1 „Acum, faţă de Dumnezeu
Şi de Hristos – de Domnul meu –
Care îi va chema, odată,
Pe vii şi morţi, la judecată,
Pentru venirea Domnului
Precum şi-ampărăţiei Lui,
Doresc ca să te rog, fierbinte,
Să împlineşti aste cuvinte:
2 Mereu, să propovăduieşti
Cuvântul şi să stăruieşti
Asupra lui, necontenit,
Atât la timpul potrivit,
Precum şi în orice răstimp
Ce nu pare a fi la timp.
Mustră şi ceartă, cu măsură,
Îndeamnă, dă învăţătură,
Împarte, tuturor, poveţe
Şi le-nsoţeşte cu blândeţe.
3 O vreme rea are să vie,
Când oamenii nu au să fie,
În stare, de a asculta,
De-a suferi şi-a căpăta
O sănătoasă-nvăţătură.
Atunci, ei fi-vor în măsură
S-asculte doar ceea ce vor –
Deci, ceea ce le place lor –
Şi-nvăţături au să îşi dea,
După cum, poftă, vor avea.
4 Ei, de la adevăr, apoi,
Îşi vor întoarce, înapoi,
Urechile, fiind dorite
Istoriile-nchipuite.
5 În toate lucrurile – eu –
Te-ndemn ca, treaz, să fii, mereu.
Fii răbdător în suferinţă
Şi să-mplineşti, cu sârguinţă,
Necontenit, acea lucrare
Ce un evanghelist o are.
În toate dar, te străduieşte,
Şi slujba, bine-ţi împlineşte.
6 Căci eu sunt gata, ne-ncetat –
Aştept numai, să fiu turnat,
Aşa precum e o măsură
Din jertfa pentru băutură.
Clipa plecării mi se-arată,
A fi foarte apropiată.
7 Lupta cea bună, m-am luptat
Şi-am isprăvit de alergat,
Căci eu, cu toată sârguinţa,
Într-una, am păzit credinţa.
8 De-acum, m-aşteaptă o cunună:
Pe cap, ea o să mi se pună,
Căci ea-i cununa cea pe care
Neprihănirea, doar, o are.
Astă cunună minunată,
În „ziua ‘ceea”-mi va fi dată
Mie, de către Domnul meu,
Dreptul Judecător, mereu.
Şi nu doar eu am s-o primesc,
Ci toţi acei care iubesc
Venirea Lui. Te rog, pe tine,
9 Să cauţi ca să vii, la mine,
10 Pentru că Dima m-a lăsat;
E în Tesalonic plecat,
Căci a iubit lumea de-acum
Şi, singur, am rămas, pe drum.
Crescens e în Galatia,
Iar Tit e în Dalmaţia.
11 Doar Luca este-acum, cu mine.
Pe Marcu, să-l aduci cu tine,
Pentru că el – neîndoios –
În slujbă-mi este de folos.
12 Iar pe Tihic – precum am zis –
Pân’ la Efes, eu l-am trimis.
13 Atuncea când soseşti, aş vrea
Să îmi aduci, mantaua mea,
Care, în Troua, e lăsată –
La Carp, în casă, e aflată.
Adă, te rog, cărţile mele,
Pe cele care sunt de piele.
14 Află că Alexandru dar –
Cel care este căldărar –
Necontenit, mi-a făcut rău.
Dar Domnul, după răul său,
Încredinţat sunt că, odată,
Îi va da plata meritată.
15 Iată, ţi-am dat aceste veşti,
Ca tu să ştii să te fereşti,
Astfel, de el, neîncetat,
Căci împotrivă-ne a stat.
16 La-ntâiul meu răspuns, pe care,
Eu l-am rostit, în apărare,
De nimeni n-am fost însoţit,
Pentru că toţi m-au părăsit.
Faptul acest, fără-ndoială,
Să nu-l aibă, la socoteală!
17 Cu mine-a fost doar Domnul meu
Care m-a întărit mereu,
Încât, am propovăduit,
Ceea ce trebuia vestit,
Iar Neamurile, am văzut,
Precum că, partea, au avut
Din plin dar – prin a mea vorbire –
De astă propovăduire.
Astfel, din gura leului,
M-a izbăvit puterea Lui.
18 De El, voi fi eu, izbăvit,
Din orice rău, şi mântuit.
Împărăţia Sa cerească,
Apoi, are să mă primească.
Slavă să aibă El, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
19 Spune-i Priscilei, „sănătate”,
Şi lui Acuila – al meu frate –
Şi-apoi, de-asemeni, tuturor
Din casa lui Onisifor.
20 Erast e, în Corint, aflat,
Iar pe Trofim, eu l-am lăsat –
Lovit de boală – la Milet
Şi sper să îşi revină-ncet.
21 Să cauţi – până când nu vine
Iarna – ca să ajungi, la mine.
Eubul, Pudens, Claudia
Şi Linus, de asemenea,
Doar sănătate, îţi doresc.
Toţi fraţii care se găsesc
Aici, cu mine, împreună,
Tot „sănătate”, vor să-ţi spună.
22 Domnul Iisus Hristos să fie,
Cu duhul tău, pentru vecie.
Harul, să îl aveţi, din plin,
În vecii vecilor! Amin.