
Pe coama dealului sărind.
9 Iubitul meu e, bunăoară,
La fel ca şi o căprioară,
Ca şi un pui de cerb. În zare,
Creşte din ce în ce mai mare.
Iată-l! Se-apropie pe drum!
E lângă zidul nostru-acum.
E la fereastră şi pândeşte;
Printre zăbrele mă priveşte
10 Şi-apoi îmi spune dulci cuvinte:
„Iubito, scoală! Ia aminte
11 Că gerul iernii a plecat,
Iar ploile au încetat.
12 Florile-n câmp au răsărit,
Vremea cântării a venit
Şi simţi cum vesela câmpie,
Cu glas de turturici, te-mbie.
13 Cerul, de-asupra, e senin,
Se pârguiesc roade-n smochin,
Iar din cuprinsul văilor,
Urcă mireasma florilor.
Scoală, pe ghimpi nu mă mai ţine,
Frumoasa mea! Vino la mine!
14 Tu, porumbiţă dintre stânci,
Din scobiturile adânci
Ale prăpăstiilor, mult –
Glasul – voiesc să ţi-l ascult.
Vino degrabă – nu mai sta –
Să pot privi la faţa ta.
Căci glasul tău – o ştii prea bine –
Cât e de dulce, pentru mine.
Să-ţi văd obrajii vreau, căci ei
Plăcuţi sunt, pentru ochii mei.
15 Să prindeţi vulpi – chiar şi pe cele
Care sunt mici – pentru că ele
Ne strică viile în floare,
Din văile scăldate-n soare.”
16 „Iată că prea iubitul meu
Al meu este şi-a lui sunt eu.
El, turmele, şi le-a lăsat
Doar printre crini, la păşunat.
17 Până când se mai răcoreşte,
Până când umbra se lungeşte,
Întoarce-te! Aici sunt eu
Şi te aştept, iubitul meu.
Sari peste câmpuri, bunăoară,
La fel ca şi o căprioară.
Ca şi un pui de cerb apoi,
Saltă şi vino înapoi.
Treci peste munţii care cresc
În zare şi ne despărţesc.”