1 Vai de cetatea cea spurcată
Cari îndărătnică se-arată
Şi de-asuprire este plină!
2 Ea nu ştie, seamă să ţină –
Nicicând – de glasu-acela care,
O mustră pentru-a ei purtare
Şi nu se-ncrede-n Dumnezeu,
Cel care îi e Domn, mereu.
3 Iată că toţi aceia cari
Sunt căpitanii ei cei mari,
Cu nişte lei se-asemuiesc,
Care necontenit răpesc.
Judecătorii ei, toţi – iată –
Drept lupi de seară se arată,
Cari nu mai lasă – ne-ndoios –
Până la ziuă, nici un os.
4 Sunt uşuratici cei pe care,
Cetatea, drept proroci, îi are,
Pentru că ei se dovedesc
Înşelători, când prorocesc.
Preoţii ei nu iau aminte
Şi astfel, lucrurile sfinte
Le pângăresc, neîncetat,
Căci peste Lege au călcat.
5 În al ei mijloc, negreşit,
Domnul este neprihănit.
Nu face vreo nelegiuire,
Iar dimineaţa, peste fire,
Îşi scoate a Lui judecată,
Fără a înceta, vreodată.
Dar cel nelegiuit nu ţine
Seamă şi nu are ruşine!
6 Neamuri întregi am spulberat;
Turnuri, apoi, le-am dărâmat,
Iar uliţele lor, tixite,
Ajuns-au a fi pustiite.
Pustii sunt uliţele-acele,
Căci nimeni nu trece pe ele!
Cetăţile stau pustiite
Şi au ajuns nelocuite!
7 Mi-am zis: „Măcar dacă ai vrea,
Puţină teamă a avea
Faţă de Mine, după care
Seamă să ţii de-a Mea mustrare!
Atunci, nu te-aş fi nimicit
Şi-asupra ta n-ar fi venit
Pedepsele ce ţi le-am dat,
Cu care te-am ameninţat.”
Însă, stricat s-a dovedit
Tot ceea ce au făptuit.
8 De-aceea, Domnu-a cuvântat:
„Staţi, până Mă voi fi sculat
La pradă, căci am să adun
Neamuri, când la un loc Eu pun,
Apoi, împărăţiile!
Am să revărs urgiile
Ce sunt ale mâniei Mele,
În vremea ‘ceea, peste ele.
Ţara-nghiţită o să fie
De al Meu foc de gelozie.”
9 „Atunci, au să le fie date,
Popoarelor, buze curate,
Pentru ca ele-n orice vreme,
Numele Domnului să-L cheme
Şi într-un gând să se unească,
Doar Domnului să Îi slujească.
10 Iar peste Etiopia –
Adică dincolo de ea,
De-ale ei râuri – vin acei
Cari sunt închinători ai Mei,
Ca să-Mi aducă fiecare,
Ale lui daruri de mâncare.
Aceştia toţi sunt obştea Mea,
Cari risipită se vădea.
11 Când acea zi o să sosească,
Nu are să mai trebuiască,
Obrazul să îţi fi roşit
Pentru ceea ce-ai făptuit,
Pentru păcatul tău ştiut
Cari împotrivă-Mi l-ai făcut.
Atuncea, din mijlocul tău,
Voi scoate tot ce este rău.
Trufaşii fi-vor scoşi afară
Şi n-ai să te mai îngâmfi iară,
În clipa-n care ai tăi sânt
Aflaţi pe muntele Meu sfânt!
12 Iată, am să îţi las – îţi zic –
Doar un popor smerit şi mic
Cari îşi va pune crezul lui,
În sfântul Nume-al Domnului.
13 Atuncea, acea rămăşiţă
Care-i din Israel, de viţă,
Nu are să mai săvârşească
Nelegiuiri, n-o să rostească
Minciuni, căci nimeni nu mai are,
În gură, limbă-nşelătoare.
Toţi au să pască-atunci în tihnă.
Vor avea parte de odihnă,
Căci nimeni nu o să mai poată
Ca să-i mai tulbure vreodată.
14 Fiica Sionului să vie
Cu strigăte de bucurie!
De veselie plin, la fel,
Să strige dar, şi Israel!
Veselă saltă! Te ridică
Şi tu, cea care îi eşti fiică
Ierusalimului! Să-ţi fie
Sufletul plin de veselie!
15 Al tău Domn a găsit cu cale,
Capăt de-a pus, pedepsei tale!
Duşmanul ţi l-a-ndepărtat!
Domnul – Cel care-i Împărat
În Israel – este cu tine
Şi în al tău mijloc El vine,
Iar de necaz – de bună seamă –
Nu trebuie să mai ai teamă,
Şi nici de vreo nenorocire
Ce se abate peste fire!
16 Când va veni timpul acel,
Ierusalimului astfel
I se va spune: „Nu te teme
Tu, de nimic, în orice vreme!
Sionule, să te zoreşti
Şi braţele să-ţi întăreşti!”
17 Căci al tău Domn şi Dumnezeu,
În al tău mijloc e, mereu,
Asemeni unui viteaz care
Îţi poate da ajutorare.
El se va bucura de tine,
Iar a Lui dragoste-L va ţine
Vesel numai şi-nflăcărat
Doar pentru tine, ne-ncetat.
18 „Îi strâng pe toţi cei întristaţi
Care departe sunt aflaţi
De a ta sfântă adunare.
Am să îi strâng pe toţi cei care
Din al tău mijloc au ieşit
Şi-acum ocara i-a lovit.
19 În vremile de mai târziu,
Eu împotrivă am să fiu,
La cei care te asupresc.
Pe cei şchiopi am să-i izbăvesc.
Îi strâng pe toţi cei izgoniţi
Şi vă voi face ca să fiţi
O pricină de slavă mare
Şi laudă printre popoare,
Mereu, în orişicare ţară,
Unde acum purtaţi ocară.
20 În vremea ‘ceea, de apoi,
Vă voi aduce înapoi.
Vă strâng pe toţi cei izgoniţi
Şi vă voi face ca să fiţi
O pricină de slavă mare
Şi laudă nepieritoare,
Printre popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ,
Căci voi aduce înapoi
Pe prinşii voştri de război,
Sub ochii voştri – negreşit –
Căci Domnu-i Cel care-a vorbit.”