3
Marele preot Eliaşib împreună cu rudele lui care erau dintre preoţi, au început să reconstruiască „Poarta Oilor”. Au sfinţit-o şi i-au pus porţile. Ei au reconstruit până la „Turnul celor o sută” – pe care l-au sfinţit – şi până la „Turnul lui Hananel”. Oamenii din Ierihon au reconstruit următoarea parte a zidului; iar Zacur – fiul lui Imri – a reconstruit-o pe următoarea. Urmaşii lui Hasenaa au reconstruit zidul de la „Poarta Peştilor”. L-au placat cu scânduri şi i-au pus porţile, încuietorile şi zăvoarele. Meremot – fiul lui Uria, fiul lui Hacoţ – a refăcut următoarea parte a zidului; iar Meşulam – fiul lui Berechia, fiul lui Meşezabel – a reconstruit-o pe următoarea. Ţadoc – fiul lui Baana – a refăcut următoarea parte a zidului. Apoi, următoarea parte a fost refăcută de oamenii din Tecoa. Dar oamenii bogaţi nu au participat la lucrarea stăpânilor lor. Ioiada – fiul lui Paseah – şi Meşulam – fiul lui Besodia – au refăcut zidul de la „Poarta Veche”. Ei l-au placat cu scânduri şi i-au pus porţile, încuietorile şi zăvoarele. Următoarea parte a zidului a fost refăcută de ghivonitul Melatia şi de meronotitul Iadon. Ei proveneau din Ghivon şi din Miţpa – teritorii care erau sub autoritatea guvernatorului provinciei de dincolo de râu. Uziel – fiul aurarului Harhaia – a refăcut următoarea parte a zidului; iar Hanania – unul dintre producătorii de uleiuri parfumate – a construit următoarea parte. Au refăcut Ierusalimul până la „Zidul Lat”. Refaia – fiul lui Hur – care era conducător în jumătate din teritoriul Ierusalimului, a refăcut următoarea parte a zidului. 10 Apoi, următoarea parte a zidului a fost refăcută de Iedaia – fiul lui Harumaf – chiar în dreptul casei lui; iar Hatuş – fiul lui Haşabnia – a refăcut următoarea parte de zid. 11 O altă parte a zidului şi „Turnul Cuptoarelor” au fost refăcute de Malchia – fiul lui Harim – şi de Haşub, fiul lui Pahat-Moab. 12 Şalum – fiul lui Haloheş – care era conducător pentru cealaltă jumătate a teritoriului Ierusalimului, a refăcut următoarea parte de zid, lucrând împreună cu fiicele lui. 13 Hanun şi locuitorii din Zanoah au refăcut zona numită „Poarta Văii”. I-au reconstruit zidul şi i-au pus porţile, încuietorile şi zăvoarele. Tot ei au mai refăcut şi o mie de coţi de zid: până la „Poarta Gunoiului”. 14 Malchia – fiul lui Recab –, conducătorul teritoriului numit Bet-Hacherem, a refăcut „Poarta Gunoiului”. El i-a reconstruit zidul şi i-a pus porţile, încuietorile şi zăvoarele. 15 Şalum – fiul lui Col-Hoze – conducătorul teritoriului Miţpei, a refăcut „Poarta Izvorului”. El i-a reconstruit zidul, i-a făcut acoperiş şi i-a pus porţile, încuietorile şi zăvoarele. A mai refăcut şi zidul „Lacului Siloamului” care era în apropierea grădinii regelui – până la treptele care coboară din Oraşul lui David. 16 După el, Neemia – fiul lui Azbuc, care era conducător în jumătate din teritoriul Bet-Ţurului – a refăcut partea de zid care ajunge până în dreptul mormântului lui David, până la lacul artificial şi până la „Casa Vitejilor”. 17 După el au lucrat leviţii, conduşi de Rehum – fiul lui Bani – şi au refăcut următoarea parte a zidului. A urmat Haşabia – care era conducător în jumătate din teritoriul Cheilei. El a reconstruit zidul din dreptul teritoriului lui. 18 Apoi au lucrat la refacerea zidului şi rudele lor împreună cu Binui – fiul lui Henadad – care era conducător în cealaltă jumătate din teritoriul Cheilei. 19 Ezer – fiul lui Iosua, care era conducătorul Miţpei – a refăcut o altă parte a zidului: aceea care era în faţa drumului care conduce la zona din colţ, unde se făceau arme. 20 A urmat Baruc – fiul lui Zabai – care a refăcut cu multă pasiune o altă parte a zidului, adică de la unghi până la poarta casei marelui preot Eliaşib. 21 A urmat Meremot – fiul lui Uria, fiul lui Hacoţ – care a refăcut o altă parte a zidului: de la poarta casei lui Eliaşib până la capătul casei lui Eliaşib. 22 După el, preoţii din jurul Ierusalimului au refăcut următoarea parte a zidului. 23 Apoi, următoarea parte a fost refăcută de Beniamin şi de Haşub, chiar în dreptul caselor lor; iar Azaria – fiul lui Maaseia, fiul lui Anania – a refăcut zidul de lângă casa lui. 24 Apoi, o altă parte a zidului a fost refăcută de Binui – fiul lui Henadad: aceea din dreptul casei lui Azaria, până la unghi şi până la colţ. 25 Palal – fiul lui Uzai – a refăcut următoarea parte a zidului în dreptul unghiului şi a turnului care se ridică deasupra palatului de sus al regelui – aproape de curtea închisorii. După Palal a urmat Pedaia – fiul lui Paroş – 26 şi slujitorii de la Templu, care locuiau în Ofel. Ei au refăcut zidul până în dreptul „Porţii Apelor” – spre Est – şi până la turnul de la ieşire. 27 Au urmat oamenii din Tecoa. Ei au refăcut o altă parte a zidului: începând din dreptul marelui turn de la ieşire, până la zidul Ofelului. 28 Preoţii au refăcut partea de zid care era deasupra „Porţii Cailor” – fiecare în dreptul casei lui. 29 A urmat Ţadoc – fiul lui Imer – care a refăcut zidul în dreptul casei lui. După el, Şemaia – fiul lui Şecania, paznicul „Porţii de Est” – a refăcut altă parte de zid. 30 Au urmat Hanania – fiul lui Şelemia – şi Hanun care era al şaselea fiu al lui Ţalaf. Ei au refăcut o altă parte a zidului. După aceştia a urmat Meşulam – fiul lui Berechia – care a refăcut zidul în dreptul locuinţei lui modeste. 31 A urmat prelucrătorul de aur numit Malchia. El a refăcut zidul până în dreptul caselor slujitorilor de la Templu şi ale comercianţilor. Zidul construit de el a ajuns până în dreptul „Porţii de Control” şi până la camera care era deasupra colţului. 32 De la camera de deasupra colţului până la „Poarta Oilor”, zidul a fost refăcut de prelucrătorii aurului şi de comercianţi.