1 Apoi, din nou eu am privit
Şi patru care am zărit.
Acestea, dintre munţi, ieşeau
Şi către mine se-ndreptau.
Munţii acei – de bună seamă –
Mi se păreau că-s din aramă.
2 Carul din faţă se vădea
Că nişte cai roşii avea.
Carul pe care îl văzusem
Al doilea, cai negri, avuse.
3 Caii pe care i-a avut
Al treilea car ce l-am văzut,
Albi, la culoare, se vădeau,
Iar caii care îl trăgeau
Pe-al patrulea fost-au bălţaţi
Precum şi-n roşu coloraţi
4 L-am întrebat, pe înger, eu:
„Ce-nseamnă asta, domnul meu?”
5 „Sunt cele patru vânturi care
Umblă pe cer, fără-ncetare” –
Îmi zise el – „căci au plecat
Din locu-n care s-au aflat,
Din faţa Domnului Cel Sfânt,
Care-i Stăpân peste pământ.”
6 Spre miazănoapte au pornit
Caii cei negri. Au venit
Şi caii albi, în urma lor.
Venit-a rândul cailor
Care, bălţaţi, s-au dovedit.
Spre miazăzi ei au pornit.
7 Caii cei roşii au urmat,
Voind ca la cutreierat
Să ia pământul, negreşit.
Îngerul nu s-a-mpotrivit,
Căci zise: „Să porniţi, ca vântul,
Ca să cutreieraţi pământul!”
Atuncea, caii au luat
Pământul la cutreierat.
8 El m-a chemat şi mi-a vorbit:
„Caii acei care-au pornit
Spre ţara ce este aflată
În miazănoapte aşezată,
Puţin, vor face să Îmi fie
Mai potolită-a Mea mânie.”
9 Cuvântul mi-a vorbit apoi:
10 „De la cei cari prinşi de război
În Babilon, sunt, ai să iei
Daruri! Iată cine sunt ei:
Iedaia, Tobia, Heldai.
În acea zi, tu însuţi ai
Ca să te duci la Iosia,
La fiul lui Ţefania,
În casa-n cari s-au aşezat,
În Babilon când au intrat.
11 Argint şi aur, tu adună,
Din mâna lor. Fă o cunună,
Din ceea ce o să se-adune.
Pe cap, lui Iosua, i-o pune –
Fiul lui Ioţadac – cel care
E pus a fi drept preot mare.
12 Cununa, când i-o dăruieşti,
În felu-acesta să-i vorbeşti:
„Ascultă ce-a spus Cel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Un om cari o să se numească
„Odraslă”, o să odrăslească
Foarte curând, din locul lui,
Spre-a zidi Templul Domnului.
13 Da, Templul Domnului, de El,
Va fi zidit, căci este Cel
Ce are să se-mpodobească,
Purtând podoaba-mpărătească.
Stăpân şi preot o să fie
Pe al lui scaun de domnie,
Desăvârşită stând, apoi,
Unirea dintre amândoi.”
14 Cununi, atunci, vor mai avea
Helem, Iedaia, Tobia,
Precum şi Hen, acel pe care,
Ţefania, fecior, îl are.
Ăst fapt rămâne, peste fire,
Drept un moment de amintire
Căci o să-şi aibă locul lui,
Apoi, în Templul Domnului.
15 Aceia cari departe sânt,
Veni-vor şi la Templul sfânt
Al Domnului, au să muncească.
Toate au să se împlinească
Şi veţi pricepe, mai apoi,
Că Domnul oştilor, la voi,
Pe mine – iată – m-a trimis,
Ca să vă spun tot ce v-am zis.
Lucrul pe care l-am vestit
O să se-ntâmple – negreşit –
Dacă veţi asculta, mereu,
De-al vostru Domn şi Dumnezeu.”