1 Deschideţi porţile pe care
Ţara Libanului le are,
Să cadă pradă focului
Toţi cedri de pe-ntinsul lui!
2 Tu chiparosule-ai văzut
Precum că cedrul a căzut
Şi la pământ au fost trântiţi
Cei falnici, fiind nimiciţi.
Te vaietă, căci ai văzut
Tot ceea ce s-a petrecut!
De-asemenea, vă văietaţi
Şi voi, stejari ce vă aflaţi
În al Basanului ţinut
Pentru că şi voi aţi văzut
Cum nimicită a ajuns
Pădurea cea de nepătruns!
3 Păstorii rătăcesc pe cale
Şi scot doar strigăte de jale,
Căci nimicită-i fala lor.
Iată că puii leilor
Privesc soarta desişului
Din văile Iordanului.
Plini de tristeţe au mugit,
Văzându-l cum s-a prăpădit.
4 Aşa a zis Cel cari, mereu,
Îmi este Domn şi Dumnezeu:
„Să paşti oile de tăiat!”
5 Aceia cari le-au cumpărat,
Le taie şi se dovedesc
Că nici o vină nu simţesc.
Cel ce le vinde-a cuvântat:
„Să fie binecuvântat
Domnul, căci după cum voiesc –
Acuma – mă îmbogăţesc!”
Acei pe cari păstori îi are
Turma de oi, nu au cruţare
Faţă de turma oilor
Încredinţată-n mâna lor.
6 Faţă de cei ce locuiesc
În ţară, milă, nu nutresc.
Pe oameni, pradă, i-au lăsat
La alţi-n mână, sau i-au dat
Pe mâna împăratului,
Să facă după voia lui.
Ei, ţara, doar o pustiesc
Însă n-am să o izbăvesc
Din mâna lor. M-am apucat
7 Să pasc oile de tăiat.
Din toată turma, ele – iată –
Mai ticăloase se arată.
Două toiege am luat
Şi „Îndurare” l-am chemat
Pe cel dintâi şi am găsit
Drept „Legământ” că-i potrivit
Să îi zic celuilalt. Apoi,
Păscut-am turmele de oi.
8 Sunt trei păstori ce-au păstorit
Turma, iar Eu i-am nimicit
Doar într-o lună: nu puteam
Să îi mai rabd; scârbit eram,
De ei, şi cum văzut-am bine,
Şi ei erau scârbiţi de Mine.
9 Atunci am zis: „Iată, socot
Că să vă pasc, Eu nu mai pot.
Să moară ce este sortit
Pentru pieire, negreşit!
După ce pier oile-acele,
Să se mănânce între ele
Cele ce vor mai rămânea!
10 Toiagul care se numea
Drept „Îndurare”, l-am luat,
În urmă, şi l-am sfărâmat.
L-am rupt, pentru că vrut-am Eu
Să rup şi legământul Meu,
Cu neamurile care sânt
Pe faţa-ntregului pământ.
11 S-a rupt toiagul, iar apoi,
Nenorocitele de oi
Care la Mine au luat
Seama, văzut-au – de îndat’ –
Că toate-aceste lucruri sânt
După al Domnului Cuvânt.
12 Apoi am zis: „Dacă găsiţi
Cu cale, vreau să Mă plătiţi!
Dacă nu vreţi, să nu-Mi daţi plată!”
Atunci, Mi-au cântărit, pe dată,
Plata pe care să Mi-o dea,
Cari treizeci de arginţi avea.
13 Dar Domnul astfel Mi-a vorbit:
„Preţul cu cari M-au preţuit,
Să îl arunci olarului!
Atunci, spre casa Domnului
Grăbit-am de am aruncat
Arginţii ce i-am căpătat,
Ca să rămână, aşadar,
Drept plată – ei – pentru olar.
14 Toiagu-al doilea Mi l-am frânt,
Cari se chemase „Legământ”,
Să rup frăţia-n acest fel,
Din Iuda şi din Israel.
15 Domnul mi-a zis: „Du-te şi ia
Uneltele ce le avea
Cel care e păstor nebun!
16 Iată că un păstor vă pun,
Pe cari am să-l ridic în ţară.
De oile ce au să piară,
Nu-i va păsa în nici un fel.
Nu are să se ducă el –
Pe cele tinere aflate,
Ce s-au pierdut – ca să le cate.
De-asemeni, nu va încerca
Acel păstor, de-a vindeca
Pe oile cele rănite.
Nu au să fie îngrijite
Nici cele sănătoase-apoi.
Carnea celor mai grase oi,
O va mânca, pe nesimţite,
Lăsând din ele, doar copite!
17 De-aceea, iată că vă zic:
„Vai, da păstorul de nimic
Care de turmă nu-ngrijeşte
Şi oile îşi părăseşte!
Pe braţ, să-i cadă sabia!
Pe al său ochi drept, cadă ea!
Să se usuce braţul lui
Şi-apoi lumina ochiului
Său drept ajungă să îi fie
Întunecată, pe vecie!”