7
Ierub-Baal – adică Ghedeon – s-a sculat dimineaţa devreme împreună cu tot poporul care era cu el. Au plecat şi şi-au stabilit tabăra lângă izvorul Harod. Tabăra lui Midian era la nord de ei, în vale, spre dealul Moreh. Iahve i-a zis lui Ghedeon: „Oamenii care au venit cu tine, sunt prea mulţi pentru ca Eu să fac pe Midian să ajungă în mâinile lor. Este posibil ca Israel să se laude ulterior; şi să pretindă că nu Eu l-am eliberat, ci că s-a eliberat singur. Din această cauză, fă acum în auzul oamenilor următorul anunţ: «Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze de muntele Ghilad!»” În urma acestui anunţ, s-au întors douăzeci şi două de mii de oameni; şi astfel au rămas (doar) zece mii. Iahve i-a zis din nou lui Ghedeon: „Oamenii care au rămas, sunt încă prea mulţi! Coboară-i la ape; şi acolo ţi-i voi alege! Acela despre care îţi voi spune să meargă cu tine, va merge; iar toţi aceia despre care îţi voi spune să nu meargă cu tine, nu vor merge!” Ghedeon i-a dus pe oameni la apă; şi Iahve i-a zis: „Pe cei care vor sorbi apa cu limba ca un câine, să îi separi de toţi aceia care se vor apleca pe genunchi ca să o bea!” Numărul celor care au sorbit apa cu limba, a fost de trei sute de bărbaţi. Restul poporului, atunci când a băut apă, s-a aplecat pe genunchi. Iahve i-a zis lui Ghedeon: „Vă voi elibera (doar) cu cei trei sute de bărbaţi care au sorbit din apă ca un câine; şi îi voi face pe midianiţi să ajungă la discreţia ta! Toţi ceilalţi oameni să plece acasă!” După ce poporul (care trebuia să rămână) şi-a luat proviziile şi goarnele în mâini, Ghedeon i-a trimis pe toţi ceilalţi israelieni acasă. Apoi, Ghedeon s-a încurajat împreună cu cei trei sute de oameni. Tabăra lui Midian era în vale, în dreptul lui. Chiar în acea noapte, Iahve i-a zis lui Ghedeon: „Scoală-te şi atacă tabăra; pentru că am dat-o în mâinile tale! 10 Dacă ţi-e frică să o ataci, du-te cu slujitorul tău numit Pura! 11 Să asculţi ce vor vorbi ei; pentru că astfel vei fi încurajat apoi să îi ataci!” Atunci Ghedeon şi cu Pura – slujitorul lui – au înaintat până la locul unde stăteau cei care îşi făceau serviciul de gardă pentru tabără. 12 Midianiţii, Amaleciţii şi popoarele din Est erau răspândiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste. Cămilele lor erau imposibil de numărat: ca particulele care formează nisipul de pe malul mării. 13 Când a ajuns Ghedeon acolo, a văzut un om care îi povestea un vis prietenului lui. El zicea: „Am avut un vis în care am văzut că o turtă de orz se rostogolea în tabăra midianiţilor. A ajuns până la cort şi l-a lovit violent. Acesta a căzut răsturnându-se cu partea de sus în jos! Şi aşa a fost distrus cortul!” 14 Prietenul lui i-a răspuns: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon – fiul israelianului Ioaş! Înseamnă că Dumnezeu a făcut ca midianiţi împreună cu toată armata lor să fie învinşi de el!” 15 După ce a auzit Ghedeon relatarea acelui vis şi interpretarea lui, s-a închinat şi s-a întors în tabăra lui Israel. El le-a zis: „Sculaţi-vă; pentru că Iahve v-a dat în mâini armata lui Midian!” 16 A împărţit pe cei trei sute de oameni în trei grupuri. Apoi a dat fiecăruia câte o goarnă şi nişte ulcioare goale cu torţe în ele. 17 El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine şi să faceţi ce voi face eu! Când voi ajunge la capătul taberei, să mă imitaţi! 18 Atunci când eu şi cei care vor fi cu mine vom suna din goarne, să sunaţi şi voi din ale voastre în jurul întregii tabere; şi să ziceţi: «Pentru Iahve şi pentru Ghedeon!»” 19 Ghedeon şi cei o sută de bărbaţi care erau cu el, au ajuns la capătul taberei la începutul serviciul de gardă de la mijlocul nopţii, chiar când se schimbau gărzile. Atunci au început să sune din goarne şi să spargă ulcioarele pe care le aveau în mâini. 20 Toate cele trei grupuri (de israelieni) au sunat din goarne şi au spart ulcioarele. Au apucat de torţe cu mâna stângă, în timp ce ţineau goarnele în mâna dreaptă, ca să sune cu ele. Apoi au strigat: „Sabia lui Iahve şi sabia lui Ghedeon!” 21 Fiecare (israelian) rămăsese la locul lui în jurul taberei (midianiţilor). Şi toţi cei din tabără au început să alerge, să ţipe şi să fugă. 22 Atunci când cei trei sute de bărbaţi au sunat din goarne, Iahve a făcut ca cei adunaţi în acea tabără, să se omoare între ei. Armata a fugit spre Bet-Şita, aproape de Ţerera, lângă limita teritorială de la Abel-Mehola, spre Tabat. 23 Israelienii din teritoriile urmaşilor lui Neftali, din cele locuite de descendenţii lui Aşer şi din întregul teritoriu locuit de urmaşii Manase, au fost chemaţi să îi urmărească pe midianiţi. 24 Ghedeon a trimis din partea lui nişte oameni care au mers prin toată regiunea muntoasă a urmaşilor lui Efraim, spunând: „Coborâţi, urmăriţi-i pe midianiţi şi capturaţi-i atât la apele de lângă Bet-Bara, cât şi la Iordan!” Atunci toţi efraimiţii s-au strâns şi au blocat trecerile apelor de lângă Bet-Bara şi ale Iordanului. 25 I-au prins pe cei doi comandanţi ai midianiţilor: pe Oreb şi pe Zeeb. Pe Oreb l-au omorât la Ţur-Oreb, iar pe Zeeb l-au omorât la Iecheb-Zeeb. După ce i-au urmărit pe midianiţi, au venit şi i-au adus lui Ghedeon capul lui Oreb şi al lui Zeeb, dincolo de Iordan.