12
În acele circumstanţe, tetrarhul Irod a început o persecuţie, arestând pe unii dintre aparţinătorii acestei Comunităţi. L-a omorât cu sabia pe Iacov care era frate cu Ioan. Iar când a constatat că acest lucru este agreat de iudei, l-a mai prins şi pe Petru. Acest lucru se întâmpla în zilele sărbătorii Azimelor. După ce l-a arestat şi l-a băgat în închisoare, a dispus să fie păzit de patru grupe (de gardieni) formate din patru soldaţi fiecare. După sărbătoarea Paştelor, (Irod) intenţiona să îl scoată (şi să îl judece) în faţa poporului. În timp ce Petru era păzit în închisoare, comunitatea creştinilor se ruga insistent lui Dumnezeu pentru el. În noaptea premergătoare zilei în care intenţiona Irod să îl aducă la proces pentru a fi judecat, Petru dormea între doi gardieni, fiind legat de mâini cu două lanţuri; iar alţi gardieni asigurau paza la uşa închisorii. Atunci un înger al lui Iahve a apărut în mod instantaneu lângă el, producând lumină în închisoare. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă şi zicându-i: „Ridică-te repede!” Atunci lanţurile (cu care era legat) i-au căzut de la mâini. Apoi îngerul i-a zis: „Îmbracă-te şi încalţă-te!” Iar el a făcut aşa cum i s-a spus. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te şi cu mantaua; şi apoi urmează-mă!” Petru a ieşit de-acolo şi a mers după el, neştiind dacă ce făcea îngerul era real. Presupunea că ce se întâmpla cu el, reprezintă o scenă dintr-o viziune. 10 După ce au trecut de prima şi apoi de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care permitea accesul în oraş; şi ea li s-a deschis singură. Ieşind de acolo, au ajuns pe o stradă. Atunci îngerul a dispărut în mod instantaneu de lângă el. 11 Când a înţeles Petru ce se întâmplase cu el, a zis: „Acum înţeleg că acesta a fost îngerul lui Iahve trimis de El ca să mă salveze de Irod şi de la tot ce intenţiona poporul iudeu să îmi facă.” 12 După ce a realizat mai bine ce se întâmplase cu el, a plecat spre casa Mariei – mama lui Ioan care se mai numea şi Marcu – unde erau adunaţi mulţi (creştini) care se rugau. 13 A bătut la poartă. Atunci a venit o servitoare numită Roda, ca să vadă cine este acolo. 14 A recunoscut vocea lui Petru; şi din cauza bucuriei, în loc să îi deschidă, ea a alergat şi a anunţat pe cei din casă că Petru stă în faţa porţii. 15 Ei i-au zis: „Eşti nebună!” Dar ea insista, susţinând că el este acolo în mod real. Ei o contraziceau, zicând: „Este îngerul lui!” 16 Dar Petru continua să bată… Atunci au deschis şi au rămas foarte surprinşi când l-au văzut. 17 Petru le-a făcut semn cu mâna ca să tacă şi le-a relatat cum îl scosese Iahve din închisoare, zicând (în final): „Spuneţi despre acest fapt lui Iacov şi celorlalţi fraţi!” Apoi a ieşit de-acolo şi s-a dus în alt loc. 18 Dimineaţa, soldaţii (care asigurau paza închisorii) au fost foarte agitaţi, dorind să ştie ce s-a întâmplat cu Petru. 19 După ce l-a căutat peste tot şi nu l-a găsit, Irod a interogat pe gardieni; şi în final a ordonat să fie omorâţi. Apoi a plecat din Iudeea în Cezareea şi a rămas (pentru un timp) acolo. 20 Irod era într-un conflict deschis cu cei din Tir şi din Sidon. Dar Blastus care era responsabil cu dormitorul lui, a fost convins de ei să pledeze în favoarea lor pentru a ajunge la o conciliere – având în vedere faptul că pentru hrana lor, aceştia erau dependenţi de producţia care provenea din provincia tetrarhului. 21 Într-o zi, Irod s-a îmbrăcat cu roba specifică unui tetrarh şi vorbea poporului de pe tron. 22 Atunci mulţimea de oameni a strigat: „Aceasta este voce de Dumnezeu, nu de om!” 23 Dar pentru că el nu Îl glorificase pe Dumnezeu, a fost lovit instantaneu de un înger al lui Iahve; şi a murit mâncat de viermi… 24 Cuvântul lui Dumnezeu continua să se propage tot mai mult, iar numărul discipolilor (lui Isus) creştea. 25 După ce şi-au îndeplinit misiunea, Barnaba şi Pavel s-au întors din Ierusalim, luându-l împreună cu ei pe Ioan care se mai numea şi Marcu.