1 „Pavel, rob al lui Dumnezeu
Şi-apostol, în Hristos, mereu,
Aşa cum este potrivit
Cu cei care s-au dovedit
Că au credinţa arătată
De Dumnezeu – credinţă dată
Celor ce sunt aleşi ai Lui
Şi au, a adevărului
Ştiinţă, ce se potriveşte
Evlaviei, ce se doreşte –
2 Pentru nădejdea vieţii care
Se-arată-a fi nepieritoare –
Făgăduită ca să vie
Mai înainte de vecie –
Şi nouă să ne fie dată,
De Dumnezeu, cari, niciodată
Nu va putea ca să minţească,
Ci adevăr doar, să rostească,
3 Descoperind, necontenit,
Numai la timpul potrivit,
Cuvântul Său, la-ntreaga fire,
Doar printr-o propovăduire,
Care îmi e încredinţată
Acuma, prin porunca dată,
De către bunul Dumnezeu,
Mântuitorul nost’, mereu.
4 Spre cel care e Tit chemat,
Copilul meu adevărat
Întru credinţa ce-o păzim
Şi amândoi o-mpărtăşim:
Pace şi har, să-ţi dea, mereu,
Al nostru Tată – Dumnezeu –
Şi-asemenea, Hristos Iisus,
Mântuitorul Cel de Sus!
5 Să ştii că-n Creta te-am lăsat
Pentru că trebuie-aşezat
În rânduială – negreşit –
Tot ce-a rămas de rânduit
Şi-apoi, prezbiteri, să aşezi,
Peste cetăţi, şi să veghezi,
Neîncetat, ca împlinit
Să fie tot ce-am poruncit.
6 Prezbiterul, cum ţi-am spus ţie,
Mereu va trebui să fie
Un om curat, fără prihană,
Lipsit de orice meteahană,
Cu o femeie însurat,
Cu fii care s-au arătat
Că nu pot – pentru ne-ascultare
Şi nici pentru destrăbălare –
Drept vinovaţi, a fi găsiţi,
Ci credincioşi, sunt dovediţi.
7 Episcopul – cari, negreşit,
Drept econom e socotit,
Că este pentru Dumnezeu –
Neprihănit va fi, mereu.
Să nu fie-ncăpăţânat,
Să nu fie, la vin, dedat,
Nici bătăuş, nici mâncător,
Nici lacom şi nici doritor
De vreun câştig mârşav; ci el
Va trebui să fie-altfel;
8 De oaspeţi, fi-va primitor;
De bine, va fi iubitor;
Să fie drept, sfânt, cumpătat;
Mereu, să fie înfrânat;
9 Numai al adevărului
Cuvânt, să fie-n gura lui,
Căci se vădeşte potrivit
Cu-nvăţătura ce-a primit,
Putând a fi, astfel, în stare,
Sfaturi să dea, la fiecare,
Pornite dintr-o sănătoasă
Învăţătură şi serioasă.
Cu El, nebiruit, va sta
Când, pe vrăjmaşi, îi va-nfrunta.
10 În rândul celor cari aflaţi
Se află împrejur tăiaţi,
Sunt mulţi flecari şi bârfitori,
Sau nesupuşi şi-amăgitori,
11 Cărora trebuie, îndată,
A le fi gura astupată.
Oameni-aceştia buimăcesc
Multe familii, şi sădesc
Învăţături ce-s necurate,
Cari nu trebuie învăţate.
Ei, un câştig urât, îşi iau,
Din sfaturile ce le dau.
12 Unul din ei – din acel loc –
Cari este chiar al lor proroc,
A zis: „Cretanii, negreşit,
Drept mincinoşi, s-au dovedit;
Pântece leneşe se-arată,
Şi fiare rele, totodată.”
13 Ceea ce a mărturisit,
E-adevărat; deci, negreşit,
Tu, cât mai aspru cu putinţă,
Să-i mustri dar, ca, în credinţă,
Să poată creşte-apoi, frumoşi,
Curaţi, mereu, şi sănătoşi.
14 Te rog, ca să îi sfătuieşti –
De orice basme evreieşti –
A se feri. Spunele-atunci,
Să n-asculte nici de porunci,
Pe care oamenii le-au dat,
Cari, de-adevăr, s-au depărtat.
15 Curat e totul – îţi spun eu –
Pentru cei ce-s curaţi mereu;
Dar pentru cei cari necuraţi,
Necontenit, vor fi aflaţi,
Nimic nu poate fi curat,
Căci ei au cugetul spurcat –
Precum şi mintea – negreşit.
16 Oameni-aceştia s-au fălit,
Că Îl cunosc pe Dumnezeu,
Însă prin ce face ei, mereu,
De fapt, doar Îl tăgăduiesc
Şi-astfel, o scârbă se vădesc.
Netrebnici sunt şi nesupuşi
Şi doar, pe fapte rele, puşi.”