1 Apoi, din nou când am privit,
Un sul de carte, am zărit,
Deasupra mea cum a zburat.
2 Îngerul, iar, m-a întrebat:
„Ce vezi acuma, bunăoară?”
„Un sul de carte, care zboară” –
Răspuns-am eu. „Măsura lui –
Adică cea a sulului –
De zece coţi e în lăţime
Şi douăzeci e în lungime.”
3 El mi-a vorbit: „Sulul ce zboară
Este blestemul de pe ţară,
Pentru că – după cum s-a zis
Şi după cum, în el, e scris –
Cel care-i hoţ pentru că fură,
Precum şi cel care strâmb jură,
Vor fi zdrobiţi de peste fire
Căci şterşi sunt, cu desăvârşire.
4 Iată ce-a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Eu îl trimit le cel ce fură
Şi la acel care strâmb jură
În al Meu Nume sfânt. Astfel,
În casă le va intra el
Şi are să le-o nimicească
Cu tot ce o să se găsească
În ea, cu piatra ce-a zidit-o
Şi lemnele ce-au căptuşit-o.”
5 Îngerul care mi-a vorbit,
Spre mine-n urmă a venit
Şi m-a-ndemnat zicând: „Priveşte,
Şi spune-mi dar, ce se zăreşte
Că iese din locul acel.”
6 Eu am privit şi-am zis astfel:
„Ce e, ceea ce se zăreşte?”
El îmi răspunse-atunci: „Priveşte,
Căci iese efa! Ea arată
Nelegiuirea adunată
În ţara lor.” Eu m-am uitat
7 Şi un talant am observat,
Care din plumb era făcut.
Şi o femeie am văzut,
Care în efă se găsea.
8 Îngeru-a zis, privind la ea:
„Aceasta e nelegiuirea
Cari împânzit-a toată firea!”
În urmă, s-a apropiat
Şi-un brânci, femeii, el i-a dat,
Încât aceasta, am văzut,
Cum că în efă a căzut.
După aceea a luat
Plumbul şi-apoi l-a aruncat
Pe gura efei şi astfel
Capac ajunse a fi el.
9 Pe urmă, iarăşi am privit
Şi iată că am mai zărit
Două femei care zburau.
Cu vântul în aripi erau
Şi-mi păreau aripile lor
Ca ale cocostârcilor,
Când efa fost-a ridicată
Şi-ntre cer şi pământ purtată.
10 Atunci, spre înger am privit
Şi să-l întreb am îndrăznit:
„Unde duc efa ‘ceea?” El
11 A cuvântat în acest fel:
„În ţara care e chemată
Şinear, va fi ea aşezată.
Îi vor zidi o casă care
Îi va fi loc de aşezare,”