1 „Iată Cuvântul Domnului!
Iată dar, prorocia Lui,
Despre ţara, Hadrac, chemată.
Lucrul cel care se arată,
De la Damasc se va porni,
Căci de acolo va veni.
„Domnul, privirea, Îşi roteşte
Peste popoare şi priveşte
Spre seminţiile pe care
Neamul lui Israel le are.
2 Priveşte şi peste Hamat
Care se află aşezat
Lângă Damasc. Spre Tir, priveşte –
Sidonul nu îl ocoleşte –
Cu toată-a lor înţelepciunea
Pe cari putut-au s-o adune.
3 Întărituri Tiru-a zidit
Şi mult argint a-ngrămădit.
Argintul lui e-asemenea
Precum este şi pulberea,
Iar aurul său strâns, apoi,
E ca al uliţei noroi.
4 Iată că Domnu-Şi va întinde
Al Său braţ şi îl va cuprinde.
În mare-l va zvârli, pe loc,
Şi îl va arde-apoi, cu foc.
5 Tot Ascalonul va vedea,
Ce soartă, Tirul va avea
Şi fi-va tare-nspăimântat.
Prinsă de-un mare tremurat,
Gaza va fi atunci. La fel,
Ecronul tremură şi el,
Căci de ruşine s-a umplut
Acel în cari s-a încrezut.
Pieri-va cel ce-i aşezat
În Gaza ca şi împărat,
Iar Ascalonul – negreşit –
N-o să mai fie locuit.
6 Străinul se va arăta
Şi în Azdod, apoi, va sta.
Mândria Filistenilor,
Pradă va fi străinilor.
7 Din gură, sângele-i voi scoate
Şi urâciunile lui toate
Cari între dinţi i se găsesc
Şi idoleşti se dovedesc,
Pentru a fi şi el, din viţă,
Numai o simplă rămăşiţă
Pentru Acel care, mereu,
Este al nostru Dumnezeu;
Să fie precum se arată
O căpetenie aflată
În Iuda, iar Ecronul poate,
Ca Iebusiţii să arate.
8 Voi sta, în timpurile-acele,
Numai în jurul Casei Mele,
S-o apăr contra tuturor,
Contra oştirii şi-a celor
Care se duc şi vin, mereu.
Atunci, de strajă voi fi Eu.
Am să privesc cu ochii Mei
Şi n-am să-ngădui, peste ei,
Să vină cel ce asupreşte.
9 Saltă acum! Te veseleşte
Tu, fiică a Sionului!
Fiica Ierusalimului
Saltă şi tu, de veselie,
Şi strigă-acum, cu bucurie!
Iată-L pe Împărat că vine
Şi se apropie de tine!
Iată-L, El e neprihănit!
Vine biruitor, smerit!
El se apropie de tine!
Călare, pe măgar, El vine!
Pe mânzul măgăriţei, iată,
Venind spre tine, se arată!
10 Iată, voi nimici apoi,
Carele toate de război,
Ce sunt aflate-n Efraim,
Şi caii din Ierusalim.
Şi arcurile-atunci, voiesc –
Pe toate – să le nimicesc.
El va vesti neamurilor,
Pacea-n ţinuturile lor,
Iar a Lui stăpânire are,
Din mal de mare-n mal de mare,
Să se întindă, începând
Chiar de la râu şi ajungând
La marginile care sânt
Puse pentru acest pământ.
11 Sioane, pentru tine-apoi,
Am să-ţi scot prinşii de război
Din groapa-n care au căzut,
În care, apă, n-au avut.
Îi scap pe cei cari prinşi îţi sânt,
Doar pentru al tău legământ,
Pe care l-ai pecetluit
Cu sânge, când l-ai întocmit.
12 La cetăţuie, înapoi,
Să vină prinşii de război,
Plini de nădejde! Negreşit,
Îţi voi întoarce, îndoit!
13 Arc am să-Mi fac din Iuda, iată,
Iar Efraim Îmi e săgeată.
Sioane, scol pe ai tăi fii,
Căci la ai Greciei copii,
În contră, am să-i pun să stea!
Te fac precum e sabia
Unui viteaz, biruitor!
14 Dar Domnul, pe deasupra lor
Se-arată, iar săgeata Lui,
Asemenea fulgerului
Are să fie, când porneşte.
El, trâmbiţa, Îşi pregăteşte.
Apoi, o ia şi trâmbiţează
Puternic şi înaintează
În vijelia ce se-arată
A fi în miazăzi iscată.
15 Atunci, Domnul oştirilor
Va ocroti al lor popor,
Iar pietrele ce-s pregătite –
De praştie – vor fi zdrobite.
Vor bea, vor face gălăgie
Exact aşa precum se ştie
Că fac cei cari sunt ameţiţi
De vin, şi plini vor fi găsiţi,
Asemenea unui pahar
De jertfă, sau ca un altar
Cu colţurile încărcate
De jertfele ce au fost date.
16 Acela care, tot mereu,
Le este Domn şi Dumnezeu –
Atunci – o să le dea scăpare,
Pentru că ei sunt turma care
Cuprinsă-i în poporul Său
Şi-i va scăpa de orice rău!
17 O! Cât sunt de înfloritori,
Cât de frumoşi şi zâmbitori!
Grâul cari o să se sporească,
Pe tineri o să-i veselească,
Iar mustul curge-va-n şuvoi
Veselind fetele apoi.”