1 „Fată de domn, ce minunate
Îţi sunt picioarele-ncălţate,
Frumos, cu-ncălţămintea lor.
Văd rotunjimea coapselor,
Drept lănţişoare minunate
Care, la gât sunt atârnate,
După ce tocmai au ieşit
Din mâini de meşter iscusit.
2 Rotund pahar, pântecul tău
Îmi pare-a fi. Din bolul său,
Nu-i lipsă vinu-mbietor
Cu-al său buchet mirositor.
Un snop de grâu, de soare prins,
E trupul tău, cu crini încins.
3 Privesc la sânii tăi şi-mi par
Doi pui de cerb. Când mă uit iar,
Îmi par doi gemeni, bunăoară,
Ca şi doi pui de căprioară.
4 Gâtul ţi l-am asemuit
Cu-n turn, din fildeş construit.
Asemeni iazurilor care
La poarta Bat-Rabin le are
Hezbonul, ochi-ţi îmi zâmbesc;
Iar nasul tău, când îl privesc,
Turn în Liban, mie îmi pare,
Privind către Damasc, în zare.
5 Mă uit la capul tău, iar el
E-asemeni muntelui Carmel
Şi părul ce-l împodobeşte,
Ca purpura se dovedeşte!…
6 Privesc la tine, fascinat:
Frumoasă eşti, cu-adevărat,
Iubita mea! Eşti ne-ntrecută
Şi eşti atâta de plăcută,
În sânul desfătărilor!
7 Asemenea finicilor,
Este statura-ţi minunată,
Iar sânii, struguri, ţi se-arată.
8 Îmi spun: „Eu, în finic, mă sui
Şi-am să apuc crengile lui!”
Atuncea, sânii au să-ţi fie
Precum sunt strugurii din vie,
Iar răsuflarea-ţi va avea
Mirosul merelor din ea.
9 Un vin ales, toarnă-a ta gură,
Ce curge lin şi cu măsură,
Fiind răspunsul ce-l oferi
La ale mele mângâieri
Pe cari, pe buze, îl simţim
Atuncea când noi adormim!”
10 „Eu sunt, pentru iubitul meu.
El mă doreşte tot mereu.
11 Vino iubite, să ieşim
Şi peste câmpuri să fugim.
În urmă-apoi, pe înserate,
Ne vom petrece noaptea-n sate!
12 Când dimineaţă o să fie,
Vom merge amândoi în vie,
Să o vedem de-a-nmugurit,
Sau rodia de a-nflorit.
Atunci, acolo – vei vedea –
Eu am să-ţi dau dragostea mea.
13 Din mandragore a ieşit
Mirosul ce ne-a-nvăluit.
Deasupra uşii, roade sânt,
Ieşite din al nost’ pământ.
Sunt roade vechi şi roade noi.
Le-am pus şi le-am păstrat apoi,
Iubitule, doar pentru tine,
Atunci când vei veni la mine.”