1 Cuvântul cel venit de sus,
Al Domnului, care-a fost spus
Către Ţefania cel care
E al lui Cuşi fiu, cari îl are –
Drept tată – pe Ghedalia.
El este de-asemenea
Fecior şi pentru Amaria,
Precum şi pentru Ezechia.
În timpu-acela, la domnie,
În a lui Iuda-mpărăţie,
Fusese cel cari se vădea
Al lui Amon fiu, Iosia.
2 „Voi nimici, de pe pământ,
Toate câte pe el, azi, sânt” –
Spusese Domnul. „Nimicesc
3 Oameni şi vite. Prăpădesc
Popoarele păsărilor,
Precum şi peştii mărilor
Şi pietrele de poticnire
Şi pe cei răi de peste fire.
Pe tot pământul, îi lovesc
Pe oameni şi îi nimicesc.
Îi spulber cu desăvârşire.
4 Am să-Mi întorc a Mea privire
Şi spre Ierusalim întind
Braţul şi am să îl cuprind
Pe Iuda. Cu desăvârşire
Voi spulbera, de peste fire,
Urma lui Bal, numele care
Acela ce-i slujeşte-l are
Şi de asemenea pe toţi
Cari se vădesc ai lui preoţi.
5 Îi nimicesc pe cei pe care
Urcă s-aducă închinare –
Pe-acoperiş – oştirilor
Ce sunt ale cerurilor,
Pe-aceia cari s-au închinat
Şi cari pe Domnul au jurat,
Dar în acelaşi timp – la fel –
Au mai jurat şi pe acel
Care, Malcam, este chemat
Şi este al lor împărat.
6 Pe-aceia care s-au vădit
Pe Domnul că L-au părăsit,
Pe cei cari nu L-au căutat
Şi cari de El n-au întrebat,
Pe-aceia am să îi lovesc,
Pentru că vreau să-i nimicesc.”
7 „Tăcere-n faţa Domnului!
Căci e aproape ziua Lui,
În care jertfe-a pregătit
Şi-ospeţele Şi le-a sfinţit.
8 În ziua jertfei Domnului,
Pe fiii împăratului,
Pe voievozi, pe orişicine
Va îmbrăca haine străine
Am să îi pedepsesc. Cu ei,
9 Îi pedepsesc şi pe acei
Cari peste prag sar, pe cei care
Cu silnicii şi înşelare
Au umplut casele celor
Ce s-au vădit stăpâni ai lor.”
10 „În ziua ‘ceea”– Domnul zice –
„Mare prăpăd are să pice
Pe culmile dealurilor.
Atunci, la poarta peştilor,
Au să se-audă ţipete
De jale doar, şi urlete
În mahalalele aflate
În altă parte din cetate.
11 Locuitori din Macteş, voi
Vă văietaţi dar, căci apoi,
Cei care fac negoţ, să ştiţi
Că au să fie nimiciţi.
De-asemenea, cei încărcaţi
Cu-argint nu vor mai fi cruţaţi,
Căci spulberaţi de peste fire
Vor fi ei, cu desăvârşire.
12 Când vremea ‘ceea va veni,
Atuncea Eu voi scormoni
Ierusalimul vostru mare –
În orice loc – cu felinare,
Pentru că am să-i pedepsesc
Pe toţi cei cari se bizuiesc
Pe ale lor drojdii şi zic:
„Nu se va întâmpla nimic,
Căci Domnul, din înaltul Său,
Nu face nici bine, nici rău!”
13 A lor avere adunată,
De jaf are să fie dată,
Iar casele lor pustiite
Ajunge-vor şi nimicite.
Case, ei au să îşi zidească,
Dar nu au să le locuiască.
Vii vor sădi, făr’ a avea
Parte din al lor vin să bea.”
14 Iată că vine peste fire
A Domnului zi! De-mplinire,
Aproape-i ziua Lui, căci are
Ca să sosească-n grabă mare!
Amarnică e ziua Lui
Şi-atunci plânsul viteazului
O să se-audă, cu amar,
Dintr-un hotar, în alt hotar.
15 Ziua aceea o să fie
Menită numai de mânie,
De groază şi de necaz mare,
Pentru că este ziua care
E dată pentru pustiire,
Precum şi pentru nimicire.
Este o zi întunecată,
De nori şi beznă înecată,
16 O zi în care trâmbiţa
Ţipătul şi-l va înălţa
În strigătele de război
Cari se vor îndrepta, apoi,
Către cetăţile zidite
Şi turnurile întărite.
17 Atuncea, omenirea are
Să fie pusă-n strâmtorare.
Va bâjbâi, cum bâjbâiesc
Cei care orbi se dovedesc,
Căci împotriva Domnului
Este păcatul omului.
De-aceea, sângele vărsat
Are a fi asemănat
Cu praful, iar carnea apoi,
O-mprăştii ca pe un gunoi!
18 Aurul ce îl vor avea
Şi-argintul lor, de-asemenea,
Nu vor putea să-i izbăvească,
Atunci când are să sosească,
În lume, ziua Domnului.
De focul geloziei Lui,
Întreaga ţară mistuită
Are a fi şi nimicită,
Cu toţi cei care se vădesc
Că pe al ei cuprins trăiesc.