20
În ziua dintîi a săptămînii însă, Maria Magdalena a venit dis-de-dimineaţă la mormînt, pe cînd era încă întuneric, şi a văzut piatra luată de pe mormînt.
A alergat deci şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormînt, şi nu ştim unde L-au pus”.
Deci Petru a ieşit, ca şi celălalt ucenic, si veneau la mormînt.
Dar amîndoi alergau împreună, şi celălalt ucenic alerga înainte mai repede decît Petru, şi a venit cel dintîi la mormînt,
şi s-a aplecat şi (s-a uitat înăuntru), a văzut fîşiile de pînză zăcînd, totuşi n-a intrat.
A venit deci şi Simon Petru, care îl urmase, şi a intrat în mormînt şi a privit fîşiile de pînză zăcînd,
şi batista, care fusese pusă pe capul Lui, nu zăcea cu fîşiile de pînză, ci înfăşurată într-un alt loc, la o parte.
Atunci deci a intrat şi celălalt ucenic – care venise cel dintîi – în mormînt, şi a văzut şi a crezut.
Căci încă nu înţelegeau scriptura că El trebuie să învie dintre cei morţi.
10 Ucenicii au plecat deci iarăşi la ai
11 Dar Maria stătea afară lîngă mormînt, plîngînd. Pe cînd plîngea deci, s-a aplecat în mormînt
12 şi a privit doi îngeri în alb, şezînd unul la cap şi altul la picioare în locul unde era pus trupul lui Isus.
13 Şi aceia i-au zis: „Femeie, de ce plîngi?” Ea le-a zis: „Au luat pe Domnul meu, si nu ştiu unde L-au pus”.
14 După ce a zis aceasta, s-a întors şi a privit pe Isus stînd în picioare; şi ea nu ştia că este Isus.
15 Isus i-a zis: „Femeie, de ce plîngi? Pe cine cauţi?” Ea, socotind că este grădinarul, I-a zis: „Domnule, dacă L-ai dus de aici, spune-mi unde L-ai pus, şi îl voi lua”.
16 Isus i-a zis: „Maria!” Ea s-a întors şi I-a zis pe evreieşte: „Rabuni!”, adică: „învăţătorule!”
17 Isus i-a zis: „Nu Mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl (Meu); dar du-te la fraţii Mei şi spune-le: ‘Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru’”.
18 Maria Magdalena s-a dus, vestind ucenicilor: „Am văzut pe Domnul”, şi că El i-a spus acestea.
19 Cînd a fost deci seară în ziua aceea, cea dintîi a săptămînii, şi cînd uşile erau încuiate acolo unde erau ucenicii, de teama iudeilor, a venit Isus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”
20 Şi zicînd acestea, le-a arătat mîinile şi coasta. Ucenicii s-au bucurat deci cînd au văzut pe Domnul.
21 Isus le-a zis deci iarăşi: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi”.
22 Şi după ce a zis acestea, a suflat înspre ei şi le-a zis: „Primiţi Duhul Sfînt!
23 Celor cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; şi celor cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”.
24 Dar Toma, unul din cei doisprezece, zis Geamăn, nu era cu ei cînd a venit Isus.
25 Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mîinile Lui semnul cuielor, şi nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi nu voi pune mîna mea în coasta Lui, cu nici un chip nu voi crede”.
26 Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era cu ei. Pe cînd erau uşile încuiate, a venit Isus şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!”
27 Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mîinile Mele; şi adu-ţi mîna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios”.
28 Toma a răspuns şi I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
29 Isus i-a zis: „(Toma), pentru că M-ai văzut, ai crezut? Fericiţi sînt cei ce n-au văzut, şi au crezut”.
30 Isus deci a mai făcut înaintea uce­nicilor Săi multe alte semne care nu sînt scrise în cartea aceasta.
31 Dar acestea au fost scrise ca voi să credeţi că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezînd, să aveţi viaţă în Numele Lui.