18
David a numărat pe cei care formau acea armată venită împreună cu el; şi a desemnat comandanţi pentru grupuri de mii şi pentru grupuri de sute de luptători. A pus o treime din armată sub comanda lui Ioab, o altă treime sub comanda lui Abişai – fiul Ţeruiei şi frate al lui Ioab –, iar cealaltă treime a pus-o sub comanda ghititului Itai. Apoi le-a zis oamenilor: „Desigur că voi veni şi eu cu voi!” Cei care formau armata, i-au răspuns: „Nu este bine să vii cu noi. Dacă vom fugi, duşmanii nu se vor uita atât de mult la situaţia noastră chiar dacă jumătate dintre noi ar muri. Dar tu faci cât zece mii dintre noi. Deci considerăm că ar fi mai bine să ne susţii acţionând din oraş!” Regele le-a răspuns: „Voi face cum consideraţi voi că este mai bine!” Apoi regele a stat lângă poartă, în timp ce toată armata ieşea cu sutele şi cu miile. Regele le-a ordonat lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai să se comporte delicat cu tânărul Absalom; şi întreaga armată a auzit această poruncă pe care regele a dat-o fiecărui conducător referitor la Absalom. Armata a ieşit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel; iar lupta a fost intensă în pădurea din teritoriul locuit de urmaşii lui Efraim. Armata lui Israel a fost învinsă acolo de slujitorii lui David; şi a fost un mare masacru în acea zi. În acea luptă au fost omorâţi douăzeci de mii de oameni. Lupta s-a extins pe întreg teritoriul; şi în acea zi, pădurea a consumat mai mulţi oameni decât cei care muriseră loviţi cu sabia. Absalom era călare pe un catâr. El a fost surprins descoperit în faţa slujitorilor lui David. Încercând să scape, a intrat cu acel catâr pe sub ramurile încurcate ale unui mare stejar. Capul lui Absalom s-a prins între ramurile stejarului; şi el a rămas astfel atârnat între cer şi pământ, în timp ce catârul lui a plecat mai departe. 10 Unul dintre luptători a văzut acest lucru; şi i-a spus lui Ioab: „L-am văzut pe Absalom, atârnând de un stejar!” 11 Ioab l-a întrebat: „Cum? L-ai văzut? Atunci de ce nu l-ai omorât acolo pe loc? Ţi-aş fi dat zece şecheli de argint şi o centură!” 12 Acel om i-a răspuns lui Ioab: „Chiar dacă aş cântări în mâna mea o mie de şecheli de argint, nu aş ridica mâna împotriva fiului regelui! Ştiu că în auzul nostru v-a poruncit regele – atât ţie, cât şi lui Abişai şi lui Itai – să aveţi grijă să nu i se întâmple vreun rău tânărului Absalom. 13 Dacă l-aş fi omorât ca un laş, acest lucru nu ar fi rămas necunoscut regelui; iar tu nu m-ai fi apărat!” 14 Ioab i-a răspuns: „Nu am timp de pierdut cu tine!” A luat trei lănci şi le-a înfipt în pieptul lui Absalom, în timp ce el era încă viu, prins între ramurile stejarului. 15 Au venit în continuare zece dintre tinerii care transportau armele lui Ioab, l-au înconjurat pe Absalom şi l-au lovit până când a murit. 16 Ioab a sunat apoi din corn; şi la chemarea lui, armata s-a întors de la urmărirea israelienilor. 17 L-au luat pe Absalom, l-au aruncat în pădure, într-o mare groapă şi au aruncat cu pietre, făcând din ele o movilă deasupra lui. Israelienii au fugit fiecare acasă. 18 În timp ce trăia, Absalom îşi construise un monument în Valea Regelui, pentru că nu avea niciun fiu care să îi perpetueze numele. A pus monumentului propriul lui nume; şi chiar până astăzi, acela se numeşte „Monumentul lui Absalom”. 19 Ahimaaţ – fiul lui Ţadoc – i-a zis lui Ioab: „Permite-mi să alerg şi să îi duc regelui vestea bună că Iahve l-a salvat din mâna duşmanilor lui!” 20 Ioab i-a răspuns: „Nu tu vei duce veştile astăzi! Tu le vei duce altă dată. Astăzi nu tu vei merge cu veştile; pentru că a murit fiul regelui.” 21 Apoi i-a poruncit unui cuşit astfel: „Du-te şi spune-i regelui ce ai văzut!” Cuşitul s-a închinat înaintea lui Ioab şi a plecat fugind. 22 Ahimaaţ – fiul lui Ţadoc – i-a zis din nou lui Ioab: „Orice s-ar întâmpla, permite-mi şi mie să alerg după cuşit!” Ioab l-a întrebat: „Fiule, de ce vrei să alergi? Nu sunt nişte veşti pentru care să fii recompensat!” 23 Ahimaaţ i-a zis: „Orice s-ar întâmpla, vreau să alerg!” Ioab i-a spus: „Bine; aleargă!” Ahimaaţ a alergat pe drumul care traversează Araba şi l-a depăşit pe cuşit. 24 În timp ce David stătea între cele două porţi, paznicul s-a urcat pe acoperişul porţii, spre zid. Privind de acolo, a observat un om singur care alerga. 25 Atunci l-a strigat pe rege şi i-a vorbit despre acest lucru. Regele a zis: „Dacă este singur, înseamnă că aduce veşti.” Omul se apropia din ce în ce mai mult. 26 După un timp, paznicul a văzut un alt om care alerga; şi a strigat spre portar, zicând: „Văd un alt om singur, care aleargă!” Regele a zis: „Şi acela aduce veşti!” 27 Paznicul a spus: „Felul de alergare al primului om, pare să fie al lui Ahimaaţ – fiul lui Ţadoc.” Regele a zis: „Înseamnă că aduce veşti bune; pentru că acesta este un om bun!” 28 Ahimaaţ i-a strigat regelui: „Totul este bine!” Apoi s-a închinat cu faţa spre pământ înaintea lui; şi i-a zis: „Să fie binecuvântat Iahve – Dumnezeul tău – Cel care i-a făcut să fie învinşi de noi pe cei ce se revoltaseră împotriva stăpânului meu care este rege!” 29 Apoi regele a întrebat: „Tânărul Absalom este bine?” Ahimaaţ a răspuns: „Atunci când a fost trimis de Ioab, slujitorul tău a văzut o mare mulţime de oameni în dezordine; dar nu ştie despre ce era vorba.” 30 Regele i-a zis: „Aşteaptă puţin separat de noi!” Astfel, Ahimaaţ a stat într-un alt loc. 31 Imediat a venit şi cuşitul, care a zis: „Am veşti bune pentru stăpânul meu, pentru rege. Iahve te-a salvat astăzi din mâna tuturor celor care deciseseră să lupte împotriva ta!” 32 Regele l-a întrebat: „Tânărul Absalom este bine?” Cuşitul i-a răspuns: „Ca acest tânăr să fie toţi duşmanii stăpânului meu – regele – împreună cu toţi cei care decid să vină împotriva ta ca să îţi facă vreun rău!” 33 Atunci regele, foarte afectat, s-a dus în camera care era construită deasupra porţii; şi a început să plângă. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n-am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!”