1 De aceea, lăsînd învăţătura de început despre Cristos, să ne lăsăm aduşi la maturitate, nepunînd iarăşi temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu,
2 a învăţăturii despre botezuri şi a punerii mîinilor şi a învierii morţilor şi a judecăţii veşnice.
3 Şi vom face aceasta, dacă permite Dumnezeu.
4 Căci este imposibil ca cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi au devenit unii care au avut parte de Duhul Sfânt,
5 şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor
6 şi totuşi au căzut, să fie reînnoiţi iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc iarăşi pentru ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.
7 Căci un pămînt, care este adăpat de ploaia ce cade adesea pe el şi produce o vegetaţie folositoare celor pentru care şi este cultivat, are parte de binecuvîntare de la Dumnezeu.
8 Dar dacă aduce spini şi pălămidă, este lepădat şi aproape de blestem, şi sfîrşitul lui este să fie ars.
9 Dar suntem convinşi, iubiţilor, în ceea ce vă priveşte pe voi, de lucruri mai bune şi care ţin de mîntuire, chiar dacă vorbim aşa.
10 Căci Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o faţă de Numele Lui, prin aceea că aţi slujit şi slujiţi sfinţilor.
11 Dorim însă fierbinte ca fiecare din voi să arate aceeaşi silinţă, spre deplina siguranţă a nădejdii pînă la sfîrşit,
12 ca să nu fiţi leneşi, ci imitatori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc promisiuni-
13 Căci Dumnezeu, cînd a făcut lui Avraam promisiunea, întrucît nu putea să Se jure pe unul mai mare, S-a jurat pe Sine însuşi,
14 zicînd: „Cu siguranţă, îţi voi da cea mai mare binecuvîntare şi te voi înmulţi foarte mult”.
15 Şi astfel, aşteptînd cu îndelungă-răbdare, a căpătat promisiunea.
16 Căci oamenii jură pe cineva mai mare, şi jurămîntul le este spre confirmare, ca sfîrşit al oricărei neînţelegeri.
17 De aceea Dumnezeu, vrînd să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor promisiunii neschimbarea planului Lui, a intervenit cu un jurămînt,
18 ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil ca Dumnezeu să fi minţit, să avem o puternică mîngîiere noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
19 pe care o avem ca o ancoră atît sigură, cît şi tare a sufletului, care pătrunde dincolo de perdea,
20 unde Isus a intrat pentru noi ca Premergător, devenind Mare Preot pentru totdeauna, după rînduiala lui Melhisedec.