2
Vreau să ştiţi cât de mult mă lupt pentru voi şi pentru cei din Laodiceea, ca şi pentru ceilalţi care încă nu m-au cunoscut personal. Eu îmi dau tot interesul ca toţi aceştia să fie încurajaţi, să trăiască în unitate şi în dragoste. Apoi urmăresc să le facilitez accesul la bogăţiile convingerilor care provin din înţelegerea completă (a lucrurilor), fapt care va favoriza cunoaşterea întregului adevăr ascuns al lui Dumnezeu reprezentat de Cristos. În El sunt ascunse toate bogăţiile înţelepciunii şi ale cunoaşterii. Vă prezint aceste lucruri, pentru ca nimeni să nu poată să vă înşele cu idei greşite. Chiar dacă nu sunt fizic împreună cu voi, sunt acolo în spiritul meu şi mă bucur constatând ordinea care este între voi şi stabilitatea credinţei voastre în Cristos. Să continuaţi să trăiţi în El exact ca atunci când L-aţi primit pe Cristos Isus, (care este) Stăpânul (nostru). Astfel, voi să fiţi „înrădăcinaţi” şi „zidiţi” în El. Consolidaţi-vă credinţa aşa cum aţi fost învăţaţi; şi să mulţumiţi mereu lui Dumnezeu. Fiţi atenţi să nu vă deruteze cineva cu idei filosofice inutile. Acestea nu provin de la Cristos, ci au ca bază tradiţiile omeneşti şi concepţiile elementare al acestei lumi. În Cristos locuieşte, practic, toată esenţa divinităţii. 10 În El, care este Capul oricărei guvernări, voi sunteţi total împliniţi. 11 Fiind în El, voi beneficiaţi şi de circumcizia care nu este făcută de o mână omenească, ci chiar de Cristos. Această circumcizie simbolizează „dezbrăcarea” corpului păcătos. 12 Toate acestea s-au întâmplat atunci când v-aţi identificat cu Cristos prin acel botez care sugerează (în mod simbolic) înmormântarea şi apoi învierea împreună cu El. Voi aţi experimentat această realitate prin credinţa care a eliberat (în favoarea voastră) acea forţă a lui Dumnezeu pe care a folosit-o atunci când L-a înviat pe Fiul Său. 13 Din punct de vedere spiritual, voi eraţi morţi din cauza păcatelor produse de natura voastră umană decăzută care este „necircumcisă”. Dar aţi fost aduşi la viaţă împreună cu Isus, după ce Dumnezeu v-a iertat toate greşelile. 14 El a şters documentul care conţinea toate acuzaţiile legii (mozaice) îndreptate împotriva noastră. Acel document a fost „crucificat”, fiind astfel anulat. 15 Cristos a dezarmat autorităţile şi guvernările, făcând din ele un spectacol public în care a triumfat împotriva lor prin (moartea Sa pe) cruce. 16 Nimeni să nu vă condamne cu privire la ce mâncaţi sau referitor la ce beţi; şi nici în legătură cu vreo aniversare sau sărbători ale lunii noi ori despre o zi destinată Sabatului. 17 Toate acestea au valoarea unei umbre a lucrurilor care urmau să vină; dar realitatea (de la care a fost proiectată această umbră) este Cristos. 18 Există unii oameni care practică o falsă umilinţă şi care se închină îngerilor. Să nu permiteţi niciunuia dintre ei să vă priveze de premiul cu care veţi fi recompensaţi la finalul cursei (în care alergaţi). Aceşti oameni au o gândire strict omenească şi se consideră competenţi să vorbească despre lucruri pe care nu le cunosc. 19 Cine procedează aşa, pierde legătura cu Cel care este Capul şi care coordonează dezvoltarea. Această creştere este, de fapt, facilitată de Dumnezeu; şi se face prin hrănirea întregului Organism, în unitatea pe care o realizează fiecare „tendon” şi fiecare „ligament”. 20 Prin identificarea voastră cu Cristos, voi aţi murit împreună cu El faţă de concepţiile care influenţează această lume. De ce, totuşi, vă comportaţi ca şi cum aţi mai aparţine sistemului acestei lumi, respectând reguli care încep cu: 21 „Nu folosi […]!”, „Nu gusta […]!”, „Nu atinge […]!”? 22 Toate aceste lucruri dispar odată cu folosirea lor; şi se bazează doar pe reguli şi pe învăţături omeneşti. 23 Prin restricţii severe faţă de corp, ele par să fie expresia înţelepciunii unei religii care cere o modestie autoimpusă. Dar aceste reguli nu pot bloca manifestarea păcătoasă a naturii noastre umane.