6
În acele zile, când s-a mărit numărul discipolilor, evreii care vorbeau limba greacă, protestau împotriva celorlalţi evrei, pentru că văduvele lor nu beneficiau de ajutoarele care erau distribuite în fiecare zi. Cei doisprezece (apostoli) au adunat mulţimea discipolilor şi au zis: „Nu este normal ca noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne ocupăm de administraţie. În consecinţă, vă propunem, fraţilor, să alegeţi dintre voi şapte bărbaţi cu o bună reputaţie, plini de Spiritul Sfânt şi de înţelepciune, pe care îi vom desemna să facă această slujbă. Iar noi vom persevera în rugăciune şi în predicarea Cuvântului.” Această propunere a fost aprobată de toţi cei care erau adunaţi acolo. Astfel, bărbaţii pe care i-au ales (ca administratori), au fost următorii: Ştefan, un bărbat plin de Spirit Sfânt şi de credinţă, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae – un (fost) adept al iudaismului care provenea din Antiohia. I-au adus pe toţi înaintea apostolilor care s-au rugat punându-şi mâinile peste ei. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul discipolilor se mărea în Ierusalim şi foarte mulţi preoţi deveneau creştini. Ştefan era plin de har, de autoritate şi făcea mari minuni şi lucruri supranaturale între oameni. Exista un loc de închinare numit „Sinagoga oamenilor liberi”. În această clădire se adunau evrei care proveneau din Cirena şi din Alexandria. Împreună cu alţi iudei din Cilicia şi din Asia, aceştia au iniţiat o dispută cu Ştefan. 10 Dar nu au reuşit să îl contrazică, pentru că fiind inspirat de Spiritul Sfânt, le vorbea cu înţelepciune. 11 Atunci au vorbit (în secret) cu nişte oameni, învăţându-i să zică: „Noi l-am auzit (pe Ştefan) pronunţând cuvinte blasfematoare împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu!” 12 Au provocat astfel poporul, pe liderii lui şi pe învăţătorii legii mozaice, care au venit în forţă, l-au arestat şi l-au dus în Sanhedrin. 13 Acolo au adus nişte martori mincinoşi care au zis: „Acest om nu încetează să blasfemieze acest loc sfânt şi legea (mozaică). 14 Noi l-am auzit zicând că Isus din Nazaret va dărâma această clădire şi că va schimba obiceiurile pe care ni le-a lăsat Moise!” 15 Toţi cei care formau Sanhedrinul s-au uitat fix la Ştefan; şi au văzut că avea o faţă ca de înger.