1 „Eu intru în grădina mea,
Soro mireaso şi din ea,
Smirna o voi culege, care
Multe miresme în ea are.
Am să mănânc, după plăcere,
Şi fagurele meu de miere.
Apoi, aşa precum vreau eu,
Beau vinul şi laptele meu…”
„Haideţi prieteni şi mâncaţi!
Cu dragoste vă îmbătaţi!”
2 „Am adormit, însă veghea,
Neobosit, inima mea…
Atuncea, auzit-am eu
Cum bate prea iubitul meu
Şi-atuncea doar – în acel ceas –
Am auzit eu, al său glas:
„Deschide-mi, soră prea iubită,
Tu scumpă şi neprihănită,
Tu porumbiţo. Iată, vin!
De rouă-mi este capul plin,
Şi simt cum cârlionţii mei –
De-ai nopţii picuri – îmi sunt grei.”
3 „Dar eu mi-am scos haina, aseară.
Să mă îmbrac acuma, iară?
Picioarele mi-am spălat dar.
Le murdăresc acuma, iar?”
4 Atuncea când am văzut eu
Că la zăvor, iubitul meu
Şi-a vârât mâna, înadins,
O milă mare m-a cuprins.
5 În mare grabă, m-am sculat
Şi să-i deschid, am alergat.
Smirnă, pe mâna mea era
Şi pe zăvor îmi picura.
6 Iute, pentru iubitul meu,
Dezăvorât-am uşa eu,
Dar între timp a dispărut
Şi astfel nu l-am mai văzut.
Când îmi vorbea, eu mă simţeam
Slăbită, parcă-nebuneam.
Atunci, să-l caut, am fugit,
Dar nicăieri, nu l-am găsit.
În disperare, l-am strigat,
Dar n-a răspuns. Nu l-am aflat.
7 Pe uliţă, m-au întâlnit
Cei cari cetatea au păzit.
Aceştia, de cum m-au văzut,
S-au repezit şi m-au bătut
Şi-am fost rănită; iar cei care,
Cetatea, drept străjeri, îi are –
Şi cari pe ziduri s-au aflat –
Mi-au smuls marama, de îndat’.
8 Vă rog, pe voi – fiice pe care
Ierusalimul meu le are –
Găsindu-l pe iubitul meu,
Ce-i spuneţi?… Spuneţi-i că eu,
De dragostea ce m-a pătruns –
Iată – bolnavă am ajuns!”
9 „Ne spune-acum tu, dacă vrei –
Cea mai frumoasă din femei –
Cu ce e mai deosebit
Faţă de alţi-al tău iubit?
Deci ce are mai mult el, oare,
Încât ne rogi tu, cu ardoare?”
10 „Iubitul meu, alb, se vădeşte
Şi rumen; se deosebeşte
De alţii – dacă vrei să ştii –
Chiar dacă sunt ei zece mii!
11 Capul iubitului arată
Ca o cunună ce-i lucrată
Din aurul cel mai curat.
Părul, în valuri, e lăsat
Să-i cadă, iar culoarea lui
Neagră-i, ca pana corbului.
12 Iar ochii lui… ochii acei
Îmi par că sunt doi porumbei
Şezând pe margini de izvoare.
Scăldaţi în lapte fiecare,
Se odihnesc pe faţa-i plină,
Înseninată de lumină.
13 Strat de miresme, mie-mi par
Obrajii lui, din cari răsar
Saduri frumos mirositoare.
Sunt crini buzele lui, din care
Cea mai aleasă smirnă, eu
Ştiu că se scurge, tot mereu.
14 Mâinile lui, nişte inele
Din aur sunt, având pe ele,
Ferecături de hrisolit.
Un chip de fildeş, lustruit,
E trupul său, având un şir
Format din pietre de safir,
Cu care este-nconjurat.
15 Picioarele s-au arătat
Drept stâlpi de marmură ce sânt
Albi la culoare. Pe pământ,
Pe temelii s-au aşezat,
Făcute din aur curat.
Toată înfăţişarea lui
E-asemenea Libanului.
Tânăr ales e, la privit.
Cu cedrii e asemuit.
16 Dulceaţă-n cerul gurii are,
Iar din fiinţa lui răsare
Un farmec, nemaiîntâlnit.
Aşa este al meu iubit.
Şi tot aşa am să-l văd eu,
Neîncetat, pe scumpul meu,
Vouă vă spun, fiice pe care
Ierusalimul meu le are!”