1 Iată ce-a spus Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
2 „Aşa vorbeşte, tuturor,
Cel care-i Domn al oştilor:
„Iată că am o râvnă mare,
Pentru Sion, o râvnă care
Mă stăpâneşte şi se-arată
Că de mânie-i încărcată.”
3 Domnul a zis, a doua oară:
„Către Sion Mă întorc iară,
Căci în Ierusalim, voiesc –
De-acuma – ca să locuiesc.
Ierusalimul – veţi vedea –
Un nume nou, că va avea:
„Cetatea credincioasă” – iată –
I se va spune. Totodată,
Muntele Celuia pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are,
„Muntele sfânt”, va fi chemat.”
4 Domnul din nou a cuvântat:
„Pe uliţele răsfirate
Ce-s în Ierusalim aflate,
Oameni în vârstă vor fi iar.
Bătrâni – atunci – mulţi fi-vor, dar,
Vor sta alăturea de ei,
De-asemenea, multe femei.
Cu toţi, toiege, vor purta
În mâini, care vor arăta
Mulţimea mare-a anilor
Care se află-asupra lor.
5 Băieţi şi fete au să fie
La joacă, plini de veselie,
Pe uliţele răsfirate
Pe tot cuprinsul din cetate.”
6 Iată ce-a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Dacă acest lucru, cumva,
Îl va mira pe cineva
Din cei ce sunt o rămăşiţă
Din al poporului vost’ viţă,
Credeţi că lucru-acesta, oare,
Şi pentru Mine-i de mirare?”
7 Iată ce-a spus Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Aflaţi dar, ce voi face Eu:
Îmi izbăvesc poporul Meu,
Din ţara de la răsărit
Şi din cea de la asfinţit.
8 Îl voi aduce înapoi
Şi la Ierusalim, apoi,
Va locui poporul Meu
Şi Dumnezeu îi voi fi Eu.
Îl voi conduce cu dreptate,
În adevăr şi bunătate.”
9 Aşa a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Braţele să vă întăriţi
Voi toţi cei cari azi auziţi
Cuvintele, de proroci spuse,
În ziua-n care au fost puse
Pietrele temeliilor
Casei Domnului oştirilor,
Când lucrul iarăşi se porneşte
Şi al Lui Templu se zideşte!
10 ‘Naintea zilelor aceste,
Nici o răsplată nu mai este
Pentru ceea ce a muncit
Omul sau vitele-au trudit.
Nici oamenii care intrau,
Precum nici cei care ieşeau,
Parte de pace n-au avut,
Pentru că – iată – am făcut
Ca toţi să fie dezbinaţi
Şi de vrăjmaşi înconjuraţi.
11 Dar pentru-această rămăşiţă
Din a poporului vost’ viţă,
N-am să mai fac cum am făcut
În vremile care-au trecut.
12 Semănăturile-au să fie
Bune, iar viţa cea de vie
Şi câmpul vor da rod bogat,
Căci roua le va fi udat.
Aceste lucruri, arătate,
Cu toate au să fie date –
Atunci – la astă rămăşiţă
Din al poporului vost’ viţă.
13 Aşa precum blestem eraţi
Când printre neamuri vă aflaţi –
Tu, casă a lui Israel
Şi voi, din Iuda, tot la fel –
Am să vă mântuiesc apoi
Şi veţi ajunge a fi voi –
În lume – pentru fiecare,
Mereu, o binecuvântare.
Vă întăriţi şi-n orice vreme,
Voi nu aveţi de ce vă teme!”
14 Iată ce-a spus Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Căci după cum am căutat
Să vă fac rău, când mâniat
Am fost de-ai voşti’ părinţi mereu –
Şi-apoi de acest lucru Eu
Nu M-am căit – astăzi vă spun
15 Cum că în al Meu gând Îmi pun,
Ierusalimului, mereu,
Bine să-i fac de-acuma Eu.
Bine le fac, la cei pe care
Iuda în casa lui îi are.
De-aceea, voi – în orice vreme –
Nu veţi avea de ce vă teme!
16 Iată dar, ce anume-apoi –
De-acum – aveţi a face voi:
În ale voastre porţi, când staţi,
În adevăr să judecaţi.
Doar adevărul, fiecare
Să-l spună-aproapelui ce-l are.
Să faceţi toate-acestea voi,
Doar în vederea păci-apoi.
17 Să nu gândească nimeni rău,
Faţă de un aproape-al său.
Nu juraţi strâmb şi vă feriţi,
Neîncetat, ca să minţiţi,
Pentru că am urât, mereu,
Toate aceste lucruri, Eu.”
18 Cuvântul Domnului, de sus,
În acest fel, apoi, mi-a spus:
19 „Aşa a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Postul pe cari îl ţineaţi voi
A patra lună, iar apoi
Postul pe care l-aţi avut
A cincea lună, cel ţinut
În luna-a şaptea şi cu cel
Din luna-a zecea, tot la fel,
Pentru-a lui Iuda casă are
Să se prefacă-n sărbătoare.
Acestea toate au să fie
Zile de mare bucurie.
Dar pacea, tot mereu, să ştiţi –
Şi adevărul – să iubiţi!”
20 Aşa a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Multe popoare, mai apoi,
Au să se-ndrepte către voi.
21 Aceia care se vădesc
Că-ntr-o cetate locuiesc,
Vor merge-n alta, să-i adune
Pe toţi şi astfel le vor spune:
„Haideţi să mergem să-L cătăm
Pe Domnul, Lui să ne rugăm!
La Domnul oştilor, şi voi
Haideţi, alăturea de noi!”
22 Popoare-atunci, nenumărate,
Pe Domnul oştii au să-L cate,
Căci în Ierusalimul Lui,
Au să se roage Domnului!”
23 Aşa a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Când acel timp are să vie,
Oameni din orice seminţie,
De orice neam şi-orice popor –
Indiferent de limba lor –
De poala hainei au să-l ia
Pe un Iudeu, căci au să vrea
Să îi vorbească: „Vrem şi noi
Să fim alăturea de voi,
Căci am aflat că Dumnezeu,
În al vost’ mijloc e mereu!”