1 „Atunci mi-am zis: «Voi încerca să văd dacă distracţia mă va satisface!» Dar am constatat că şi aceasta este ceva fără sens! 2 Am zis despre râs: «Este o nebunie!»; iar despre distracţie am ajuns să mă întreb (retoric): «Care este utilitatea ei?» 3 Am decis în inima mea să experimentez vinul în organismul meu – considerând că în acest timp, inima mea mă va conduce cu înţelepciune. Am vrut astfel să promovez nebunia – până voi înţelege ce este bine să facă fiii oamenilor (care trăiesc) sub cer, în puţinele zile din viaţa lor. 4 Mi-am extins lucrările: mi-am construit case şi mi-am plantat vii. 5 Mi-am amenajat grădini şi parcuri, plantând în ele pomi care produc o diversitate de fructe. 6 Mi-am făcut bazine cu apă, ca să ud mulţimea pomilor care au răsărit (acolo). 7 Mi-am cumpărat sclavi şi sclave. Am avut sclavi care s-au născut în casa mea. Am avut turme atât de vite, cât şi de oi. Am avut mai multe animale domestice decât toţi cei care fuseseră (regi) înainte de mine la Ierusalim. 8 Mi-am adunat argint şi aur. Astfel, am acumulat bogăţii regeşti şi (multe) teritorii. Mi-am adus în jurul meu cântăreţi şi cântăreţe; şi mi-am luat exact ce le place bărbaţilor cel mai mult: o mulţime de femei. 9 M-am îmbogăţit şi mi-am mărit averea – mai mult decât ceilalţi (regi) care au trăit la Ierusalim. Şi totuşi, mi-am păstrat chiar şi înţelepciunea! 10 Nu am refuzat nimic din tot ce mi-au cerut ochii; şi nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie. Astfel, inima mi-a fost satisfăcută faţă de toată implicarea mea extenuantă. Şi acest fapt a fost pentru mine singurul câştig din toată munca mea. 11 Apoi, când am privit la toate lucrările făcute de mâinile mele şi la toată munca pe care am depus-o pentru realizarea lor, am înţeles că în final totul este inutil, că realizările (mele) urmează traseul vântului şi că nu există (în viaţa trăită) sub soare niciun câştig care să le justifice. 12 Am comparat apoi înţelepciunea, nebunia şi prostia. Ce poate să facă urmaşul regelui, decât tot ce s-a făcut înainte de apariţia lui în această lume? 13 Am înţeles că înţelepciunea este cu atât mai utilă decât prostia, cu cât este lumina mai bună decât întunericul. 14 Înţeleptul ştie să îşi folosească ochii, dar prostul trăieşte şi se deplasează în întuneric. Şi totuşi, am înţeles că amândoi vor avea acelaşi final (: moartea). 15 Atunci mi-am zis în gândul meu: «Dacă şi eu voi ajunge la final ca cel prost, atunci de ce am fost mai înţelept (decât el)?» Şi am continuat, zicând în inima mea: «Şi acest fapt este ceva absurd!» 16 Amintirea despre cel înţelept nu durează mai mult decât aceea a prostului; şi în următoare zile, deja totul este uitat. Înţeleptul moare exact cum moare şi prostul! 17 Am ajuns astfel să urăsc viaţa, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă (în existenţa de) sub soare. Totul este absurd şi urmează traseul vântului! 18 Mi-am urât toate rezultatele muncii extenuante pe care personal am făcut-o în existenţa mea de sub soare. Ele vor rămâne omului care va trăi după mine. 19 Cine ştie dacă acela va fi înţelept? Este posibil ca cel care va beneficia de toate rezultatele muncii mele la care am ajuns administrând cu înţelepciune resursele de sub soare, să fie un prost… Acesta este încă un fapt absurd! 20 M-am tot gândit la activitatea mea extenuantă în care am fost implicat în existenţa de sub soare – până când inima mea a ajuns astfel la disperare; 21 pentru că există oameni care lucrează cu înţelepciune, cu pricepere şi având abilităţi speciale, dar care îşi lasă apoi rezultatele muncii lor unui om care nu a muncit pentru ele. Aceasta este încă o absurditate şi un mare rău! 22 Ce avantaj (real) are omul din toată munca şi din toată implicarea obositoare a sufletului lui din existenţa de sub soare? 23 Tot timpul cât trăieşte, are numai necazuri; şi toate preocupările lui din fiecare zi îi produc dezamăgire! Nici chiar noaptea nu i se odihneşte sufletul! Acesta este încă un lucru absurd! 24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea şi să îşi sature sufletul cu tot ce este bun din realizările lui. Dar am înţeles că şi acest lucru vine din mâna lui Dumnezeu; 25 pentru că cine poate mânca şi cine se poate bucura ignorându-L? 26 Da, este o certitudine că omului pe care îl agreează El, îi dă înţelepciune, capacitatea de înţelegere şi bucurie. Dar pe cel păcătos îl determină să adune ca să îi dea apoi (din ce a adunat) celui agreat de Dumnezeu. Chiar şi acest fapt este o absurditate şi urmează traseul vântului!”