1 Dar pe cînd vorbeau ei către popor, au venit la ei pe neaşteptate preoţii şi căpitanul templului şi saducheii,
2 foarte necăjiţi că ei învăţau pe popor şi vesteau în Isus învierea dintre cei morţi,
3 şi au pus mîinile pe ei şi i-au pus sub pază pînă în ziua următoare, căci era deja seară.
4 însă mulţi din cei ce au auzit Cuvîntul au crezut; şi numărul bărbaţilor a devenit cam cinci mii.
5 Dar s-a întîmplat: în dimineaţa următoare, mai-marii lor şi mai-bătrînii şi cărturarii s-au adunat împreună în Ierusalim,
6 şi Ana, marele preot, şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru, şi oricîţi erau din neamul marilor preoţi.
7 Şi după ce i-au pus în mijloc, i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi aceasta?”
8 Atunci Petru, umplut cu Duhul Sfînt, le-a zis: „Mai-mari ai poporului şi mai-bătrîni (ai lui Israel)!
9 Dacă sîntem cercetaţi azi pentru o binefacere făcută unui om bolnav, prin care acesta a fost vindecat,
10 să vă fie cunoscut vouă tuturor, şi la tot poporul lui Israel, că în Numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi L-aţi răstignit, şi pe care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi, în acest Nume stă omul acesta, înaintea voastră, sănătos.
11 El este ‘piatra dispreţuită de voi, zidarii, care a devenit capul unghiului’.
12 Şi nu este în nimeni altul mîntuirea: căci nici nu este sub cer vreun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi”.
13 Dar văzînd ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, şi înţelegînd că sînt oameni fără carte şi neînvăţaţi, s-au minunat şi au cunoscut că fuseseră cu Isus.
14 Şi văzînd pe omul care fusese vindecat stînd cu ei, nu aveau nimic de vorbit împotrivă.
15 După ce au poruncit însă ca ei să iasă afară din Sinedriu, s-au sfătuit împreună între ei,
16 zicînd: „Ce să facem acestor oameni? Pentru că este ştiut că prin ei s-a făcut un semn vădit tuturor locuitorilor Ierusalimului, şi nu-l putem tăgădui.
17 Dar, ca să nu se răspîndească mai departe în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nici unuia dintre oameni în Numele acesta”.
18 Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească deloc, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
19 Dar Petru şi Ioan, răspunzînd, le-au zis: „Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu.
20 Căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”.
21 Ei însă, după ce i-au ameninţat din nou, le-au dat drumul, negăsind deloc cum să-i pedepsească, din pricina poporului, pentru că toţi glorificau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.
22 Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
23 Dar după ce li s-a dat drumul, ei au venit la ai lor şi le-au dat de ştire tot ce le spuseseră marii preoţi şi mai-bătrînii.
24 Ei însă, cînd au auzit, şi-au ridicat glasul într-un gînd către Dumnezeu şi au zis: „Stăpîne, (Doamne), Tu care ai făcut cerul şi pămîntul şi marea şi tot ce este în ele,
25 Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura tatălui nostru David, slujitorul Tău: ‘De ce s-au dezlănţuit naţiunile, şi popoarele au cugetat cele deşarte?
26 Împăraţii pămîntului s-au ridicat, şi stăpînitorii s-au strîns împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său’.
27 într-adevăr, împotriva Slujitorului Tău sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au strîns împreună în cetatea aceasta atît Irod, cît şi Ponţiu Pilat cu naţiunile şi cu popoarele lui Israel,
28 ca să facă tot ce predestinase mîna Ta şi planul Tău să se întîmple.
29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, şi dă robilor Tăi să vorbească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,
30 întinzîndu-Ţi mîna spre a se face vindecare şi semne şi minuni prin Numele Slujitorului Tău sfînt, Isus”.
31 Şi cînd s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi, şi toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfînt, şi vorbeau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Dar mulţimea credincioşilor era o singură inimă şi un singur suflet. Şi nici unul nu zicea că ceva din averea lui era al lui însuşi, ci totul le era în comun.
33 Şi cu mare putere dădeau apostolii mărturie despre învierea Domnului Isus, şi un mare har era peste ei toţi.
34 Căci nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă; căci toţi care erau proprietari de ogoare sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vîndute,
35 şi-l puneau la picioarele apostolilor; dar fiecăruia se împărţea după cum avea nevoie.
36 Iosif însă, numit de apostoli Barnaba, care este tradus ‘fiul mîngîierii’, levit, cipriot prin naştere,
37 a vîndut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.