1 „Când mustri un bătrân, să ştii,
Lipsit de-asprime, ca să fii;
Pentru greşeala arătată,
Tu sfătuieşte-l, ca pe-un tată.
Pe tineri, când îi sfătuieşti,
Drept fraţi ai tăi, să-i socoteşti.
2 Femeile bătrâne – ţie –
Ca nişte mame, să îţi fie;
Cu cele tinere, când stai,
Ca pe surori, tu să le ai,
Iar din purtarea arătată,
Doar curăţie, să răzbată.
3 Pe văduvele – arătate
Văduve-a fi, adevărate –
Necontenit, să le cinsteşti
Şi sprijin, să le dăruieşti.
4 Când văduva are copii –
Sau nepoţi are, de la fii –
Aceştia trebuie să ştie,
Mereu, evlavioşi să fie,
Faţă de cei ce se găsesc,
În casă, şi îi sprijinesc,
Spre-a răsplăti, în felul lor,
Strădania părinţilor;
Căci ăst fapt, bine e văzut
De Dumnezeu, şi-I e plăcut.
5 Cea care, cu adevărat,
Drept văduvă, s-a arătat –
Căci singură fiind, mereu,
Şi-a pus nădejdea-n Dumnezeu –
În rugi şi cereri va şedea
Noapte şi zi, de-asemenea.
6 Dar cea cari este învăţată,
Doar la plăceri a fi dedată,
Prin felu-n care ea se poartă,
Chiar de trăieşte, este moartă.
7 Şi-aceste lucruri, să-ngrijeşti,
În urmă, să le porunceşti,
Căci fără vină, vreau să fie.
8 Atunci când cineva nu ştie
Să aibă grijă de cei care
Ai lui sunt, sau în casă-i are,
Înseamnă că s-a lepădat
De al său crez adevărat
Şi-acum, mai rău e – ne-ndoios –
Decât e cel necredincios.
9 O văduvă care va vrea,
Înscrisă, ca să fie ea,
În lista celor arătate
Că-s văduve adevărate,
Nu va fi tânără şi deci,
Să nu se afle sub şaizeci
De ani. E bine de ştiut,
Că trebuie să fi avut
Un singur soţ. De-asemenea,
10 Să fie cunoscută ea,
Prin lucrurile-nfăptuite,
Cari, fapte bune, sunt vădite:
Să fi crescut copii, să ştie
Precum că trebuie să fie
O gazdă bună – primitoare –
Cari, ale sfinţilor picioare,
Întotdeauna, le-a spălat,
Mereu să îi fi ajutat
Pe cei care sunt dovediţi –
Cu-adevărat – nenorociţi,
Şi-n ajutor, să fi sărit,
La fapte bune, negreşit.
11 De tinere, să te păzeşti.
Pe ele, să nu le primeşti,
Pentru că dacă pofta vine,
Departe, de Hristos, le ţine,
Fiind, astfel, nestăvilite,
Căci vor, din nou, să se mărite.
12 În felu-acesta, vinovate,
Au să se facă ele-n toate,
Căci au să-şi calce, negreşit,
Crezul pe care l-au primit.
13 Să ştii că ele – totodată –
Fără vreo treabă, o să bată,
Mereu, la uşa caselor,
Căci asta e plăcerea lor.
Nu numai leneşe sunt ele,
Însă femeile acele,
Limbute sunt, iscoditoare
Şi-apoi, mereu, clevetitoare,
Vorbind ce n-ar fi trebuit,
Nicicând, ca să se fi rostit.
14 Deci, văduvele cele care
Sunt tinerele, fiecare,
Voiesc a fi iar, măritate,
La a lor casă, aşezate,
S-aibă copii pe lângă sine,
Să fie bune gospodine,
Şi să nu dea, cumva, afară,
Nici un motiv pentru ocară,
Potrivnicului. Să ştiţi voi,
15 Că sunt întoarse, înapoi,
Unele văduve, şi-acum,
Păşesc, pe al Satanei, drum.
16 Atunci când întâmpla-se-va
Să aibă-un credincios, cumva –
Fie bărbat, fie femeie –
Văduve-n casă, să le deie
Tot sprijinul, ca, niciodată,
Să n-ajungă, împovărată,
Biserica a fi, cu ele,
Spre a putea, ca pe acele
Cari văduve-s cu-adevărat,
Să le ajute, ne-ncetat.
17 Prezbiterii cari se vădesc
Precum că bine cârmuiesc,
Cu îndoită cinste – voi –
Să îi învredniciţi apoi,
Dar, mai ales, pe cei ce sânt
Puşi să vorbească, din Cuvânt –
Adică propovăduiesc
Şi-nvăţături, vă dăruiesc;
18 Căci, în Scriptură, este scris
Ceea ce-n timpuri vechi s-a zis:
„Să nu legi gura boului,
La treieratul grâului”,
Şi, „Vrednic – cel care munceşte –
De plata lui, se dovedeşte”.
19 Când un prezbiter – negreşit –
Are să fie-nvinuit,
Învinuirea să o iei,
Dacă sunt martori, doi sau trei.
20 Pe cei care păcătuiesc,
Mustră-i, atunci când se găsesc
Toţi, laolaltă, adunaţi,
Ca astfel, frică – ceilalţi fraţi –
Să aibă, şi să ia aminte.
21 De-asemenea, te rog fierbinte,
În faţa Tatălui de Sus,
A Domnului Hristos Iisus
Şi-a îngerilor, să păzeşti
Poruncile ce le primeşti,
Făcând ce trebuie făcut,
Fără vreun gând de la-nceput,
Şi fără nici o părtinire.
22 Să nu te-areţi grăbit, din fire,
Când, mâinile, pe cineva,
Ţi le aşezi, ca nu cumva,
Părtaş dar, să te pomeneşti,
Că, la al său păcat, tu eşti.
Pe tine însuţi, ne-ncetat –
Te rog – păzeşte-te curat.
23 Nu numai apă, tu să bei,
Ci şi puţin vin, vreau să iei,
Din pricina stomacului
Şi-a şubrezeniei trupului,
Pe urma cărora – ştii bine –
Că deseori, boala îţi vine.
24 Păcatele ce-au fost făcute
De către unii, sunt ştiute
Şi duc, mereu, spre judecată;
Iar ale altora, se-arată,
În urma lor, mult mai târziu.
25 De-asemenea, mereu se ştiu
Faptele bune ce-s făcute,
Căci nu rămân necunoscute.”