2
După paisprezece ani, am revenit în Ierusalim împreună cu Barnaba. Tot atunci îl luasem cu mine şi pe Titus. Venisem acolo în urma unei revelaţii supranaturale; şi am avut în particular o discuţie cu cei care erau consideraţi lideri (între creştini). Lor le-am prezentat Vestea Bună pe care o predic celorlalte naţiuni, ca să testez corectitudinea acestui mesaj. Am vrut să mă asigur astfel că nu lucrasem şi că nu lucrez în mod inutil. Cu acea ocazie, nici chiar Titus care era împreună cu mine – deşi era grec – nu a fost obligat să se circumcidă. Am procedat astfel din cauza falşilor fraţi care, într-un mod subtil, reuşiseră să pătrundă în grupul nostru. Ei ne urmăreau discret libertatea pe care o aveam în Isus Cristos, intenţionând ca (în final) să ne convingă să acceptăm sclavia (mozaismului). Dar noi nu am aprobat ce spuneau ei nici măcar o clipă; şi am făcut acest lucru pentru ca adevărul pe care îl conţine Vestea Bună, să rămână cu voi. Erau acolo unii care aveau statutul de lideri; dar eu nu am luat în considerare acest lucru, ştiind că şi Dumnezeu ignoră aceste diferenţe dintre oameni. Oricum, nici chiar aceşti lideri nu au adăugat nimic mesajului meu. În acelaşi timp, ei au ajuns la concluzia că mie îmi fusese încredinţată responsabilitatea proclamării Veştii Bune celor necircumcişi. Şi ea era aceeaşi Veste Bună pe care o prezenta Petru celor circumcişi. Acela care făcuse din Petru apostol pentru evrei, m-a desemnat şi pe mine ca apostol pentru celelalte naţiuni. Deci Iacov, Chifa şi Ioan – care erau consideraţi fondatorii comunităţii creştinilor (din Ierusalim) – au cunoscut astfel harul care îmi fusese dat. În consecinţă, ei şi-au arătat aprobarea, dând mâna cu mine şi cu Barnaba. Au fost de acord ca noi să mergem să predicăm Vestea Bună celorlalte naţiuni, iar ei să o prezinte evreilor. 10 Ne-au mai cerut doar să nu uităm (să-i ajutăm) pe cei săraci; şi am urmărit să respectăm această cerinţă. 11 Dar când Chifa a venit din Antiohia, mi-am arătat direct dezaprobarea faţă de el, pentru că era de condamnat. 12 Până la apariţia unor oameni trimişi de Iacov, el mânca împreună cu cei care nu erau evrei. Dar după ce au venit aceia, s-a retras şi a stat (la masă) separat, pentru că se temea (să fie văzut) de cei circumcişi. 13 Exemplul lui a fost urmat şi de alţi iudei care s-au prefăcut împreună cu el. Chiar şi Barnaba a fost prins în capcana ipocriziei lor. 14 Când am constatat eu că ei nu trăiesc în acord cu adevărul Veştii Bune, i-am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti evreu, trăieşti ca celelalte naţiuni şi nu ca iudeii, cum îţi permiţi să obligi pe ceilalţi oameni să trăiască la fel ca evreii?!” 15 Noi suntem evrei prin naştere; deci nu suntem „păcătoşi” ca celelalte naţiuni. 16 Şi totuşi ştim că omul nu este considerat corect (în raportul lui cu Dumnezeu) prin faptul că respectă cerinţele legii (mozaice); ci prin credinţa în Isus Cristos. Acesta este motivul pentru care am crezut şi noi în Cristos Isus: ca să fim consideraţi drepţi nu prin faptele legii mozaice, ci prin credinţa în Cristos. Pentru că nimeni nu va fi considerat corect prin faptele legii (mozaice). 17 Dar dacă încercând să fim consideraţi corecţi (fiind) în Cristos, am fi descoperiţi şi noi ca fiind păcătoşi ca celelalte naţiuni, oare înseamnă că şi Cristos promovează păcatul? Nu! În niciun caz! 18 Dar dacă eu construiesc din nou acele lucruri (specifice religiei iudaice) pe care le dărâmasem, demonstrez că sunt un om care încalcă legea (mozaică). 19 De fapt, prin această lege (mozaică), eu am murit faţă de ea, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost crucificat împreună cu Cristos; şi (acum) trăiesc. Dar ce trăiesc acum nu mă mai reprezintă, ci Cristos este Cel care trăieşte această viaţă în mine. Astfel, eu îmi trăiesc viaţa pe pământ prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit. El S-a oferit pe Sine Însuşi (ca Sacrificiu) pentru mine. 21 Eu nu vreau să fac fără efect harul lui Dumnezeu pentru mine. (Vreau să spun că) dacă dreptatea provine din respectarea legii (mozaice), atunci moartea lui Cristos a fost inutilă…