1 „O, dacă frate, te-aş avea!
Dacă şi tu, de mama mea
Erai ţinut, la sânii ei
Din care laptele să-l bei,
De câte ori, când aş veni
Şi-n uliţă te-aş întâlni,
Te-aş săruta, căci nimenea,
Atunci, de rău, nu m-ar ţinea.
2 Apoi, cu tine eu m-aş duce.
La a mea mamă te-aş aduce
Şi la învăţătura ei.
Atuncea, eu ţi-aş da să bei
Un vin ales, mirositor,
Precum şi mustu-mbietor –
Cu-al său buchet fin şi plăcut –
Pe cari din rodii l-am făcut.
3 Stânga, sub cap, să mi-o aşeze,
Iar dreapta-i să mă-mbrăţişeze!”
4 „Vă rog, pe voi – fiice pe care,
Ierusalimul meu le are –
Să nu cumva, voi să stârniţi
Iubirea şi să n-o treziţi,
Din somn – luaţi dar, seama bine –
Până când, singură, ea vine.”
5 Dar cine ar putea să fie
Cea care suie, din pustie?
De-al ei iubit, se sprijineşte
Şi-n felu-acesta îi vorbeşte:
„Iată, sub măr eu te-am trezit.
Acolo fost-ai zămislit
De mama ta, căci te-a făcut
Acolo unde te-ai născut.”
6 „Pecete, pune-mă a sta
Pe braţul şi inima ta,
Pentru că dragostea e mare
Şi-asemeni morţii, e de tare;
Iar gelozia aţâţată,
Apare neînduplecată.
Ca locuinţa morţilor
E al ei jar, mistuitor
Precum e jarul focului –
E-o flacără a Domnului.
7 De ape mari, de-ar fi cuprinsă
Iubirea, n-o să fie stinsă.
Chiar râuri peste ea de-ar trece,
Nu vor putea să o înece.
Chiar dacă omul dăruieşte
Averea ce-o agoniseşte,
Pentru iubire, n-ar putea
Decât dispreţ de a avea.
8 Încă o soră am avut,
Ai cărei sâni nu au crescut,
Căci este mică sora mea.
Ce ne vom face noi, cu ea,
În ziua când au să sosească
Cei care vin să o peţească?”
9 „Dacă e zid, o să zidim
Zimţi de argint, să o gătim.
Dacă e uşă, atunci noi,
Ca pe o scândură apoi –
Care din cedru s-a cioplit –
O s-o întindem, negreşit.”
10 Eu sunt un zid, iar sânii mei,
Ca nişte turnuri îmi sunt ei.
De ochii lui am fost privită
Şi-am fost apoi, asemuită
Cu una care, negreşit,
Pace, în urmă, a găsit.”
11 „Avut-a Solomon o vie,
La Bal-Hamon şi în chirie
A dat-o unor păzitori.
Din rodul ei, ăşti lucrători
O dare-avut-au de plătit,
Ce în argint s-a socotit.
O mie e, de fiecare –
Luată-n sicli – acea dare.”
12 „Dar via ce a mea era,
Doar pentru mine-o voi păstra.
Hei, Solomon, să iei o mie
De sicli, pentru a ta vie,
Şi două sute pentru cei
Care păzesc roadele ei!”
13 Hei, tu acela care eşti
Cel ce-n grădini doar locuieşti,
Nişte prieteni, iată, vor
Să-şi plece-acum urechea lor,
La glasul tău. Binevoieşte
Acuma dar, şi îmi vorbeşte!”
14 „Hai, vino repede, căci eu
Te-aştept aici, iubitul meu!
Aleargă iute, bunăoară,
La fel ca şi o căprioară.
Ca şi un pui de cerb apoi,
Saltă şi vino înapoi.
Treci peste munţi ce răspândesc
Miresme, şi ne despărţesc!”