1 Şi Domnul a grăit lui Moise: «Zi lui Aaron: «Întinde mâna ta, cu toiagul tău peste fluvii, peste canale şi peste heleştae şi adu broaşte în ţara Egiptului!»
2 Deci Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului şi s’au stârnit broaşte şi au acoperit ţara Egiptului.
3 Dar au făcut la fel şi vrăjitorii cu fermecătoriile lor şi au adus broaşte în ţara Egiptului.
4 Atunci Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: «Rugaţi-vă Domnului să ducă departe broaştele de la mine şi de la norodul meu şi eu voi da drumul norodului vostru ca să aducă jertfe Domnului!»
5 Ci Moise i-a răspuns lui Faraon: «Porunceşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine şi pentru robii tăi, şi pentru norodul tău, să nimicească broaştele de la tine şi din casele tale şi să rămână numai în Nil?»
6 Zis-a Faraon: «Mâine!» Răspuns-a Moise: «Fie după cuvântul tău, ca să cunoşti că nu este altul ca Domnul Dumnezeul nostru!
7 Atunci depărta-se-vor broaştele de la tine şi din casele tale şi de la dregătorii tăi şi de la poporul tău şi numai în Nil vor rămânea!»
8 Apoi Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon, şi Moise a strigat către Domnul să ia broaştele pe care le adusese peste Faraon.
9 Iar Domnul a făcut precum l-a rugat Moise şi au murit broaştele de prin case, de prin curţi şi de prin ţarini.
10 Şi Egiptenii le-au strâns grămezi-grămezi şi pământul s’a umplut de duhoarea lor.
11 Ci Faraon văzând că este la larg, şi-a lăsat inima grea şi nu le-a dat ascultare, aşa precum spusese de mai nainte Domnul.
12 Atunci a zis Domnul lui Moise: «Spune lui Aaron:«Întinde toiagul tău şi loveşte pulberea pământului ca să se prefacă în ţânţari, în tot Egiptul.»
13 Şi ei au făcut aşa. Şi Aaron a întins mâna sa ţinând toiagul şi a lovit pulberea pământului şi au năvălit ţânţarii pe oameni şi pe vite; toată pulberea pământului s’a prefăcut în ţânţari, în tot Egiptul.
14 Atunci vrăjitorii cu farmecele lor încercară să facă la fel, să scoată ţânţari, dar nu putură. Iar ţânţarii învăluiau pe oameni şi pe vite.
15 Deci vrăjitorii au grăit lui Faraon: «Acesta este degetul lui Dumnezeu!» Dar inima lui Faraon s’a împietrit şi nu i-a ascultat, aşa precum spusese mai nainte Domnul.
16 Şi iarăşi a grăit Domnul către Moise: «Scoală-te mâine dis-de-dimineaţă şi stai în drumul lui Faraon, căci el iată va ieşi la Nil şi vorbeşte-i: «Aşa rosteşte Domnul: «Dă drumul poporului meu ca să mi se închine!
17 Iar de nu vei vrea să slobozeşti pe poporul meu, iată voi trimite peste tine şi peste slujitorii tăi şi peste poporul tău şi în casele tale roiuri de tăuni.
18 Ci voi osebi, în ziua aceea, ţinutul Goşen, în care locueşte poporul meu, ca să nu fie acolo roiuri de tăuni, iar tu să cunoşti că eu Domnul sunt în acel ţinut.
19 Şi voi face osebirea între poporul meu şi poporul tău. Mâine împlini-se-va minunea aceasta!»
20 Iar Domnul a făcut întocmai şi s’au stârnit roiuri dese de tăuni, în palatul lui Faraon şi în casele dregătorilor săi şi în toată ţara Egiptului, încât s’a pustiit ţara de mulţimea tăunilor.
21 Atunci a chemat Faraon pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: «Duceţi-vă şi jertfiţi Dumnezeului vostru aici în ţară!»
22 Şi Moise a grăit «Nu este cu cale să facem aşa, pentru că jertfele pe care le aducem noi Domnului Dumnezeului nostru sunt grozăvie pentru Egipteni. Şi iată, dacă vom jertfi înaintea ochilor lor ceea ce pentru ei este urîciune, nu ne vor ucide oare cu pietre?
23 Ne vom înfunda cale de trei zile în pustie şi vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, precum ne-a dat poruncă.»
24 Răspuns-a Faraon: «Eu vă voi slobozi pe voi, ca să aduceţi jertfe Domnului Dumnezeului vostru, în pustie, numai să nu vă duceţi prea departe. Rugaţi-vă pentru mine!»
25 Şi Moise a zis: «Iată, îndată ce voi ieşi de la tine, mă voi ruga Domnului să plece mâine roiurile de tăuni de la Faraon şi de la dregătorii lui şi de la poporul său. Numai că Faraon să nu ne mai înşele încă o dată, nelăsând poporul să aducă jertfe Domnului!»
26 Şi Moise ieşind din faţa lui Faraon s’a rugat Domnului,
27 Iar Domnul a făcut după rugăciunea lui Moise şi roiurile de tăuni au plecat de la Faraon, de la dregătorii lui şi de la poporul lui şi n’a mai rămas nici unul.
28 Dar Faraon şi-a învârtoşat inima şi de data aceasta, şi n’a lăsat poporul să se ducă.