1 Dar după ce s-a hotărît să plecăm cu corabia în Italia, au dat pe Pavel şi pe alţi cîţiva deţinuţi unui sutaş cu numele Iuliu din cohorta Augusta.
2 Suindu-ne însă într-o corabie de la Adramit care urma să meargă în locurile de-a lungul coastei Asiei, am pornit, fiind cu noi Aristarh macedoneanul din Tesalonic.
3 Şi în cealaltă zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi ca să capete îngrijire.
4 Şi după ce-am plecat de acolo, am plutit pe lîngă Cipru, pentru că vînturile erau împotrivă.
5 Şi după ce am trecut marea care este pe lîngă Cilicia şi Pamfilia, ne-am coborît la Mira în Licia.
6 Şi acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.
7 Dar, fiindcă multe zile am mers încet şi am ajuns cu greu lîngă Cnidos, deoarece nu ne lăsa vîntul să ne oprim, am trecut pe lîngă Creta, spre Salmona.
8 Şi mergînd cu greu pe lîngă ea, am ajuns la un loc numit „Porturi bune”, de care era aproape cetatea Laseea.
9 Dar pentru că trecuse destulă vreme, şi călătoria pe mare era deja periculoasă, pentru că trecuse deja şi „postul”, Pavel i-a îndemnat,
10 zicîndu-le: „Bărbaţilor, călătoria văd că va fi cu vătămare şi cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar şi pentru vieţile noastre”.
11 Sutaşul însă a crezut mai mult pe cîrmaci şi pe proprietarul vasului decît cele spuse de Pavel.
12 Şi fiindcă portul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au luat hotărîrea să plece cu corabia de acolo, dacă ar putea cumva să ajungă şi să ierneze la Fenix, port al Cretei, privind spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus.
13 Însă, cînd a început să bată uşor un vînt de miazăzi, ei, socotind că sînt stăpîni pe ţintă, au ridicat ancora şi mergeau aproape de ţărm de-a lungul Cretei.
14 Nu după mult timp însă, s-a repezit dinspre ea un vînt furtunos, numit Eurachilon.
15 Dar întrucît corabia a fost prinsă de el şi nu putea să facă faţă împotriva vîntului, ne-am lăsat duşi în voia lui.
16 Am trecut însă repede pe la partea de jos a unei insule mici numită Clauda, şi abia am putut să punem mîna pe barca de salvare.
17 După ce au ridicat-o sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frînghii şi, de teamă să nu dea peste Sirta, au lăsat pînzele în jos, şi aşa s-au lăsat duşi.
18 Dar, fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, în ziua următoare au început să arunce încărcătura,
19 şi a treia zi, cu mîinile lor, au aruncat uneltele corăbiei.
20 Dar fiindcă nici soarele, nici stelele nu s-au arătat mai multe zile, şi o nu mică furtună ne ameninţa, ne-a fost luată orice nădejde că am putea fi salvaţi.
21 Şi după ce nu mîncaseră de multă vreme, atunci a stat Pavel în mijlocul lor şi a zis: „Bărbaţilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta, şi să fi evitat această vătămare şi pagubă.
22 Şi acum vă îndemn să fiţi cu voie bună, pentru că nu va fi nici o pierdere a vieţii dintre voi, ci numai a corăbiei.
23 Căci în această noapte, un înger al Dumnezeului, al căruia sînt eu şi căruia îi slujesc, a stat lîngă mine,
24 zicînd: ‘Nu te teme, Pavel, tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce călătoresc cu tine’.
25 De aceea, bărbaţilor, fiţi cu voie bună, căci mă încred în Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus.
26 Dar trebuie să eşuăm pe o insulă”.
27 Însă cînd a venit a paisprezecea noapte, pe cînd eram împinşi încoace şi-ncolo pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pămînt.
28 Şi aruncînd sonda, au găsit douăzeci de stînjeni; dar după ce au mers puţin mai departe, aruncînd iarăşi sonda, au găsit cincisprezece stînjeni.
29 Şi de teamă să nu se lovească de stînci, au aruncat patru ancore de la pupa, şi doreau să se facă ziuă.
30 Dar, deoarece marinarii încercau să fugă din corabie şi lăsaseră barca de salvare jos în mare, sub pretext că ar vrea să arunce ancorele de la prora,
31 Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă aceştia nu rămîn în corabie, nu puteţi fi salvaţi”.
32 Atunci ostaşii au tăiat frînghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.
33 Dar înainte de a se face zi, Pavel a îndemnat pe toţi să mănînce, zicînd: „Astăzi sînt paisprezece zile de cînd aşteptaţi fără mîncare, şi continuaţi să nu mîncaţi.
34 De aceea, vă îndemn să mîncaţi, căci aceasta este pentru salvarea voastră; căci nici unuia dintre voi nu i se va pierde vreun păr din cap”.
35 Dar spunînd aceste vorbe, şi luînd pîine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, după ce a frînt-o, a început să mănînce.
36 După ce şi-au regăsit voia bună, toţi au luat de au mîncat.
37 în corabie eram însă de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38 Dar după ce s-au săturat, au început să uşureze corabia, aruncînd grîul în mare.
39 Însă cînd s-a făcut ziuă, n-au recunoscut pămîntul, dar zărind un golf care avea plajă, s-au sfătuit, dacă ar putea, să lase corabia să plutească într-acolo.
40 Şi tăind ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cîrmelor; şi ridicînd vela mare după bătaia vîntului, s-au îndreptat spre plajă.
41 Dînd însă peste o limbă de pămînt, au împotmolit vasul, şi prora s-a înfipt şi stătea neclintită, dar pupa se sfărîma de forţa valurilor.
42 Planul ostaşilor era însă ca să omoare pe deţinuţi, pentru ca să nu scape vreunul prin înot.
43 Dar sutaşul, vrînd să salveze pe Pavel, i-a împiedicat de la intenţia lor şi a poruncit ca cei ce pot înota să se arunce cei dintîi peste bord şi să ajungă la pămînt,
44 şi apoi ceilalţi, unii pe scînduri, dar alţii pe ceva din corabie, şi aşa s-a făcut că toţi au fost salvaţi pe pămînt.