18
Apoi Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo s-a întâlnit cu un iudeu care se numea Acuila. El era originar din Pont şi tocmai venise acolo împreună cu soţia lui care se numea Priscila. Amândoi părăsiseră Italia, pentru că cezarul Claudius dăduse un decret care prevedea ca toţi iudeii să plece din Roma. Pavel s-a dus la ei; şi pentru că aveau meseria pe care o practica şi el, au decis să lucreze împreună. Ei confecţionau corturi. În fiecare zi destinată Sabatului, Pavel vorbea iudeilor şi grecilor, încercând să îi convingă. Dar după ce Sila şi Timotei au venit din Macedonia, Pavel s-a dedicat total predicării şi demonstra iudeilor că Isus este Cristos. Constatând că ei i se opuneau şi că îl ridiculizau, Pavel a protestat scuturându-şi praful de pe haine şi a zis: „Voi personal sunteţi singurii vinovaţi pentru această decizie care vă va cauza distrugerea. De acum înainte, nu pot fi acuzat dacă voi merge la celelalte naţiuni!” Apoi a plecat din sinagogă şi s-a dus în casa lui Titus Iustus care era un om cu reverenţă faţă de Dumnezeu. Totuşi, Crispus – conducătorul sinagogii – a crezut în Isus împreună cu toţi membrii familiei lui. Şi mulţi alţi corinteni care ascultaseră mesajul lui Pavel, au crezut şi au fost botezaţi. În timpul unei viziuni pe care Pavel a avut-o noaptea, Iahve i-a zis: „Să nu îţi fie frică şi să nu ai reţineri, ci vorbeşte; 10 pentru că Eu sunt (implicat împreună) cu tine şi nimeni nu va putea să îţi facă vreun rău. Am în acest oraş mulţi oameni care-Mi aparţin!” 11 Astfel, Pavel a rămas un an şi şase luni printre corinteni şi îi învăţa Cuvântul lui Dumnezeu. 12 În timp ce Galio era guvernator al provinciei Ahaia, iudeii au făcut o coaliţie împotriva lui Pavel. Ei l-au determinat să ajungă în sala de judecată, 13 unde au formulat împotriva lui următoarea acuzaţie: „Acest om îi provoacă pe alţii să se închine lui Dumnezeu într-un mod care intră în contradicţie cu legea mozaică!” 14 În timp ce Pavel se pregătea să vorbească, Galio a zis iudeilor: „Dacă aţi fi venit cu un caz de încălcare a legii statului sau ca să îmi reclamaţi vreo crimă, vă asigur, iudeilor, că aş fi fost de acord să iau în considerare plângerea voastră. 15 Dar pentru că este doar o dispută referitoare la cuvinte şi nume din legea voastră, eu refuz să mă implic. Rezolvaţi-vă singuri acest caz!” 16 Astfel, el i-a dat afară din sala de judecată. 17 Atunci ei l-au prins pe Sosten care era conducătorul sinagogii; şi l-au bătut chiar în faţa acelui tribunal (teritorial), în timp ce Galio i-a ignorat. 18 Pavel a rămas mai mult timp în Corint. Apoi, după ce a salutat fraţii, a plecat spre Siria împreună cu Acuila şi cu Priscila. În localitatea Chencrea, Pavel s-a tuns, respectând astfel un jurământ pe care îl făcuse. 19 După ce au ajuns în Efes, Pavel s-a despărţit de cei doi care îl însoţiseră. Apoi a intrat în sinagogă şi a vorbit cu iudeii. 20 Ei l-au rugat să rămână mai mult timp acolo; dar Pavel i-a refuzat; 21 şi după ce i-a salutat, a plecat zicând: „[Sunt obligat să mă duc la Ierusalim pentru a participa la următoarea sărbătoare.] Dacă Dumnezeu îmi va permite, mă voi întoarce la voi!” Apoi el a plecat din Efes, călătorind pe mare. 22 După ce a coborât (din corabie) la Cezareea, a mers la Ierusalim, unde a vizitat comunitatea creştinilor. A plecat apoi în Antiohia; 23 dar nu a stat mult timp acolo, ci a călătorit mai departe spre Galatia şi spre Frigia. În aceste provincii, el s-a oprit ca să îi încurajeze pe discipoli. 24 În Efes venise un iudeu care provenea din Alexandria. El era un bun orator şi cunoştea bine Scripturile. 25 Fusese instruit cu privire la „metoda (Stăpânu)lui Isus” şi vorbea oamenilor cu mult entuziasm, fiind foarte minuţios când Îl prezenta pe Isus. Totuşi, el nu cunoştea decât botezul lui Ioan. 26 Când au văzut curajul cu care vorbea în sinagogă, Acuila şi Priscila l-au luat împreună cu ei şi i-au prezentat mai detaliat această „metodă a lui Dumnezeu”. 27 Pentru că el dorea să se ducă în Ahaia, fraţii l-au aprobat şi au scris discipolilor o recomandare pentru el. După ce a ajuns acolo, cei care deveniseră credincioşi beneficiind de harul lui Dumnezeu, au fost încurajaţi 28 văzându-l cum îi combătea pe iudei demonstrându-le cu texte din Scripturi că Isus este Cel care se numeşte Cristos.