17
Zis-a Iisus către ucenicii săi: Nu se poate să nu vină prilejuri de păcat, dar vai de acela prin care ele vin!
Mai de folos i-ar fi dacă cineva i-ar pune de gât o piatră de moară şi l-ar prăbuşi în mare, decât să smintească pe unul din aceştia micii.
Luaţi aminte de voi înşivă. De va greşi fratele tău, dojeneşte-l, şi dacă se va pocăi, iartă-l.
Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori, într’o zi, şi de şapte ori se va întoarce către tine zicând: Rău îmi pare, – tu să-l ierţi.
Atunci apostolii grăit-au către Domnul: Dă-ne mai multă credinţă.
Iar Domnul a răspuns: De-aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice acestui sicomor: Dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi v’ar asculta.
Cine dintre voi, dacă are o slugă, la arat, ori la păscut oile, îi va zice, când vine acasă de la câmp: Treci degrabă şi şezi la masă?
Oare nu-i va zice: Găteşte ca să cinez şi încinge-te şi serveşte-mă până ce voi mânca şi voi bea şi după aceea mănâncă şi bea şi tu?
Nu cumva are să mulţumească slugii pentru că a făcut ce i s’a poruncit? Socotesc că nu.
10 Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, ziceţi: Slugi netrebnice suntem! Ce eram datori să facem am făcut.
11 Iar pe când Iisus mergea spre Ierusalim şi trecea prin mijlocul Samariei şi al Galileii,
12 Intrând într’un sat l-au întâmpinat zece leproşi, care se ţineau departe,
13 Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-ţi milă de noi!
14 Ci văzându-i, el le-a spus: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar pe când ei se duceau s’au curăţit de lepră.
15 Iar unul dintre ei, văzând că s’a vindecat, s’a întors şi cu glas mare slăvea pe Dumnezeu.
16 Şi a căzut la picioarele lui Iisus, cu faţa la pământ şi i-a mulţumit. Iar el era Samaritean.
17 Răspunzând atunci Iisus a zis: Au nu zece s’au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?
18 Nu s’a găsit să se întoarcă, să dea mărire lui Dumnezeu, decât numai acesta de neam strein?
19 Apoi a rostit: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.
20 Odată, Iisus fiind întrebat de Farisei: când vine împărăţia lui Dumnezeu? le-a răspuns, zicând: împărăţia lui Dumnezeu nu vine pe văzutele.
21 Şi nici nu vor spune: Iată-o aici sau dincolo. Fiindcă, iată, împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru.
22 Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului omului şi nu veţi vedea.
23 Şi vă vor spune vouă: Iată acolo este, iată aici; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei.
24 Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr’o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi Fiul omului, în ziua lui.
25 Dar mai întâi el trebuie să sufere mult şi să fie lepădat de neamul acesta.
26 Şi ce fel a fost în zilele lui Noe, astfel va fi în zilele Fiului omului:
27 Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi.
28 Aşijderea precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, târguiau, vindeau, sădeau şi clădeau.
29 Iar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, plouat-a din cer foc şi pucioasă şi i-a prăpădit pe toţi.
30 În acelaşi chip va fi ziua în care este să se arate Fiul omului.
31 În ziua aceea, cine va fi pe podina acoperişului, iar odoarele lui în casă, să nu se coboare înlăuntru ca să le ia; deasemenea cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt.
32 Aduceţi-vă aminte de femeia lui Lot.
33 Cine va căuta să mântuiască viaţa sa va pierde-o; iar cine va pierde-o va păstra-o vie.
34 Zic vouă: în noaptea aceea vor fi doi într’un pat; unul se va lua şi altul se va lăsa.
35 Două vor râşni împreună; una se va lua şi alta se va lăsa.
36 Doi vor fi în ţarină; unul se va lua şi altul se va lăsa.
37 Atunci, luând cuvântul, i-au zis lui: Unde, Doamne? Ci el răspuns-a lor: Unde este stârvul, acolo aduna-se-vor şi vulturii.