6
Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci aceasta este drept.
„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintîi poruncă cu promisiune –,
„ca să-ţi meargă bine şi să trăieşti multă vreme pe pămînt”.
Şi voi, taţilor, nu stîrniţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi mustrarea Domnului.
Robilor, ascultaţi de domnii voştri după carne, cu teamă şi tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Cristos;
nu în slujire de ochii lor, ca unii care plac oamenilor, ci ca robi ai lui Cristos, făcînd din inimă voia lui Dumnezeu,
slujind cu bunăvoinţă, ca Domnului, şi nu oamenilor,
ştiind că fiecare, fie el rob, fie el liber, dacă face ceva bun, aceasta va primi de la Domnul.
Şi voi, domnilor, faceţi la fel faţă de ei şi lăsaţi ameninţarea, ştiind că Domnul lor şi al vostru este în ceruri, şi că înaintea Lui nu este căutare la faţă.
10 Încolo, (fraţii mei), fiţi puternici în Domnul şi în tăria puterii Lui.
11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva stratagemelor diavolului,
12 pentru că lupta noastră nu este împotriva sîngelui şi cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpînitorilor acestui întuneric, împotriva duhurilor răutăţii care sînt în locurile cereşti.
13 De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să staţi tari, după ce veţi fi învins totul.
14 Staţi gata deci, după ce v-aţi încins şalele cu adevărul şi v-aţi îmbrăcat cu platoşa dreptăţii
15 şi v-aţi încălţat picioarele cu pregătirea pentru vestirea Evangheliei păcii.
16 Pe lîngă toate, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui Rău.
17 Şi luaţi coiful mîntuirii şi sabia Duhului, care este Cuvîntul lui Dumnezeu,
18 rugîndu-vă cu orice rugăciune şi cerere prin Duhul în orice vreme, şi fiind veghetori la aceasta cu orice stăruinţă şi cerere pentru toţi sfinţii,
19 şi pentru mine, ca să-mi fie dat cuvînt la deschiderea gurii mele, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,
20 pentru care sînt un ambasador în lanţuri, ca să vorbesc în ea cu îndrăzneală, aşa cum trebuie să vorbesc.
21 Dar, ca să ştiţi şi voi despre mine ce fac, toate vi le va face cunoscut Tihic, iubitul frate şi credincios slujitor în Domnul,
22 pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoaşteţi cele despre noi, şi să vă mîngîie inimile.
23 Pace fraţilor, şi dragoste cu credinţă de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Domnul Isus Cristos!
24 Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos în neputrezire. (Amin).