1 Apoi Iahve i-a zis lui Moise: „Du-te la faraon şi spune-i: «(Dumne)zeul evreilor care se numeşte Iahve îţi zice: ‘Permite poporului Meu să plece ca să Mi se închine. 2 Dacă nu îi vei permite să plece şi îl vei opri din nou, 3 mâna lui Iahve va lovi vitele de pe câmp cu o boală contagioasă gravă. Ea va afecta caii, măgarii, cămilele, cirezile şi turmele. 4 Dar Iahve va face distincţie între vitele lui Israel şi vitele Egiptului; şi astfel, nimic din ce este al israelienilor nu va muri.’ 5 Iahve a stabilit un timp şi a spus că mâine va face să se întâmple acest lucru în ţară!»” 6 În următoarea zi, Iahve a făcut aşa cum spusese: toate vitele egiptenilor au murit; dar niciuna dintre vitele israelienilor nu a murit. 7 Faraonul a trimis pe cineva (să verifice); şi a aflat că nu murise niciuna dintre vitele israelienilor. Dar inima faraonului s-a împietrit; şi nici de această dată nu a permis poporului (evreu) să plece. 8 Iahve le-a vorbit din nou lui Moise şi lui Aaron, zicându-le: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor. Moise să o arunce în aer înaintea faraonului. 9 Ea se va transforma într-un praf fin peste toată suprafaţa Egiptului; şi va determina în toată ţara, atât pe oameni cât şi pe animale, apariţia unor bube care vor produce infecţie.” 10 Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au prezentat înaintea faraonului. Moise a aruncat-o spre cer; şi ea a produs bube cu infecţie pe oameni şi pe animale. 11 Vrăjitorii nu au putut veni să se prezinte în faţa lui Moise din cauza bubelor; pentru că acestea erau şi pe ei, aşa cum se întâmplase cu toţi egiptenii. 12 Dar Iahve i-a împietrit inima faraonului; şi acesta nu le-a aprobat cererea (de plecare din ţară), exact cum îi spusese El lui Moise. 13 Apoi Iahve i-a zis lui Moise: „Scoală-te dimineaţă devreme, du-te înaintea faraonului şi spune-i: «(Dumne)zeul evreilor care se numeşte Iahve, îţi zice: ‘Permite poporului Meu să plece ca să Mi se închine; 14 pentru că de această dată Îmi voi trimite toate dezastrele împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău – ca să ştii că nu este nimeni ca Mine pe întregul pământ. 15 Dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine împreună cu poporul tău printr-o epidemie, ai fi dispărut de pe pământ. 16 Dar am decis să te las să trăieşti ca să îţi demonstrez forţa Mea; şi astfel, despre numele Meu să se vorbească (între oamenii de) pe întregul pământ. 17 Încă te mai opui poporului Meu şi nu îi permiţi să plece? 18 Atunci să ştii că mâine, în aceeaşi perioadă de timp ca acum, voi face să cadă cea mai devastatoare grindină din câte au venit vreodată în Egipt de când a fost el întemeiat. 19 Deci dă ordin să se adăpostească în locuri de maximă protecţie atât oamenii, cât şi vitele împreună cu tot ce ai pe câmp. Orice om şi orice animal care va fi atunci pe câmp şi nu se va afla la adăpost, va muri din cauza grindinei.’»” 20 Între slujitorii faraonului au fost unii care s-au temut de cuvântul lui Iahve. Ei şi-au adăpostit sclavii şi vitele în case. 21 Dar cei care nu au luat în considerare cuvântul lui Iahve, şi-au lăsat sclavii şi vitele pe câmp. 22 Iahve i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer ca să cadă grindină în toată ţara Egiptului. Ea va veni peste oameni, peste animale şi peste vegetaţia câmpului din Egipt!” 23 Când şi-a întins Moise toiagul spre cer, Iahve a trimis o furtună cu grindină şi cu trăsnete care au afectat pământul. Iahve a făcut să cadă grindină în teritoriul Egiptului. 24 Acea grindină amestecată cu trăsnete a fost atât de devastatoare, încât nu se mai întâmplase niciodată să cadă aşa ceva peste Egipt de când au fost oameni în el. 25 Grindina a doborât la pământ tot ce era pe câmp în toată ţara Egiptului, afectând atât oameni, cât şi animale. Ea a doborât la pământ toate plantele de pe câmp şi a rupt orice copac care creştea pe el. 26 Singurul loc în care nu a căzut grindină, a fost teritoriul Goşen unde locuiau israelienii. 27 Faraon şi-a trimis slujitorii să îi cheme pe Moise şi pe Aaron; şi le-a zis: „De această dată (recunosc că) am păcătuit. Iahve este corect (când procedează astfel). Eu, împreună cu poporul meu suntem vinovaţi. 28 Rugaţi-vă lui Iahve; pentru că este suficient cât ne-a afectat trăsnetul şi grindina acestui (Dumne)zeu! Vă (promit că) permit să plecaţi; nu vă voi mai reţine!” 29 Moise i-a răspuns: „Cum voi ieşi din oraş, îmi voi ridica mâinile spre Iahve; trăsnetul nu va mai afecta ţara şi nu va mai cădea nici grindină; ca să recunoşti că pământul este al lui Iahve. 30 Dar despre tine şi despre slujitorii tăi, ştiu că încă nu vă temeţi de (Dumne)zeul care se numeşte Iahve.” 31 Culturile de in şi de orz fuseseră distruse; pentru că orzul începuse să facă spic şi inul abia înflorise. 32 Dar cele de grâu şi de ovăz nu au fost deloc afectate, pentru că erau semănate mai târziu. 33 Moise a plecat de la faraon, a ieşit din oraş şi şi-a ridicat mâinile spre Iahve. Atunci, atât trăsnetul cât şi grindina au încetat; şi nu a mai căzut ploaie pe pământ. 34 Când au văzut că ploaia, grindina şi trăsnetul au încetat, faraonul împreună cu slujitorii lui au păcătuit din nou împietrindu-şi inima. 35 Astfel, având inima împietrită, faraonul nu le-a permis israelienilor să plece – exact cum îi spusese Iahve lui Moise.