1 Ce putem afirma despre strămoşul nostru Avraam? Oare ce a descoperit el? 2 Dacă Avraam a fost considerat corect datorită faptelor lui, atunci (în baza acestor fapte) are motive (importante) de laudă. Dar el nu s-ar putea prezenta cu ele înaintea lui Dumnezeu. 3 Oare ce spune Scriptura? Ea afirmă că „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu; şi astfel, (pentru această alegere a lui), a fost considerat corect (în relaţia cu El).” 4 Atunci când un om lucrează, recompensa pentru munca lui nu este considerată un cadou, ci ca o datorie care trebuie să îi fie achitată. 5 Dar aici avem cazul celui care nu lucrează ceva pentru a fi considerat corect, ci el doar se încrede în Cel care îl acceptă pe cel păcătos; şi astfel, această credinţă a lui îi este considerată corectitudine. 6 Chiar şi David vorbeşte despre faptul că acela pe care Dumnezeu îl consideră corect fără ca el să lucreze ceva în acest scop, este un om fericit. Textual, el spune: 7 „Cei ale căror păcate sunt iertate şi acoperite, sunt nişte oameni fericiţi! 8 Acela căruia Dumnezeu nu îi ia în considerare păcatul, este un om fericit!” 9 Oare de această fericire beneficiază doar cei circumcişi, sau şi cei necircumcişi? Am afirmat că în cazul lui Avraam, „Credinţa lui i-a fost considerată corectitudine (personală).” 10 Dar oare care au fost circumstanţele în care a primit el această corectitudine – când era circumcis, sau când era necircumcis? Desigur că acest lucru i s-a întâmplat nu după ce deja fusese circumcis, ci atunci când nu era circumcis. 11 Apoi a primit circumcizia (poruncită) ca o autentificare a statutului de om corect pe care îl primise prin credinţă atunci când nu era circumcis. Şi a ajuns apoi să fie (numit) tatăl tuturor celor care cred chiar fără să fie circumcişi; pentru ca astfel să fie şi ei consideraţi corecţi (în relaţia lor cu Dumnezeu). 12 Dar strămoşul nostru Avraam este în acelaşi timp şi tatăl celor circumcişi care nu respectă numai această poruncă (a circumciziei), ci care îi urmează şi exemplul credinţei. 13 De fapt, atunci când lui Avraam i s-a făcut promisiunea că va moşteni lumea, ea nu a fost formulată (mai târziu şi) în textul legii (mozaice); ci a fost pronunţată pe baza acelui statut de om corect care vine prin credinţă. 14 Dacă moştenitorii (lui Avraam) ar proveni dintre cei care vor să respecte legea (mozaică), atunci credinţa (iniţială) ar fi fără sens şi inutilă, iar promisiunea ar fi fără efect. 15 Existenţa (şi încălcarea) legii (mozaice) produce mânie. Dar acolo unde nu este (în vigoare) această lege, nu există nici posibilitatea de a fi acuzat de încălcarea ei. 16 Datorită acestui fapt, (această dreptate) este oferită prin credinţă, ca să poată fi (acceptată) ca un har. Astfel, promisiunea devine valabilă nu doar pentru cei care respectă legea (mozaică), ci pentru toţi acei descendenţi (spirituali) ai lui Avraam care au credinţa lui. Iar el este tată pentru noi toţi (care credem ca el). 17 De fapt, aşa este scris şi în Scripturi: „Te-am făcut tatăl multor naţiuni!” Această promisiune a fost făcută în prezenţa lui Dumnezeu în care (Avraam) a crezut. El este Cel care învie morţii şi care cheamă la existenţă lucruri care nici nu existaseră înainte de a porunci apariţia lor. 18 Sfidând orice motiv de descurajare, Avraam a crezut că va deveni tatăl multor naţiuni, când i s-a spus „[…] Aşa vor fi descendenţii tăi!”. 19 El nu a fost slab în credinţă; şi în consecinţă, nu a privit la corpul lui care, la aproximativ o sută de ani, era aproape mort. Nu a luat în considerare nici faptul că Sara nu mai putea avea copii. 20 În plus, Avraam nu a avut dubii cu privire la promisiunea lui Dumnezeu; ci fiind întărit prin credinţa lui, L-a glorificat, 21 având certitudinea că Dumnezeu poate să facă ce i-a promis. 22 Astfel, „credinţa lui i-a fost considerată ca bază pentru statutul de om corect (în relaţia lui cu Dumnezeu)!” 23 Când Scriptura face această afirmaţie, nu înseamnă că vorbeşte despre ceva care se aplică doar lui Avraam; 24 ci ea se referă şi la noi care credem în Cel care L-a înviat dintre cei morţi pe Isus, Stăpânul nostru. Ni se va lua în considerare şi nouă aceeaşi credinţă în El, 25 Cel care a fost dat pentru păcatele noastre şi care a fost înviat pentru ca noi să putem fi consideraţi corecţi.