1 „Vă îndemn dar, să căutaţi
Ca mai întâi, să vă rugaţi,
Să faceţi cereri, mijlociri,
Şi să aduceţi mulţumiri,
Lui Dumnezeu, şi pentru voi,
Şi pentru toţi oameni-apoi:
2 Pentru cei cari sunt împăraţi,
Sau dregători sunt înălţaţi,
Ca viaţa s-o aveţi tihnită
Şi paşnică şi liniştită,
În cinste numai, şi-n lumină,
Cu o evlavie deplină.
3 Lucrul acesta – eu vă spun –
Precum că este foarte bun,
Şi bine e primit, mereu,
De către-al nostru Dumnezeu,
Mântuitorul nostru care
4 Cheamă şi vrea ca fiecare
Să fie-n urmă mântuit –
După ce-ntâi va fi venit,
La adevărul Domnului,
Precum şi la ştiinţa lui.
5 Este un singur Dumnezeu;
Şi un mijlocitor, mereu,
E, între noi, şi Cel de Sus:
Omul chemat Hristos Iisus,
6 Cari dat e, pentru fiecare,
Drept preţul de răscumpărare;
Faptul acesta – negreşit –
Va trebui adeverit,
Cu toată cinstea cuvenită,
Când fi-va vremea potrivită.
7 Apostol, Îi sunt, fraţilor,
Şi-I sunt propovăduitor –
Nu mint, ci adevăr v-am spus,
În Domnul nost’, Hristos Iisus –
Ca printre Neamuri să mă duc,
Să le învăţ şi să le-aduc,
La adevărul Domnului,
Precum şi la credinţa lui.
8 Vreau să se roage, ne-ncetat –
În orice loc s-ar fi aflat –
Bărbaţii, şi-apoi, mâini curate,
Spre cer, să fie înălţate,
Fără-ndoieli, fără mânie.
9 Vreau ca femeile să ştie
Să se îmbrace cuviincios,
Şi-ntr-un chip vrednic şi frumos –
Plin de sfială şi ruşine –
Lui Dumnezeu, să I se-nchine,
Nu cu un păr mândru-mpletit –
Cu aur doar, împodobit –
Şi nici cu straie scumpe care
Sclipi-vor, de mărgăritare.
10 S-aducă dar, la rugăciune,
Mereu, doar faptele lor bune,
Aşa precum le şade bine
Şi după cum li se cuvine
Unor femei evlavioase,
Care se cheamă credincioase.
11 Pentru femeie, se va cere,
Ca să înveţe în tăcere
Şi cu supunere, căci ei –
Adică oricărei femei –
12 Nu îi dau voie să-i înveţe,
Pe alţii, sau să dea poveţe,
Şi nici de-a se fi ridicat,
Mai sus, decât e un bărbat,
Căci ei, am spus că i se cere
A şti să stea doar în tăcere.
13 Întâi, Adam a fost făcut,
Şi-apoi, Eva a apărut;
14 Şi nu Adam s-a dovedit
Că este cel ce-i ispitit,
Ci amăgită, prima dată,
Femeia e, iar vinovată,
Ea s-a făcut, căci a călcat
Poruncile care s-au dat.
15 Totuşi, şi ea este sortită
Ca să ajungă mântuită,
Prin faptul că ea zămisleşte
Copii – şi dacă stăruieşte
În dragoste, smerenie,
Credinţă şi sfinţenie.”