1 „Pavel, chemat să fie pus,
Apostol, în Hristos Iisus –
Precum voit-a Dumnezeu,
Mântuitorul nost’, mereu,
Şi Domnul nost’, Hristos Iisus,
Nădejdea noastră, cea de sus –
2 Spre Timotei, cel prea iubit,
Copilul meu, adeverit
A fi-n credinţă: îndurare,
Pace şi har, de la Cel care
E Tatăl nostru, Cel de Sus,
Şi-apoi, de la Hristos Iisus!
3 Aşa precum eu te-am rugat,
În clipa-n care am plecat,
Din Macedonia, la drum,
Din nou, la fel, te rog acum,
Ca, în Efes, să zăboveşti,
Pentru că vreau să porunceşti,
La cei care au îndrăznit
Şi-nvăţături noi, au vestit,
Să înceteze să-i înveţe,
Pe alţii, dându-le poveţe;
4 Să nu se ţină de fantasme,
Să termine cu-ale lor basme
Şi cu-nşirări, fără sfârşit,
De neamuri, căci au zămislit
Certuri – aşa cum am văzut –
Fără, în schimb, să fi făcut
Ca prin credinţă, tot mereu,
Ăst lucru al lui Dumnezeu,
Să-nainteze, negreşit.
Oameni-aceştia s-au vădit
Că tot aşa fac şi acum,
Înaintând pe-al vieţii drum.
5 Ţinta porunci-i dragostea,
Căci e ştiut că numai ea
Vine din inima curată,
Dintr-o credinţă-adevărată,
Neprefăcută – negreşit –
Şi dintr-un cuget, bun vădit.
6 Unii, însă, s-au depărtat,
De-aceste lucruri, şi-au urmat
Un drum, pe cari s-au rătăcit
Şi, în ăst fel, s-au pomenit
Că doar de flecăreli, se ţin,
Când, printre voi, aceştia vin.
7 Învăţători ai Legii, vor
A fi, în ochii tuturor,
Măcar că nu ştiu ce vorbesc
Şi nici nu ştiu ce urmăresc.
8 Legea e bună – precum ştim –
Doar dacă bine-o folosim,
9 Pentru că Legea nu s-a dat
Pentru cei cari s-au arătat
Că oameni sunt, neprihăniţi,
Ci pentru cei nelegiuiţi;
Deci, pentru cei cari – se-nţelege –
Precum că sunt fără de lege,
Pentru cei neevlavioşi,
Sau nesupuşi, ori păcătoşi,
Sau pentru cei cari, fără teamă,
Ucid chiar şi pe a lor mamă,
Ori pentru cei cari, bunăoară,
Pe ai lor semeni, îi omoară,
10 Sau pentru cei ce sunt curvari,
Ori sodomiţi; pentru cei cari
Sunt vânzători de oameni, sau
Pentru cei cari obicei au
Să jure strâmb; pentru oricine
Care, în contră, se va ţine
Cu-nvăţăturile serioase,
Adevărate, sănătoase,
11 Cari potrivite sunt, mereu,
Cu fericitul Dumnezeu,
Cu Evanghelia slavei Sale,
Pe care, a găsit cu cale,
Ca mie, să îmi fie dată.
12 Îi mulţumesc, încă o dată,
Domnului nostru, Cel de Sus –
Adică lui Hristos Iisus –
Pentru că fost-am întărit –
Căci am fost, vrednic, socotit
De-ncredere – când m-a adus
Şi-apoi, în slujba Lui, m-a pus,
13 Măcar că, înainte – eu –
Un hulitor am fost, mereu,
Am fost un batjocoritor
Şi un aprins prigonitor,
Căci prin tot ceea ce făceam –
Adică-n ceea ce lucram –
În marea mea necunoştinţă
Trudeam, numai, în necredinţă!
14 Dar harul Domnului de Sus,
Acuma s-a mărit nespus;
Credinţa a crescut şi ea,
Sporind, astfel, şi dragostea
Care se află, ne-ndoios,
În Domnul nost’, Iisus Hristos.
15 Adevărat s-a dovedit,
Precum şi vrednic de primit,
Acel cuvânt care a zis –
Şi care-i, în Scriptură, scris –
Că-n „lume, a venit Hristos,
Spre-al mântui pe păcătos”,
Iar dintre păcătoşii care,
Această lume-acum, îi are,
Întâiul, eu sunt socotit;
16 Dar, îndurare-am dobândit,
Ca astfel, să-şi arate-n mine –
Iisus – acuma, cel mai bine,
Îndelungata Lui răbdare,
Drept pildă pentru toţi cei care
Veni-vor ca să creadă-n El,
Pentru a dobândi, astfel,
Veşnica viaţă, arătată,
Care, în urmă, va fi dată.
17 A Celui care, Împărat,
E, peste veşnicii, aflat,
A Celui, de la început,
Nemuritor şi nevăzut,
A Celui care e, mereu,
Singurul nostru Dumnezeu,
Să fie salva şi, din plin,
Cinste să aibă El! Amin.
18 Iată dar, ce poruncă, vreau
Acuma, Timotei, să-ţi dau:
Aşa cum ţi s-a prorocit,
Tu – fiule – necontenit,
Puterile, ţi le adună,
Ca să te lupţi lupta cea bună,
19 Să-ţi ţii credinţa, ne-ncetat,
Precum şi cugetul, curat,
Pentru că unii l-au pierdut
Şi, din credinţă, au căzut.
20 În rândul lor, pe Imeneu
Şi Alexandru-i număr eu,
Pe cari, Satanei, i-am lăsat,
Căci, pe-a lui mână, eu i-am dat,
Ca-nvăţătură să primească
Şi astfel, să nu mai hulească.”