1 În acea zi, casei pe care
David în stăpânire-o are,
Şi celor care se vădesc
Că în Ierusalim trăiesc
Li se deschide un izvor.
Acel izvor al tuturor,
Pentru păcat are să fie,
Dar şi pentru necurăţie.
2 Iată ce-a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„În ziua ‘ceea, Eu voiesc,
Din toată ţara să-i stârpesc
Pe idoli, căci de peste fire,
Voi şterge a lor amintire.
Prorocii mincinoşi din ţară,
Am să îi scot atunci afară.
De-asemeni, duhul necurat,
Din ţară, fi-va alungat.
3 Şi dacă întâmpla-se-va
Că proroci-va cineva,
Chiar tatăl şi cu mama lui
Îi vor vorbi prorocului,
Spunându-i: „Nu ai să trăieşti,
Căci cutezat-ai să minţeşti
În Numele Domnului Sfânt!”
Atunci, cei cari părinţi îi sânt
Au să-l străpungă, când vorbeşte,
Tocmai când omul proroceşte
4 Când acea zi are să vie,
Plini de ruşine au să fie
Prorocii, pentru visul lor
Împărtăşit către popor.
Manta de păr, n-au să-şi mai ia
Ca să se înfăşoare-n ea,
Să meargă-apoi să prorocească,
Pe oameni ca să îi minţească.
5 Atunci, toţi zice-vor, pe loc:
„Eu sunt plugar, nu sunt proroc,
Pentru că fost-am cumpărat
De pe când, tânăr, m-am aflat!”
6 Dar dacă întâmpla-se-va
Să îl întrebe cineva:
„De unde vin aste răni toate
Care, pe mâini îţi sunt aflate?”,
El va răspunde: „Le-am primit
Atuncea când am locuit
În casa celor ce ziceau
Că dragoste îmi arătau.”
7 „Sabie scoală, îţi spun Eu,
Peste cel ce-i păstor al Meu
Şi-asupra omului vădit
Că-Mi e tovarăş!” – a grăit
Cel care-i Domn al oştilor.
„Loveşte-l numai pe păstor,
Căci oile se risipesc!
Să-Mi întorc mâna, Eu voiesc,
Către cei mici. Iată, în ţară,
8 Două treimi ajung să piară.
Doar o treime va putea,
Pe urmă, a mai rămânea.
9 Astă treime, la un loc
O strâng şi-o curăţesc prin foc,
Asemenea aurului,
Precum şi a argintului.
Ea va chema Numele Meu
Şi-o să asculte ce spun Eu.
Eu le voi zice, tuturor:
„Acesta e al Meu popor!”,
Iar ei vor zice, tot mereu,
„Domnul ne este Dumnezeu!”