1 În luna Nisan, în al douăzecilea an al guvernării regelui Artaxerxes, în timp ce vinul fusese pus în faţa lui, am luat din el şi l-am servit. Nu mai fusesem trist niciodată de când slujeam înaintea regelui. 2 El mi-a zis: „De ce ai faţa atât de tristă? Constat că (totuşi) nu eşti bolnav. Deci nu poate fi decât o întristare care provine din inimă!” Atunci mi-a fost foarte frică; 3 şi i-am răspuns regelui: „Să trăiască regele pentru totdeauna! Cum să nu am faţa tristă, când oraşul unde sunt mormintele strămoşilor mei, este în ruine, iar porţile lui au fost distruse de foc?!” 4 Regele m-a întrebat: „Ce doreşti să fac pentru tine?” Atunci m-am rugat Dumnezeului cerului; 5 şi i-am zis regelui: „Dacă regele consideră că este posibil şi dacă slujitorul tău este agreat, permite-mi să merg până în teritoriul numit Iuda, în care există oraşul unde sunt mormintele strămoşilor mei, ca să îl reconstruiesc.” 6 În timp ce regina era lângă el, regele m-a întrebat: „Cât va dura călătoria ta şi când te vei întoarce?” Am stabilit o dată; iar regele a fost binevoitor şi mi-a permis să plec. I-am mai zis regelui: 7 „Dacă regele consideră că este cazul, aş vrea să mi se dea scrisori adresate guvernatorilor provinciei de dincolo de râu – ca să îmi permită să trec atunci când voi ajunge în teritoriul numit Iuda. 8 Aş mai vrea o scrisoare adresată lui Asaf – paznicul pădurii regelui – ca să îmi dea lemne să fac grinzi pentru porţile fortăreţei de lângă Templu, pentru zidul oraşului şi pentru casa în care voi locui.” Regele mi-a dat tot ce am cerut – pentru că eram susţinut de mâna bună a Dumnezeului meu. 9 Am ajuns la guvernatorii provinciei de dincolo de râu; şi le-am dat scrisorile regelui. Regele trimisese împreună cu mine nişte conducători de armată şi nişte călăreţi. 10 Când horonitul Sanbalat şi slujitorul amonit numit Tobia au auzit acest lucru, au fost foarte deranjaţi pentru că venise cineva să lucreze pentru binele israelienilor. 11 Când am ajuns la Ierusalim, ne-am odihnit acolo trei zile. 12 Apoi m-am trezit noaptea şi am luat cu mine câţiva oameni – fără să spun nimănui ce mi-a pus Dumnezeu în inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine niciun alt animal, cu excepţia celui pe care mergeam călare. 13 Am plecat noaptea, trecând de „Poarta Văii”. M-am deplasat spre „Izvorul Dragonului” şi spre „Poarta Gunoiului”. M-am uitat cu atenţie la zidurile Ierusalimului care fuseseră dărâmate. Am privit şi la porţile oraşului care erau distruse de foc. 14 Când am vrut să trec prin „Poarta Izvorului” şi să merg spre „Lacul Regelui”, nu a fost suficient spaţiu (de trecere) pentru animalul pe care călăream. 15 Am trecut apoi prin vale, am urcat – în timp ce era tot noapte – şi m-am uitat cu atenţie la zid. Apoi am reintrat pe „Poarta Văii”; şi astfel m-am întors. 16 Administratorii nu ştiau nici unde am fost, nici ce am făcut acolo. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoţilor, nici celor care aveau o situaţie materială bună, nici leviţilor, nici administratorilor şi nici celorlalţi slujitori. 17 Apoi le-am zis: „Vedeţi starea dezastruoasă în care suntem! Ierusalimul este în ruine, iar porţile lui sunt distruse de foc. Haideţi să reconstruim zidul Ierusalimului – ca să nu ne mai fie ruşine (în faţa celorlalte popoare)!” 18 Apoi le-am povestit cât de mare a fost bunătatea Dumnezeului meu şi mâna Lui faţă de mine. Le-am relatat şi cuvintele pe care mi le-a spus regele. Atunci ei au zis: „Să mergem să construim!” Şi astfel, s-au încurajat pentru realizarea acestei lucrări bune. 19 Când horonitul Sanbalat împreună cu slujitorul amonit numit Tobia şi cu arabul Gheşem au aflat despre acest lucru, ne-au ridiculizat şi ne-au desconsiderat, zicând: „Ce faceţi voi acolo? Vă revoltaţi împotriva regelui?” 20 Eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerului ne va ajuta să reuşim! Noi – slujitorii Lui – vom începe să reconstruim. Dar voi nu aveţi nici moştenire, nici drepturi şi nici vreo altă dovadă că aparţineţi Ierusalimului.”