35
Urmează prezentarea mesajului care a venit la Ieremia din partea lui Iahve pe vremea guvernării lui Iehoiachim – fiul lui Iosia – care era regele celor numiţi Iuda: „Du-te la familia recabiţilor, vorbeşte cu ei şi invită-i în una dintre camerele casei lui Iahve; apoi dă-le să bea vin.” L-am luat pe Iaazania – fiul lui Ieremia care era fiul lui Habaţinia –, pe toţi fraţii lui şi pe toţi copiii pe care îi avea, adică întreaga familie a recabiţilor. I-am adus în casa lui Iahve, în camera fiilor lui Hanan care era fiul lui Igdalia – omul lui Dumnezeu. Ea era chiar lângă camera conducătorilor şi deasupra camerei uşierului Maaseia, fiul lui Şalum. Am pus înaintea familiei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi câteva cupe. Apoi le-am zis: „Beţi vin!” Dar ei mi-au răspuns: „Noi nu bem vin; pentru că strămoşul nostru numit Ionadab – fiul lui Recab – ne-a dat următoarea poruncă: «Să nu beţi niciodată vin: nici voi, nici fiii voştri. Şi nici să nu construiţi case. Să nu însămânţaţi şi să nu plantaţi vii. Să nu aveţi nimic din toate acestea; ci să locuiţi în corturi toată viaţa voastră. Astfel veţi trăi mult timp în ţara în care sunteţi străini!» Noi ne-am conformat tuturor poruncilor pe care ni le-a dat strămoşul nostru numit Ionadab – fiul lui Recab. Astfel, nici noi, nici soţiile noastre, nici fiii şi nici fiicele noastre nu bem vin, nu ne construim case pe care să le locuim şi nu avem nici vii, nici terenuri însămânţate (cu viţă de vie); 10 ci locuim în corturi şi ascultăm cu fapta de tot ce ne-a poruncit strămoşul nostru care se numeşte Ionadab. 11 Dar când Nabucodonosor, regele Babilonului, a invadat ţara, ne-am zis: «Să ne ducem la Ierusalim ca să scăpăm de armata caldeenilor şi de aceea a arameilor!» Aşa se explică de ce acum locuim în Ierusalim.” 12 Cuvântul lui Iahve a venit la Ieremia şi i-a zis: 13 „Dumnezeul lui Israel care se numeşte Iahve, Dumnezeul Armatelor, vorbeşte zicând: «Du-te şi spune-le oamenilor din teritoriul numit Iuda şi locuitorilor Ierusalimului, astfel: ‘Nu vreţi să luaţi în considerare cuvintele Mele şi să vă conformaţi cerinţelor formulate de ele? Aceasta este întrebarea pe care v-o pune Iahve. 14 Ionadab – fiul lui Recab – a poruncit urmaşilor lui să nu bea vin; iar aceştia îi respectă porunca şi nu beau vin până astăzi – pentru că se conformează poruncii strămoşului lor. Şi Eu v-am vorbit în mod repetat, dar voi nu M-aţi ascultat. 15 I-am trimis la voi din nou şi din nou pe toţi sclavii Mei: pe profeţi. Ei v-au spus: ‹Întoarceţi-vă fiecare de la comportamentul vostru rău, schimbaţi-vă faptele şi nu mai umblaţi după alţi (dumne)zei ca să le slujiţi – pentru ca astfel să locuiţi în ţara pe care am dat-o atât vouă cât şi strămoşilor voştri!› Dar voi aţi ignorat ce v-am spus şi nu M-aţi ascultat! 16 Urmaşii lui Ionadab – fiul lui Recab – se conformează poruncii pe care le-a dat-o strămoşul lor; dar acest popor nu Mă ascultă!’». 17 Deci pentru că aţi procedat astfel, Dumnezeul lui Israel care se numeşte Iahve şi care este Dumnezeul Armatelor, vă vorbeşte zicând: «Să ştiţi că voi aduce împotriva celor care se numesc Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului, toate dezastrele pe care le-am pronunţat împotriva lor – pentru că le-am vorbit şi nu M-au ascultat; i-am chemat, dar ei nu au răspuns!»” 18 Atunci Ieremia a zis familiei recabiţilor: „Dumnezeul lui Israel, Cel care este Dumnezeul Armatelor, vorbeşte astfel: «Pentru că aţi respectat poruncile strămoşului vostru numit Ionadab, pentru că v-aţi conformat tuturor instrucţiunilor şi aţi făcut tot ce v-a poruncit el, 19 Ionadab – fiul lui Recab – nu va fi lipsit niciodată de un descendent care să stea înaintea Mea!»” „Acesta a fost mesajul lui Iahve numit Dumnezeul Armatelor şi care este Dumnezeul lui Israel!”